Neapreciat în țara lui, idolatrizat în Italia. Povestea artistului român Silviu Drângă, unul dintre expozanții internaționali la Miami
Silviu Drângă guvernează în jurul frumosului, al artei și al creativității. Este stabilit în Italia de un deceniu și jumătate, acolo unde a simțit ca artist că este sprijinit. Ar dori să se întoarcă în România, dar, din păcate, se aliniază lângă cei care nu sunt susținuți prea mult în țara lor. La noi s-a afirmat la o singură expoziție în 2018, dar nu a găsit multă deschidere. Dorința mare este ca lucrările sale să ajungă în casele românilor, dar până atunci expune la Miami.
La finalul lunii noiembrie, un tablou semnat de el va ajunge la celebra expoziție Scope Miami Beach. Din cei 140 de expozanți internaționali, tabloul „Inofensiv“ va fi licitat. Suma de la care pleacă este de 1500 Euro.
Portretul lui Silviu Drângă
Artistul Silviu Drângă a știut să fructifice fiecare întâlnire a sa. A gustat din succes și a simțit bucuria reușitei după numeroase zbateri și încercări în drumul său profesional. Artistul a înțeles că fiecare are de mers pe o stradă a lui, că totul se câștigă cinstit și prin muncă multă. Crede cu tărie că totul se întâmplă cu ajutorul lui Dumnezeu, iar lucrurile bune care i s-au ivit s-au datorat credinței mari pe care o poartă cu el în suflet permanent.
Silviu Drângă este dovada vie, că dincolo de succesul pe care l-a simțit peste hotarele noastre, a rămas același om cald, smerit, cumpătat în purtare. Să-i cunoaștem drumul artistic!
Unde ești în prezent?
Sunt în Sicilia, Alcamo, județul Trapani.
De când te afli în Italia?
Sunt din 2007.
Silviu Drângă: „Pentru artiști, nu e foartă multă deschidere acasă.”
Dar credeam că te-ai retras din nou în România sau a fost doar pe o perioadă determinată?
Am fost în 2018. Am făcut o expoziție la Pașcani, dar pe urmă m-am interesat și pentru artiști nu e foarte multă deschidere acasă.
Silviu Drângă în 2018 alături de verișoara lui, Teona, acasă
Nu îmbrățișăm noi, românii, arta?
Nu, nu că nu o îmbrățișați. Problema este alta. Nu e deschidere de către centre, de către galerii, cum e aici. Nu este venire înaintea artistului ca să-l ajute, să-l susțină. De exemplu, în Franța, sunt centre culturale care ajută artiștii. Au un fel de pensie, bursă, un ajutor pe care-l oferă artiștilor pentru materiale. În Italia nu este treaba asta, dar sunt multe asociații care te ajută să te manifești, să dai înainte.
A devenit Italia țara ta având în vedere că ai un deceniu de când te afli printre italieni plus faptul că te-a ajutat în traseul tău profesional artistic?
Nu mă simt de-al lor, dar totuși în Sicilia oamenii sunt foarte calzi, deschiși, primitori, ca și cum te-ai duce în Ardeal la noi. M-am integrat foarte ușor datorită lor. Într-adevăr, este o zonă mai săracă din punct de vedere economic. Poți să câștigi mulți bani în alte părți, dar dacă nu ești în mediul tău, nu cred că mai pot conta atât de mult.
Silviu Drângă: „Cunosc foarte mulți artiști care vor să plece din România.”
Ai rămas dezamăgit de România? Ai vrut să te întorci acasă, dar așa cum ai spus mai devreme, nu ai găsit susținere întrucât România ți-a lăsat un gust amar pentru că nu ai primit sprijin ca artist?
Pe de-o parte, da. Fonduri pentru cultură și artă s-au dat în toate statele, dar depinde unde a ajuns fondul cultural. Cunosc foarte mulți artiști care vor să plece din România pentru faptul că nu sunt ajutați. Toți vor să se întoarcă acasă precum aș vrea eu, dar nu suntem motivați. Care artist român n-ar vrea să vândă acasă un tablou, la un român de-al lui? Și eu mi-aș dori. De exemplu, mi s-a cumpărat o operă de artă anul trecut de către un român care locuia în America. Mi-a zis că este foarte mândru că are o operă de artă făcută de un român. Sunt atâția români cu bani la noi în țară, mă întreb dacă nu-și doresc o creație de-a unui seamăn? Faptul că nu ești cunoscut, ești cunoscut numai în afară, normal că nu are cum să știe de tine.
În egală măsură, garantat pe tine te-a onorat titlul primit în 2017 în Salerno, dar ai fi vrut să fii recunoscut și în România?
Garantat. Am câștigat titlul internațional. Am fost circa 360 artiști. Erau artiști care publicau și câte 4-5 opere. Au fost în jur de 2300 de opere. Eu am participat cu două. Au fost patru câștigători. Au fost premii pentru oraș, pentru cultură, la care au fost și trei premii internaționale. Niciunul care a luat premiu internațional nu era din Italia. Eram din afara Italiei. Eu am participat cu o operă din colaj și cu o altă operă făcută printr-o tehnică mixtă. Eu am luat premiu mai mult pentru tehnică.
Patriotismul îl ai tot timpul în sânge, deci aș fi vrut să fiu recunoscut și mai mult la noi, în România.
Artistul Silviu Drângă premiat la Salerno
La câte expoziții ai participat? La una ai fost în România, din păcate.
Cred că la vreo 40.
Cred că le-ai pierdut numărul, cât și cel al premiilor obținute. Să fie premiul din Italia , din 2017, cel care te-a satisfăcut cel mai mult?
Ăla de la Salerno, da. Am mai luat de trei ori premiul I pe plan regional și unul pe oraș și altul l-am câștigat pictând noaptea.
Ce înseamnă pentru tine premiile primite? O confirmare, emoție?
Cei care au văzut lucrările au înțeles faptul că munca este în timp. Juriul a ales de fiecare dată și mă mulțumește în suflet.
Ce înseamnă să fii artist, Silviu?
E ceva plăcut. E ceva din tine. Te naști cu așa ceva. Uneori, mă miram și de răbdarea care vine din partea soției. E greu să fii artist. E greu până te ridici. Uneori, petreceam mai mult în atelier decât cu familia. Arta te depășește uneori, te conduce ea pe tine.
Silviu Drângă: „Când eram mic, desenam ce voiam eu. Eram rebel în desen.”
Pictezi de când te știi?
De mic, de la școală. Începusem să desenez. Desenam și la alți colegi, deși culmea, n-am avut medie mare la desen. Eram rebel în desen. Desenam ce voiam eu, nu ce-mi spuneau profesorii.
Cine ți-a pus pensula în mână?
Pensula am descoperit-o la școală. Mai în serios am luat treaba aceasta participând la un curs de desen la Casa Pionerului la Pașcani. M-am înscris din proprie inițiativă, am stat o perioadă, am văzut câteva scheme și nu m-am mai dus. 🙂 Pe urmă, m-am mai dus la Casa de Cultură la Pașcani și am stat puțin sub îndrumarea unui pictor, Victor Moroșanu. Am avut ce să învăț de la dumnealui. Pe urmă, singur.
Ai urmat un liceu pe domeniu?
Nu.
Niciunul dintre părinți nu te-a susținut să mergi pe domeniul acesta sau ți-au spus că nu se câștigă din artă?
Ar fi vrut, dar nu erau posibilități financiare.
Ai spus mai devreme că pictezi ce simți și cum simți. În ce moment al zilei simți că ești mai creativ?
După amiaza.
În prima etapă a zilei lucrezi?
Da. Sunt de meserie zugrav decorator. Fac și picturi pe pereți. Dar când nu este de muncă, stau toată ziua în atelierul de lucru.
Te-ai simțit pe perioada pandemiei creativ? Ai pus focus?
Da. Creativitate am avut destulă. Am început o lucrare cu care voi participa acum, în curând, la Miami. Am făcut mai bine de jumătate. M-am reîntors la muncă, iar în paralel am terminat lucrarea în perioada Crăciunului.
Silviu Drângă în timpul lucrului
Acum urmează să participi cu ea la Miami?
În luna lui martie la Salerno a fost băgat în licitație și a fost cotat la 1500 euro. Acum, iar la Miami, va fi la a doua licitație. Va fi pus spre vânzare.
Silviu Drângă:„ Din icoane am început să fac bani pe la 22 de ani.”
Apropo de bănuți, când ai început să faci bani din treaba asta? De la ce vârstă?
Din 2002. Am avut un prieten care picta icoane. Iar eu făceam grafică în tuș. M-am dus la un prieten, iconar foarte bun. M-a întrebat dacă vreau să încerc. Am încercat și el mi-a zis că am mână de iconar. Iar după un timp, din noiembrie până în aprilie, nu am mai ieșit din casă decât să-mi cumpăr materiale. Stăteam numai în casă și pictam icoane. Ajunsesem să pictez vreo 60-70 de icoane. La 2-3 zile pictam o icoană. Dacă erau și mai mici, le terminam într-o zi. Am avut niște tablouri cu Mântuitorul Iisus Hristos, care era reprodus de mai multe ori pe care le-am vândut la niște patroni de prin Pașcani. M-am dus din om în om. Eram și într-o criză financiară. Nu acceptam nici ajutorul părinților. Am început să vând și eram mulțumit.
Am pictat și un perete la o piscină, apoi un restaurant care avea o sală de nunți. Așa am început să fac bani. Încercam să supraviețuiesc. Pe urmă s-a întâmplat să vin încoace, în Italia și abia prin 2008 să vând primul tablou în Italia. În 2007 am ajuns și în 2008 am avut o comandă. Arătasem niște poze la cineva și m-a rugat să-i fac o reproducere după o poză dintr-un catalog. Tabloul a ajuns la o galerie de artă, dar era și un fel de magazin. Omul care a cumpărat m-a căutat și mi-a zis să lucrăm împreună. Am zis de ce nu?! Am început să reproduc tablouri din cataloage.
În Italia a fost cel mai mare exercițiu al tău?
Ajunsesem să fac vreo 400 de tablouri. Eu câștigam din chestia asta un procent de 20 la sută din preț.
Tablou pictat de Silviu Drângă
Care au fost bănuții cei mai mulți pe care i-ai luat pe un tablou?
Tabloul cu care particip la Miami e catalogat cu certificat de garanție și e estimat la 1500 euro, dar am avut tablou estimat la 1700 euro. Ceva mai mic chiar. Nu-mi aduc aminte bine dimensiunile. Dar am avut la 1200 de euro, la 1000, la 900 euro. Depinde de ceea ce reprezintă. Uneori, prețul nu e încadrat în operă. Depinde și de om. În schimb, am câștigat cu picturile pe pereți. La fel, depindea de dimensiuni, dar puteam să ajung și la 2000-3000 de euro.
Silviu Drângă:„Eu am trăit din artă, dar depinde de strada pe care mergi.”
Poți să spui în ziua de azi că poți trăi din artă?
Se poate trăi din artă, dar depinde de locul în care ești. Eu pot spune că am trăit din asta, dar depinde de strada pe care mergi și locul în care te afli și unde e iubită arta. Am ajuns în Italia, deși preferam să fiu în altă parte, de exemplu în țara noastră. La mine a fost treaba aia: omul potrivit lângă omul potrivit care te descoperă.
Te-ai fi gândit la începuturile tale că vei ajunge să expui la Miami?
Nu. :)) Nici prin minte nu mi-ar fi trecut. Nici dacă mi-ar fi spus careva, i-aș fi zis că e nebun. 🙂
Cum ți-ai manifestat bucuria când ai auzit că ești acceptat cu creația ta la această expoziție?
Economie de cuvinte. Nu mai ziceam nimic. Am rămas surprins când m-au sunat și mi-au făcut o propunere inițial. Nu știam ce să fac. Am trimis o poză să vadă dacă mă pot selecta.
Câți sunteți?
Suntem 24 din Italia și 140 din toată lumea. Vor fi 60 de mii de vizitatori, cumpărători de artă.
Cui îi mulțumești pentru împlinirea pe care o simți în momentul de față? Ție pentru că ți-ai dat frâu liber inspirației și creativității, soției pentru că a avut atât de multă răbdare pentru că, poate, ai avut nopți pe care nu le-ai dormit lângă ea sau familiei care nu ți-a pus opreliști când erai adolescent?
În primul rând lui Dumnezeu pentru faptul că harul lui a fost asupra mea și poate El ar fi vrut să rămân iconar. În al doilea rând, soției că m-a înțeles, dar și celor din jur.
Mi-aș dori să ajungă și lucrările mele prin casele românilor. Aș dori să ajungă și în România. Întotdeauna m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu.
Silviu Drângă:„Mi-aș dori ca lucrările mele să ajungă în casele românilor.”
Ultima mea curiozitate era despre dorința ta cea mai mare, dar cumva mi-ai răspuns anticipat. Ți-ai dori ca lucrările tale să fie cumpărate de semenii tăi, de români.
Da, mi-aș dori foarte mult să expun. Ideea este că e foarte greu să expui pe cheltuiala ta ca artist. Uneori, nu-mi pot permite unele costuri. Sunt unele state în care îți vin înainte. Fiecare și-ar dori să vină acasă la el. Un muzician să cânte în țara lui, un artist să expună în țara lui. Păcat că este o țară plină de oameni care au foarte multă imaginație, au talent, dar sunt lăsați în urmă.
Așterne tu un gând pentru tine. Ce ți-ai lăsa scris?
Mi-aș dori ca țara noastră să ajute artiștii, să nu-i scape și să-i aducă și pe ceilalți acasă.
Vrei să fii unul dintre ei?
Da.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
