MOMA va expune peste 200 de lucrări la Fundaţia Vuitton din Paris - LIFE.ro
Sari la conținut

MOMA va expune peste 200 de lucrări la Fundaţia Vuitton din Paris

Peste 200 de opere de artă documentând epoci artistice diferite, începând cu modernismul, minimalismul şi arta pop şi până la arta din zilele noastre, vor fi cuprinse într-o expoziţie generoasă, intitulată “Being Modern: MOMA in Paris” şi care va putea fi vizitată între 11 octombrie 2017 şi 5 martie 2018.
Share this article

Pentru aproape jumătate de an, Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York îşi mută câteva din capodopere la galeriile Fundaţiei Vuitton din Paris, aflăm de pe news.ro. “O experienţă stimulatoare”, astfel descrie Glenn Lowry (istoric de artă şi director al MOMA) colaborarea dintre muzeul new yorkez (unul dintre primele muzee din lume dedicate artelor vizuale) şi Fundaţia Vuitton (muzeu de artă contemporană proiectat de celebrul arhitect canadiano-american Frank Gehry şi inaugurat în 2014.

Peste 200 de opere de artă documentând epoci artistice diferite, începând cu modernismul, minimalismul şi arta pop şi până la arta din zilele noastre, vor fi cuprinse într-o expoziţie generoasă, intitulată “Being Modern: MOMA in Paris”, ce va putea fi vizitată între 11 octombrie 2017 şi 5 martie 2018.

Împărţită în trei secţiuni, expoziţia va cuprinde: pentru prima secţiune, lucrări de Edward Hopper, Paul Cézanne, Constantin Brancuşi, Jackson Pollock, Willem de Kooning; pentru cea de-a doua, lucrări semnate de celebrul grup artistic Fluxus dar şi de artişti precum Romare Bearden, Jeff Wall şi Cady Noland; pentru cea de-a treia, lucrări de artă contemporană achiziţionate de MOMA în ultimii doi ani, din care fac parte opere de Kerry James Marshall, Lele Saveri sau Shigetaka Kurita.

 

Printre lucrările pe care le va găzdui Fundaţia Vuitton se numără şi câteva care vor fi expuse pentru prima dată în Franţa: “Pasăre în spaţiu” (1928), a lui Constantin Brâncuşi, “Identical Twins” (1967), a lui Diane Arbus, “Campbell’s Soup Cans” (1962), a lui Andy Warhol etc.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora