Natalie Portman şi Jude Law joacă din nou împreună, după aproape 20 de ani
Pe Natalie Portman şi Jude Law i-am văzut pentru prima oară în ”Closer”, un film trist despre încurcăturile dragostei, în care mai jucau Julia Roberts şi Clive Owen. Şi astăzi este unul din filmele mele preferate (singurul de altfel în care Portman şi Law au jucat împreună), pentru felul crud dar onest în care pune în scenă dragostea, pentru muzica sfâşietoare, pentru aceşti actori unici. Sunt foarte curioasă, aşadar, cum va arăta cuplul Portman – Law după aproape 20 de ani, într-un musical în care vom auzi multe cântece ale nonconformistei Sia.
”Vox Lux” este numele acestui musical ce spune povestea unei cântăreţe, pe nume Celeste, care se ridică „din cenuşa unei mari tragedii naţionale” ajungând să cunoască faima (aşa cum aflăm din Variety). Scris şi regizat de Brady Corbet (un actor înzestrat pe care l-aţi văzut în ”Mysterious Skin”, ”Funny Games”, ”Melancholia” şi care şi-a încercat norocul şi în regie, cu ”The Childhood of a Leader”, care i-a adus premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Veneţia), ”Vox Lux” are o acţiune desfăşurată pe o perioadă de 15 ani punctând momente culturale importante surprsinse de Celeste (interpretată de Portman).
Ştim deja că Natalie poate cânta destul de bine rapp (ne-o demonstrează seria de videoclipuri muzicale SNL Digital Short create pentru Saturday Night Live, de la NBC). Ştim şi că poate face echipă bună cu Sia (piesa „Iko Iko”, interpretată de cele două alături de Jimmy Fallon şi The Roots). Aşa că rolul din acest film ar putea să fie perfect pentru această actriţă premiată cu Oscar pentru rolul din ”Black Swan”.
Nu au fost făcute publice deocamdată alte detalii, în afara faptului că iniţial a fost curtată Rooney Mara, că producători executivi vor fi Sia, Portman şi Law şi că filmările vor începe pe 1 februarie la New York.
În amintirea acelui cuplu strălucitor şi vulnerabil din ”Closer”, vreau să cred că ”Vox Lux” va fi un film memorabil:)