Netflix vs HBO. Care sunt diferenţele şi pe care platformă merită să dai banii
Mai ţineţi minte vremurile în care verificam cu atenţie programul TV, ca să vedem ce filme bune găsim de văzut? Sau cele în care urmăream seriale cu sufletul la gură şi abia aşteptam o nouă săptămână pentru un nou episod? Platformele de streaming video au schimbat cu totul aceste lucruri, aşa că acum… timp să fie, că filme avem de unde alege. În România cele mai populare sunt Netflix şi HBO, dar cum nu toţi vor să plătească pentru ambele, am vrut să vedem care sunt diferenţele şi care platformă îşi merită banii. Aşadar, Netflix vs HBO, care este alegerea?
Netflix vs HBO – Care sunt asemănările, care sunt diferenţele
Sigur, în mod ideal, ne-am dori să avem acces nelimitat la toate platformele de streaming video, ca să nu mai avem grija de a alege. Filme bune se găsesc pe toate, dar parcă mai mereu îţi face cu ochiul ceva şi de la platforma pentru care nu ai făcut abonament. Eu, de exemplu, mă mulţumeam cu Netflix, dar după ce a intrat mini-seria Cernobîl pe HBO GO, am făcut abonament şi acolo.
Totuşi, cum nici banii, nici timpul nu sunt fără limită, e bine să ştii care sunt diferenţele dintre cele 2 platforme, ca să alegi în cunoştinţă de cauză.
Netflix are, fără doar şi poate, cel mai scump abonament. Avantajul este că, spre deosebire de abonamentele clasice pentru tv, internet şi telefon, aici nu eşti condiţionat de o anumită perioadă contractuală. Nu mai vrei, nu mai plăteşti şi ai încheiat problema. Nu dai explicaţii, nu te rogi de nimeni să încheie contractul şi alte lucruri consumatoare de timp şi nervi.
Cel mai ieftin abonament la Netflix este de 7,99 euro, însă nu e tocmai o variantă de dorit. Calitatea video este sub standardul HD şi ai dreptul la un singur utilizator. Următoarea variantă pare să fie şi cea la care apelează cei mai mulţi abonaţi Netflix. Costă 9,99 euro, oferă conţinut video în sistem HD şi oferă posibilitatea de a urmări filme de pe 2 dispozitive simultan. Cea de-a treia variantă şi cea mai scumpă este cea de 11,99 euro, oferă conţinut video Ultra HD şi posibilitatea ca 4 utilizatori să poată urmări simultan filmele sau concertele de pe Netflix.
Preţul mare aduce cu el şi cea mai mare ofertă de filme şi seriale dintre toate platformele de streaming video existente pe piaţă, asta chiar şi în condiţiile în care conţinutul diferă între ţări. Şi tocmai oferta de filme este cea care a făcut ca Netflix să încheie anul trecut cu o cotă de piaţă de 44%, fiind şi singura platformă de streaming care a avut parte de creştere în 2020. Pe locul 2 s-a aflat HBO GO, cu o cotă de piaţă mult mai mică, de numai 26%.
HBO GO este, în schimb, la o treime de preţ faţă de cea mai scumpă variantă de la Netflix. Un abonament lunar costă 3,99 euro şi oferă posibilitatea de a urmări conţinutul pe 5 dispozitive diferite şi pe 2 ecrane în acelaşi timp. Poţi descărca filmele şi serialele, astfel încât să ai acces la ele fără să mai ai nevoie de acces la internet şi, la fel ca şi în cazul Netflix, poţi renunţa oricând la abonament, fără bătăi de cap suplimentare.
Poţi opta pentru HBO GO însă şi prin operatorul de cablu cu care ai contract. În acest caz abonamentul va fi chiar un pic mai ieftin decât în mod direct, dar nici nu va fi la fel de simplu de renunţat la el în cazul în care decizi că nu mai ai nevoie.