Mirela Diaconu despre drumul de la idee la design în vestimentaţie
Week-end-ul viitor, are loc cea de-a doua ediţie a Clubului Social de Cusut şi Brodat #Creativo, un eveniment urban, care reuneşte pasionaţi de modă, design, stil, hand made şi pe cei care îi pot ajuta să îşi pună visul în practica şi/sau sa înceapă un business plecând de la aceasta pasiune.
Am profitat de ocazie să vorbim cu Mirela Diaconu, unul dintre designerii care ţin ateliere în cadrul #Creativo. Am aflat despre ce va vorbi cursanţilor, dar şi cum alegem un produs hand made şi ce să alegem pentru ţinutele noastre din această toamnă.
Eşti implicată în proiectul Creativo, prin care cei pasionaţi de modă şi decoraţiuni intră în contact cu meşteşugurile specifice acestor arte. Ce învaţă cei care vor veni la atelierele tale?
La #Creativo timpul este limitat, din păcate, însă doresc să ofer celor ce vin la atelierele gratuite o mostră din ce înseamnă munca unui designer. Vom face câteva lucruri concrete: noţiuni de bază ale desenului şi anatomiei artistice, adică schiţe şi crochiuri, elemente esenţiale atunci când vrem să transpunem o idee de vestimentaţie pe hârtie. De asemenea, vom avea şi un atelier de drapaj, unde ne vom „juca” cu o bucată de material, 10 bolduri şi imaginaţia noastră şi fiecare cursant va crea o rochie.
Ce ai aflat interesant din interacţiunea cu cursanţii la ediţia de primăvară a Creativo? Cu ce te-a îmbogăţit experienţa aceasta?
A fost o experienţă foarte frumoasă. Am cunoscut oameni pasionaţi, creativi, cu talent. Pe unii i-am revăzut la cursuri, deoarece au dorit să aprofundeze cunoştinţele de design vestimentar. Abia aştept noile ateliere. Toţi participanţii reprezintă o infuzie de energie, este foarte plăcut să te întâlneşti cu oameni care îţi împărtăşesc pasiunea.
Ce ar trebui să ştie de la început cineva care alege drumul creaţiei vestimentare?
Că este o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă. Nu se rezumă totul la podiumuri de modă şi o viaţă plină de strălucire, viaţa de designer presupune continuă documentare şi multă, multă pasiune. Altfel nu rezişti stresului şi solicitărilor.
Piaţa de hand made este în expansiune. Cum să facem atunci când plecăm la cumpărături să alegem un obiect hand made valoros?
Aspectele pe care le recomand a fi urmărite sunt originalitatea designului şi calitatea execuţiei. Este important ca materialele folosite să fie de calitate, să se observe o atenţie pentru detalii şi pentru finisaje.
Către ce ne îndreptăm toamna aceasta ca să arătăm bine? Ce să alegem când vine vorba de culori, volume, texturi?
Dacă privim spre colecţiile designerilor, putem deduce că sezonul acesta se poartă hainele cu croială care presupune lipsa completă a mânecilor sau umerii dezgoliţi la maximum. Şi aici vorbim despre bluze, cămăşi, rochii, pulovere etc. La fel ca sezonul precedent, la modă rămân stilul grunge, oversized, stofele transparente, dar şi stilul retro. De altfel, în ceea ce priveşte stilul retro, am putea spune că în fiecare sezon marile branduri încearcă să reinventeze acest stil astfel încât acesta să rămână actual. Croiala asimetrică rezistă şi în acest sezon deoarece oferă o notă distinctivă creaţiilor de designer. O putem observa la bluze cu mâneci originale, la poale asimetrice în cazul fustelor sau rochiilor, gulere de proporţii atipice. Mână în mână cu această opţiune merge stilul grunge. Blugi rupţi, margini netivite, o cămaşă denim purtată cu spatele în faţă, nimic nu este greşit. Îndrăzniţi să experimentaţi, aceasta este de altfel frumuseţea stilului grunge. Pe lista scurtă a trendurilor sezonului au intrat şi stofele cu luciu metalic. În afară de clasicele piese vestimentare argintii şi aurii avem şi alte culori: bordo, violet, roşu. Opţiunea pentru aceste accente conferă ţinutei o notă glam, festivă. Aşa poţi atrage atenţia cu uşurinţă, aşa că stofele cu luciu metalic sunt recomandate pentru ocaziile când vrei să ieşi în evidenţă cu graţie.