Mimi Savin, specialist in industria alimentară, veteran în Danone: „Îmi amintesc prin câte teste am trecut smântâna cremoasă de la noi, pentru a obține formula care se dizolva perfect în ciorbă, una dintre combinațiile preferate ale românilor” - LIFE.ro
Sari la conținut

Mimi Savin este specialist în industria alimentară, a studiat mai multe tehnologii de producție, de la bere la lapte, dar în ziua în care a ajuns la Fabrica Danone, chiar în anul în care își anunța începerea producției locale, 1999, Mimi a decis că viitorul ei în carieră se va lega de procesul de producție a deliciilor din lapte.

Care este cea mai intensă amintire din perioada în care ai ajuns să lucrezi pentru Danone?

Mimi Savin: Eu am venit în Danone în 1999 și dacă mă întrebi despre cele mai intense amintiri de atunci, ți-aș spune chiar despre primele zile în care am ajuns la fabrică, atunci când și compania începea producția locală, în România.

Veneam de pe băncile școlii și e de menționat aici că Danone a fost primul și singurul meu job de până acum. Prima iubire care nu se uită niciodată, iar eu am rămas fidelă primei iubiri.

Și soțul tău ce crede despre asta?

Mimi Savin: El a fost întru totul de acord și, mai mult decât atât, m-a urmat in București. Am decis sa mă mut în capitală pentru a putea accepta această ofertă de muncă, și astfel  am schimbat orașul, contextul, am lăsat familia în urmă, iar soțul meu m-a susținut în tot acest proces de schimbare și la doi ani distanță s-a mutat și el în București.

Primele zile aici au fost impresionante pentru mine, iar când spun asta mă gândesc la faptul că studiasem în liceu, apoi în facultate, veneam cu o diplomă de tehnologie alimentară, dar când am ajuns în fabrică și în laborator, am descoperit tehnologii, mașini, utilaje, instalații, proceduri fascinante. Mi s-a părut inițial că va fi destul de greu, fiindcă am realizat că ce studiasem în facultate era doar o mică părticică din ce descopeream atunci (și din ce aveam să învăț ulterior). Colegii m-au ajutat însă să mă integrez, am priceput repede ce se întâmplă, iar adaptarea nu a durat foarte mult.

Mimi Savin
Mimi Savin, specialist in industria alimentară, veteran în Danone

De ce te-ai dus tu spre fabrica Danone?

Mimi Savin:  Era o companie aflată la început de drum, iar eu eram la începutul carierei, așa încât aveam oportunitatea, cum s-a și întâmplat, să creștem împreună.

Am început în laborator, unde am înțeles mai bine cum se produce un iaurt și care este procesul de control și de confirmare a calității produsului, iar 3 ani mai târziu am avut oportunitatea să mă alătur departamentului de cercetare-dezvoltare, unde, împreună cu restul echipei, am început să studiem, să dezvoltăm și să lansăm produse noi pe piață.

Care au fost oamenii de la care ai învățat meserie și cum dai tu mai departe ceea ce știi noilor angajați care se alătură echipei tale?

Mimi Savin: Cred că avem de învățat fără încetare, și de la superiorii noștri, și de la colegi, și de la cei nou-veniți în companie, într-un schimb continuu de idei și informații intra și extra departamental.

Eu am învățat multe lucruri și mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu doamna Erika Iordache, coordonatoarea și șefa laboratorului în perioada în care eu m-am angajat, iar ce m-a încântat întotdeauna la această relație a fost calmul, răbdarea și rațiunea cu care cântărea toate acțiunile. Orice situație are cel puțin o soluție, așa că nu era cazul de panică. 

Dânsa a fost primul model profesional care mi-a venit acum în minte, dar sunt mulți, mulți alți oameni valoroși cu care am interacționat, atât aici, în România, cât și în străinătate, fiindcă fac parte dintr-o echipă internaționala de specialiști, iar colegii mei se află în diferite alte fabrici din Europa.

Tu ce dai mai departe celor care vin să lucreze cu tine?

Mimi Savin: Eu dăruiesc experiența mea de lucru aici, de mai bine de 20 de ani și cred că asta ajută la a scurta cât mai mult procesul de implementare a unui proiect, sau în identificarea unor soluții rapide și eficiente.

De ce ai rămas atâta timp atașată de această companie? Iată sunt mai mult de 20 de ani de când lucrezi aici.

Mimi Savin: Primul răspuns care-mi vine acum în minte sunt oamenii, colegii mei de pe toate nivelurile ierarhice. Este un loc cu oameni deschiși, smart, oameni de la care ai tot timpul ceva de învățat.

Chiar dacă facem parte din departamente diferite, atunci când e nevoie reacționăm ca într-o familie unită: suntem cu toții disponibili pentru a rezolva situația.

În plus, prin prisma acestui job, am parte de tot felul de provocări care iau forma proiectelor pe care le primesc și la care lucrez, de pildă să găsim echilibrul perfect între profilul nutrițional al unui produs și aspectul senzorial al acestuia. De multe ori, atunci când eram la început și dezvoltam rețete noi, o mare provocare era să ajungem la finețea potrivită produsului nostru, încercând diverși parametri sau aducând noi utilaje, mai performante, în zona de procesare.

Mi se pare că munca ta, păstrând proporțiile de rigoare, seamănă cu cea a unui parfumier, când transformi senzația din mintea ta sau dintr-o rețetă în ceva care să placă celor care gustă ce le oferi. Cum este asta pentru tine și care sunt cele mai dragi rețete ale tale?

Mimi Savin: Suntem legați emoțional de toate produsele la care am lucrat, multe dintre ele sunt și acum pe piață, rămânând printre preferințele consumatorilor noștri, iar altele nu mai sunt, din păcate.

Pot să spun că un produs la care s-a lucrat mult pentru a ajunge la gustul potrivit, este rețeta de Sana, un produs local și tradițional. Până am ajuns la versiunea finală au fost nenumărate teste realizate în stațiile noastre pilot din Franța și Spania; am testat diverse opțiuni de fermenți, fiindcă acesta este unul din secrete, mai ales în cazul unui produs alb, ce contribuie major la gustul final al acestuia. Pentru a ajunge la varianta finală, am verificat mai multe opțiuni de gust și consistență, pe care le-am‚’’filtrat’’ și cu ajutorul colegilor noștri, consumatori ai categoriei, iar în final ne-am îndreptat cu cele mai bune propuneri către consumatorii noștri pentru decizia finală, care s-a dovedit a fi una de succes.

Apoi mă gândesc și la alte produse ce merită menționate aici: Activia de băut, cu cereale sau cu fructe, Activia spoonable, cum îi spunem noi, intern, la fel, o combinație cu cereale și fructe.

Danonino de băut, recent lansat, la care s-au combinat inovația la nivel de rețetă cu cea la nivel de ambalaj.

Un produs a cărui dispariție o regret astăzi este  „Activia Gustare de seara”, o combinație de iaurt consistent cu fulgi de migdale si fructe, un produs gustos și sățios.

De ce îl regreți?

Mimi Savin:În spatele fiecărei lansări de produs sunt multe teste industriale, analize si resurse investite. Dar probabil că nu a fost neapărat momentul potrivit lansării lui.

Care este secretul acestor rețete? Mă gândesc în două direcții: pe de o parte vorbești despre o precizie demnă de industria parfumurilor, dar pe de alta nu pot să nu observ că, până la urmă, fermentația laptelui este un proces natural. Între aceste două direcții este secretul producătorului. Despre ce vorbim, așadar?

Mimi Savin: Secretul cred că stă în alegerea unor materii prime de calitate, în cantitățile potrivite și cu parametri adaptați acestor rețete, astfel încât rezultatul final să fie cel dorit.

Fermentarea este un proces natural, dar este specifică fermentului ales și materiilor prime folosite, deci rezultatul final depinde direct de performanța acestor ingrediente de la care pornim la care se adaugă Know-How-ul acumulat în ani de experiență și producție.

Cât spațiu de manevră ai tu în materie de creativitate zona de rețete?

Mimi Savin: Sunt două situații aici: fie implementăm o soluție dezvoltată la nivel central de colegii mei din departamentul de cercetare și inovare, pentru brandurile internaționale sau produse la care impactul local este mai mare, in special în zona produselor tradiționale sau produse specifice zonei noastre: iaurt natur, ayran, kefir, sana, smântână, acolo unde eu am o contribuție mai mare.

Cu niște produse de necesitate cotidiană, cu o piață concurențială, cu un ritm de producție alert, unde mai este loc de inovație?

Mimi Savin: În permanență tehnologia avansează, în permanență ingredientele se schimbă, descoperirile în zona nutriției sunt în permanență actualizate, deci în mod sigur este nevoie de nou. Iar rolul nostru este să anticipăm nevoile consumatorilor noștri și să fim cumva mereu cu un pas înaintea tuturor.

Dă-mi un exemplu: ce anticipați voi că ar prefera românii în perioada următoare?

Mimi Savin: O să dau exemplul unui produs recent lansat, ca să nu dezvălui proiecte care sunt în derulare, și voi face referire la un concept bine primit de consumatorii noștri: produsele fără zahăr adăugat.

Recent am lansat gama de produse Activia de băut, fără zahăr adăugat, cu două varietăți, la care s-a alăturat și Activia Chia. Deci, trei produse care se înscriu în tendința globală de consum sănătos.

Mimi Savin
Mimi a decis că viitorul ei în carieră se va lega de procesul de producție a deliciilor din lapte

Îmi spuneai la început despre „familia” europeană din care faci parte, ca cercetător. Cum te-a schimbat această interacțiune?

Mimi Savin: M-a făcut să fiu mai conștientă și mai receptivă la toate ideile și soluțiile disponibile, să selectez și să furnizez echipei locale cât mai multe informații și detalii.

Periodic ne întâlnim cu colegii din restul Europei și fiecare povestește despre proiectele cele mai importante împărtășind astfel bune practici sau strategii de evitat.

Tot timpul este ceva nou de învățat, chiar dacă avem în spate o experiență de 20 de ani.

Iar proiectele la care lucrez au legătura atât cu piața locală cât și cu piața internațională.

Care sunt preferințele românilor prin comparație cu cele ale europenilor?

Mimi Savin: Suntem din ce în ce mai conștienți de alegerea produselor sănătoase și a celor bogat nutriționale. Acest lucru este prezent și local, și internațional.

  1. Iaurtul Natur, Activia, Sana, kefirul sunt printre produsele favorite în această zonă. La fel și ayranul, care este un produs dorit astăzi de piața din Bulgaria, dar este prezent și pe piața din România. Mai producem Activia Mix and Go care ajunge în toată Europa o propunere convenabilă pentru consumatori, disponibilă pentru consumul imediat.  
  2. Apoi, de pildă, smântâna cremoasă este un produs specific României. Este un produs gustos, care poate fi folosit și ca atare, dar și combinat cu mâncarea, în ciorbă sau sarmale. Îmi amintesc că am lucrat foarte mult până când am găsit echilibrul perfect intre aroma deosebită și consistența necesară dizolvării în ciorbă.

Acest produs a fost foarte apreciat si extern ajungând sa fie exportat chiar și în Franța, utilizat ca ingredient în rețetele faimoase ale marilor Chefs.

  1. În anumite țări sunt preferate produsele de băut, produsele fermentate în pahar sau produsele mai consistente, ori produse mai acrișoare sau mai neutre.

Cu ce te mândrești la munca ta aici?

Mimi Savin: 

Mă mândresc cu faptul că am pus o cărămidă la lansarea fiecărui produs, indiferent că vorbim despre soluții gata dezvoltate sau soluții la care am contribuit mai mult. Spun doar o cărămidă, pentru că noi suntem doar o piesă din „puzzle-ul’’ necesar obținerii iaurtului, și împreună cu celelalte departamente reușim să finalizam cu succes proiectele.

De asemenea, o experiență interesantă a fost implicarea în echipa de fotbal a companiei, în postura de atacant, participând la Campionatele mondiale organizate în afara României. Sâmbăta și duminica mergeam la antrenamente, dar nu simțeam aproape niciodată oboseala de a sacrifica zilele de sfârșit de săptămână. Ne plăcea foarte mult să fim implicate în această competiție, pe care compania o organiza, înainte de pandemia COVID-19, atât cu echipe de fete, cât și cu echipe de băieți. Și chiar am câștigat campionatul național și ne-am clasat pe cel mai bun loc obținut de România, locul IV, în Miami.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora