Moda o ia razna?
Asta ai fi tentat să te întrebi privind imaginile de la ultimul show Gucci, prezentat la Săptâmâna Modei de la Milano, unde modelele au purtat în braţe repliciple propriilor capete. Mostruos, ar zice unii. Interesant, ar zice alţii. Cert este că ceea ce oferă Gucci privitorilor este, ca aproape întotdeauna, fără precedent.
Alessandro Michele, directorul de creaţie a brandului, este cel care şi-a folosit ideile excentrice transformând podiumul într-un fel de sală de operaţii, cu mese şi lumini strălucitoare. Modelel de sex feminin şi masculin au defilat printre astfel de obiecte în prezentare colecţiei de toamnă-iarnă „Cyborg Gucci” (2018-2019), un mix sălbatic de culturi şi simboluri, în care se regăsesc pălării ce trimit cu gândul la pagodele chinezeşti şi până la sacouri în carouri afişând parcă varianta ceva mai şic a hainelor bunicilor noştri. Şi pe lângă toate astea, replicile acelea stranii ale chipurilor modelelor, care nu te pot duce cu gândul decât poate la decapitările din ”Game of Thrones” sau la ”To be, or not to be”- ul lui Shakespeare.
Tot privind aceste imagini, care au făcut furori pe Instagram, unde au primit aprecieri de la artişti renumiţi gen Maurizio Cattelan, îţi tot repeţi că aşa ceva nu ai mai văzut până acum. Dar rămâi totuşi cu întrebarea asta pe buze: Moda o ia razna?