Monica Anghel: ”Fac parte dintre cei care îmbătrânesc frumos. Pentru că-mi asum şi vârsta şi defectele pe care le am.”

Are voce, are umor, are personalitate. Monica Anghel este o forţă. Spune că atunci când mama ei era însărcintă cu ea, Dumnezeu s-a uitat spre sarcină şi a spus Tu vei avea talent. Are talent, da, are cu carul. Cântă o muzică însă care, din păcate, nu prea este difuzată la radio. De ce? Nu ştie, dar nici nu o dărâmă lucrul acesta. Ne-am întâlnit la terasa Merlock la o cafea. Acolo, în curtea Sabinei Brătianu, am început să vorbim. Era a doua zi după petrecerea de 4 iulie de la Ambasada SUA unde cântase spre marea plăcere a celor 6000 de invitaţi. Am întreabat-o dacă a cântat piese americane clasice şi mi-a spus că în general da, dar ambasadorul nu a aprobat în playlist „New York. New York” şi „My Way”, aceste piese nefiind printre preferatele Excelenţei Sale. 

Putem spune că un artist este mai mare decât alt artist?

Fiecare artist are personalitatea lui vocală, timbrul lui vocal. Fiecare artist transmite emoţie în felul lui şi fiecare ascultător o percepe în felul lui. Emoţia eu ţi-o transmit ţie într-un fel, altuia în alt fel. Tu o percepi în felul tău, altcineva în felul lui. De aceea, nu putem spune că unul este un artist mai mare decât altul… Pentru că arta este subiectivă! Ceea ce ţie îţi place, altuia s-ar putea să nu-i spună nimic…

Cu vocea pe care o ai, ar fi trebuit să trăieşti ca o divă îngropată în bani…

Nu ştiu, nu m-am gândir niciodată la asta…

Afară vocile ca a ta sunt foarte bine plătite…

Noi trebuie să ne raportăm la ţara în care trăim şi să nu uităm unde stăm şi să nu uităm care sunt salariile în ţara asta şi câţi oameni o duc greu şi gândindu-ne aşa, să mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce primim. Şi numai aşa vom fi fericiţi.

Cum zici tu că e muzica românească de acum?

E sub orice critică. E sub orice critică pentru că nu poţi să fredonezi nimic! Totul este un ritm şi foarte multe voci foarte proaste care nu au ce să caute nici la radio, nici pe scenă, nici nicăieri! Acei oameni nu sunt în stare să cânte! Şi nu un cântec întreg, ci un refren!

Deci noi prin radiouri distrugem educaţia muzicală?

Nu cred, pentru că eu, ducându-mă la foarte multe evenimente, văd că oamenii reacţionează la lucrurile mişto şi îşi dau seama când sunt păcăliţi.

Faci parte dintr-o generaţie de cântăreţi autentici… Ce aţi avut voi? Modele? Mai multă atenţie? Şcoală mai bună?

Da, am avut modele, oameni sinceri în jurul nostru care au spus „tu ai talent, tu nu”… Problema este acum că, sigur, ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, dar nu avem cum cânta din tocurile înalte, că nu acolo stau corzile vocale, nici din picioare, că nici acolo nu sunt corzile vocale, nici din sânii mai mult sau mai puţin aplicaţi, că nici acolo nu sunt!

Şcoli de canto mai sunt?

Da, mai sunt, dar nu mai sunt profesori de canto cu atât de mult timp la dispoziţie sau care să fie bine plătiţi să îi înveţe pe cei talentaţi cum să cânte. Eu, după revoluţie, m-am dus pe banii mei la New York să învăţ gospel. Dar ce se întâmplă acum e foarte trist, pentru că cei mici de acum nu vor mai avea repere. Ne uităm azi la tv şi realizăm cu toţii că foarte multe din fetele astea, vezi Doamne cântăreţe, prezentatoare sau mai ştiu eu ce, după ce-şi termină emisiunea se duc cu un nene sau cu alt nene ca să mai câştige nişte bani. Ceea ce nu-i normal, chiar dacă vorbim despre cea mai veche meserie din lume, asta nu înseamnă că trebuie să o expui. Poate sunt dură în ceea ce spun, dar ăsta este adevărul!

Ce este un şlagăr de fapt?

Un cântec pe care îl auzi şi pe care şi tu poţi să îl cânţi. Cântă-mi şi mie un cântec acum… din ce se cântă…

Crezi că limba română nu e potrivită pentru cântecele de azi?

Nu ştiu, nu cunosc, dar probabil dă bine să vorbeşti aşa, cu accent… Mă uit la televizor şi toţi vorbesc o altă limbă. Şi îmi vine să-i întreb: „Cui vă adresaţi? Cine vreţi să vă asculte? Nu credeţi că ar trebui să vă adresaţi tuturor?” Că eu aşa mă gândesc, că la televizor vorbeşti pentru mase, adică pentru acei oameni de toate categoriile care te ascultă şi care ar trebui să te înţeleagă.

Există o categorie numită hipsteri. Ai auzit de ei?

Da, am auzit şi un an mi-a luat să înţeleg cine sunt şi ce sunt.

Şi ai înţeles?

Nu. (râde)

Ei bine, ei fac o frondă oficială la adresa prezentului şi apreciază, sau readuc în actualitate muzici din trecut, invitând de pildă în clucburile lor pe Marina Voica, Corina Chiriac…

Dar de ce trebuie să fii hister ca să faci asta? Valorile ar trebui cultivate, băgate ăn seama indiferent că eşti hipster sau nu…

De ce muzica ta nu e pe radio?

Habar nu am şi nici nu mă interesează.

Ai făcut radio şi există acolo nişte reguli şi principii care fac ca muzici ca ale tale să nu intre în playlist…

Eu, după 7 ani de radio, tot nu am înţeles care sunt principiile radioului. Mi s-au adus nişte cifre în faţă, mi s-a spus ceva într-o limbă pe care nu am înţeles-o. Nu accept. Cei care se ocupă de playlisturi la radio, habar nu au ce e aia muzică. Ei nu aud! Nu ştiu ce este o notă falsă, nu o recunosc dacă o aud. Faptul că ştiu să dea din nişte butonele, aia ţi-o face orice inginer, poate chiar mai bine decât o faci tu.

E un computer acolo… Evaluator al muzicii, al energiei, ritmului, vocii…

Foarte interesant, da… Ştii ce se întâmplă? După 31 de ani de carieră pe care îi împlinesc anul acesta, m-am cam plictisit să fiu drăguţă, vreau să fiu a dracului dacă am motive să fiu aşa.  Vreau să cad pe spate dacă îmi place ceva, dar vreau să şi spun ce nu îmi place. Şi asta nu îmi place.

Mai sunt oameni care compun în Ro?

Foarte mulţi: compun muzică de teatru, de spectacole, musicaluri, muzică uşoară… Sunt mulţi, se întâlnesc vorbesc despre muzică…

Eu, spre deosebire de tine, mai vreau să fiu drăguţă, dar am totuşi nişte nedumeriri legate de textele de genul „rămâi cu mă-ta”, „(h)eroina mea”… În fine, nu le văd sensul…

Da, vorbim despre oameni foarte talentaţi, dar ca formatori de opinie, ei ar trebui să fie mai atenţi…

Un artist este un lider de opinie?

Păi aşa ar trebui să fie. Din moment ce apari în faţa unor oameni, trebuie să ai grijă ce şi cum spui, pentru că numai aşa vindecăm societatea în care trăim, Dar probabil că nu se vrea asta, nimeni nu are niciun interes ca această societate să fie sănătoasă, pentru că o societate sănătoasă este foarte greu de manipulat, nu-i aşa?

Manelele au cucerit totul. Ceea ce mi s-a părut dramatic la manea nu e muzica, ci textul, care e plin de vaiete…

Nuuu, nici măcar! Nu asta e problema! Ascultă piesa mea, „Spune-mi”- „singură-n noapte, mă rătăcesc printre atâtea amintiri”. E tot un fel de oftat, nu? Problema la manele este cum e folosită limba română! Pe mine asta mă deranjează: că textele nu sunt corecte din punct de vedere gramatical. Ritmul? De ce să mă deranjeze ritmul? Ascultă orice post de radio vrei şi 80 la sută dintre piese au ritm de manele. Dacă scoţi textul, oricare ar fi el, ritmul este de manea.

Te uiţi la emisiunile concurs de la tv? Ţi-ar plăcea să faci parte dintr-un juriu?

Dacă îţi aduci aminte, eu am fost antrenor la un moment dat la un astfel de show, alături de Horia Brenciu. Şi am spus şi atunci ce am avut de spus şi ţin minte că după acea emisiune mă opreau tineri, foarte mulţi tineri care îmi spuneau felicitări, sunteţi un om cu coloană vertebrală. Vezi că tinerii ăştia au nevoie de oameni care să spună lucrurilor pe nume, au nevoie de oameni cu un background. Adică cine e femeia asta? E Monica Anghel. Şi ce a făcut ea? Păi a câştigat cele mai multe trofee internaţionale, a cântat cu ăla, cu ăla. Aha! Deci e ceva! Şi ce zice? A! Zice bine ce zice…

Ce spuneau americanii despre vocea ta?

Că le place foarte mult şi tot timpul mă întrebau din ce parte sunt: New Jersey sau Goergia? Era o dezbatere acolo (râde). Eu sunt pro-americani, adică nu numai, sunt pro-acei-aomeni-care, când te invită la ei, te fac să te simţi bine, să te simţi special. Ceea ce e mare lucru. Asta au americanii. Din păcate, noi nu avem asta

Deşi ospitalitatea românească e atât de lăudată…

Ospitalitatea, da, dar nu noastră cu noi, între noi…. Dacă noi nu ne respectăm unii pe alţii şi nu ne iubim, nici alţii nu o s-o facă. Eu nu vorbesc despre mine acum, ci despre noi, ca naţie.

Ce ai învăţat în America? Cum predau ei muzica?

Eu am învăţat gospel şi am avut un profesor extraordinar care mi-a predat tehnică! Degeaba îţi detaliez acum, sunt chestiuni de tehnică pură utile unui profesionist…

Ce te-a învăţat meseria ta?

Nu ştiu dacă m-a învăţat ceva, dar ştiu că realmente eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac. Pentru că fac cu bucurie, cu plăcere, indiferent de câte momente grele au existat. Nu a contat!

Tu ai avut senzaţia că Dumnezeu ţi-a şoptit la ureche?

Nu mi-a şoptit la ureche. S-a întâmplat altceva: şi-a îndreptat privirea către mama, către sarcina cu mine şi a spus tu o să ai talent. Fiindcă eu nu am făcut nimic pentru asta. Familia mea, la fel. Sigur, m-a susţinut, dar talentaul a venit de Sus. Am avut noroc cu mama, cu tata, cu bunicul meu care a fost profesor de sculptură şi l-a avut elev chiar pe Regele Mihai! Tata până să o cunoască pe mama a fost un rebel, a făcut cascadorie cu cai, mama a fost artist plastic, fratele meu e pictor, compune…

Deci Dumnezeu nu s-a uitat numai la tine, ci la întreaga ta familie!

Da, da! (râde). Vorbesc cu mama atunci când, ca în orice familie sunt există momente grele de sănătate sau altele şi ne îndreptăm de spate şi spunem nu ne lasă Dumnezeu. Şi realmente aşa se întâmplă. Au fost momente când nu am avut un leu în buzunar! Un leu! Nu am avut! Şi a doua zi primeam un telefon să mă duc să cânt nu ştiu unde, sau mă sunau de pe la diverse emisiuni că am de ridicat nişte bani, sau că mi-au intrat nişte bani în cont…. Deci se poate! Trebuie doar să crezi.

Cum simţi că înaintezi în timp?

Fac parte dintre cei care, zic eu, îmbătrânesc frumos. Pentru că-mi asum şi vârsta şi defectele pe care le am. Începând de la aspectul fizic care nu a fost niciodată vreun atu. Nici ca om nu sunt ok întotdeauna… Că mai am şi eu zile când sunt dificilă, ursuză, ca omu, nah…  Dar sunt un om care nu se abate de la principiile sale. Sunt un om ok pentru că îmi asum vârsta. Eu, când aveam vreo 20 de ani, am întrebat-o pe mama unde sunt locurile noastre de veci. Când aveam 30 m-am gândit să-mi construiesc o cabină de duş cu un prag mic, cu un scăunel de cărămidă, pentru că, înaintând în vârstă nu mai poţi să treci peretele unei căzi…

A, deci nu te prefaci că nu vine finalul…

Nu! Nu e bine să te prefaci, că după aceea suferi mai mult!

Ce fel de mamă eşti?

Eu zic că bună (râde). Dar ştii ce-mi doresc foarte tare? Îmi doresc să fiu prietenă cu toate iubitele fiului meu când va creşte. Îmi place să văd lucrurile în viitor.

Ai cântat cu Ray Charles?

Nu, ne-am cunoscut în Germania în 1994. Am cântat în deschiderea concertului lui în Baden Baden. Înainte să urce el pe scenă, am avut 5 bisuri. Tot în acel an, Ray Charles a fost invitat la Cerbul de Aur. Şi a întrebat cine o să cânte în deschidere. I s-a trimis o listă, eu nu eram pe ea, şi Joe Adams, impresarul lui, a spus mulţumim pentru listă, dar noi o vrem pe Monica Anghel.

Ce aduce cu ea asumarea propriei valori?

Echilibru.

Eşti activă în online?

Da, am un canal de youtube, pun şi pe facebook, nu mă pricep bine la asta, sunt destul de stângace, dar funcţionează, asta este important. Din punctul nostru de vedere această evoluţie tehnologică nu este o evoluţie, din punctul meu de vedere. Este o involuţie. Dar ca artist eu chiar activez.

Ţi-e frică de ceva?

Nu. Te gîndeai că  să spun că mi-e frică de Dumnezeu? Nu mi-e frică de El. Cine se teme de Dumnezeu, înseamnă că are o problemă, înseamnă că viaţa lui este greşită! Dar dacă tu faci lucrurile corect nu are de ce să-ţi fie frică de Dumnezeu, trebuie doar să fii conştient că El te iubeşte.

Cânţi cu copilul tău?

Nu. Cred că are o uşoară teamă de mine şi nu-mi place treaba asta şi nu ptiu de unde vine. Îl mai aud câteodată cântând şi mă apropii de el ca o mâţă şi spun vai, ce frumos cânţi, îmi cânţi şi mie? Şi nu vrea! Şi nu ştiu de ce, că nu am făcut nimic în sensul acesta, adică să facă vreo comparaţie, sau să îi fie teamă…

Dar e o problemă pe care o vei descurca, nu?

Oh, da! Ştii am avut un vis… Se fcea că sunt pe o plajă şi veneam dintr-o pădure. Jumătatea de plajă era cu frunze foarte mari care s etransformau cînd în brpaşte ţeastoase, cînd din nou în frunze. Am trecut în partea cu nisip care era extraordinar de fn, am inrat în apa limpede, m-am uitat la cer, am atins cerul cu degetul şi s-au făcut cercuri, s-a făcut un curcubeu perfect, s-a deschis cerul, nu L-am văzut pe Dumnezeu, dar am spus Dumnezeu mă iubeşte.