Mircea Cărtărescu, ”un om care scrie” - LIFE.ro
Sari la conținut

Mircea Cărtărescu, ”un om care scrie”

Este ştiut faptul că Mircea Cărtărescu, cel mai tradus şi premiat scriitor român contemporan, adoră genul memorialistic, câteva din cărţile sale fiind scrise în acest stil.
Share this article

Este ştiut faptul că Mircea Cărtărescu, cel mai tradus şi premiat scriitor român contemporan, adoră genul memorialistic, câteva din cărţile sale fiind scrise în acest stil. Iată, aşadar, că după ”Jurnal I 1990-1996”, ”Jurnal II. 1997-2003” şi ”Zen”, a venit rândul unei noi cărţi de acest fel, ce va fi lansată pe 8 mai la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti. Se numeşte „Un om care scrie. Jurnal. 2011-2017” şi, aşa cum explică şi titlul, acoperă o perioadă de şase ani de întâmplări, gânduri şi trăiri ale scriitorului. Dacă primele jurnale erau ”triumfaliste, chiar şi-n deznădejde” iar următoarele, ”disperate, chiar şi atunci când viaţa era blândă cu mine” – cum le descria însuşi Cărtărescu – , „Un om care scrie. Jurnal. 2011-2017” este chiar ”pielea de rezervă” a autorului.

E un înveliş magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot şi îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palmă”, spune despre carte autorul, care definea, cândva, jurnalul astfel: ”…dintre toate speciile literare – hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurdă. Mâna ta stângă dă bani mâinii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu însuâi ştii de fapt mult mai bine decât cel care notează, căci durerea e autentică, pe cand „mă doare“ e o convenţie”.

La evenimentul de lansare din 8 mai vor vorbi, alături de Mircea Cărtărescu, criticii literari Radu Vancu şi Andreea Răsuceanu, dar şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora