fbpx

Căutare

Share this article

Nicolae Slav are azi 36 de ani și e aproape de visul său de când era puștan, acela de a fi milionar la Miami. Spune că nu se mai gândește de mult la asta, că a ajuns la acea maturitate a antreprenorului care tinde să devină investitor și pentru care altele sunt bucuriile în viață, nu bunăstarea materială.

Nicolae Slav avea puțin peste 20 de ani când s-a angajat DJ într-o discotecă de la țară unde oamenii vânduseră pământurile și spărgeau banii pe dedicații. Mama lui era ușor confuză și preocupată de viitorul lui pentru că se temea că va ajunge rău cu stilul acesta de viață în care muncea două nopți pe săptămână, câștiga o mulțime de bani și nu avea nici un gând serios cu viața lui, să intre în rândul lumii, mai exact să fie ca toți ceilalți de vârsta lui care terminau o facultate și își găseau un serviciu de la 8 la 17.00. Nicolae Slav dormea până la ora 12, se trezea și apoi se plimba cu mașina lui albă, Audi A4, cu numărul de înmatriculare XXX. Având timp liber și fiind pasionat de modă a început să facă bișniță cu haine din Italia și din Turcia și puțin mai târziu a încercat marea antreprenoriatului cu degetul, deschizându-și un magazin. A eșuat evident, la fel cum a făcut-o și cu taraba din piața Crângași unde spera să dea lovitura cu jucării pentru copii. Dar nu s-a lăsat. Când s-a ivit oportunitatea a investit într-un nou magazin, însă, după două eșecuri învățase cât de importantă e imaginea și calitatea serviciilor.

Cumpărându-și prima tabletă de la Apple, Nicolae Slav a început să se joace și așa a aflat că ar putea să-și deschidă și un magazin online, în perioada în care oamenii habar nu aveau cum să comande virtual niște produse neprobate. Așa a apărut dEpurtat.ro. Și-a luat țepe, a pierdut bani, dar într-o zi a descoperit campaniile de promovare de pe Facebook. Aceea a fost ziua de cotitură a afacerii sale.

Azi, Nicolae Slav a ajuns să aibă peste 800 de comenzi pe zi, iar anul trecut, după ce a tras linie a realizat că a vândut de peste 5 milioane de euro. Și pentru că a ajuns la maturitatea în afaceri de care vorbeam la început, s-a extins deja în Bulgaria și în scurt timp urmează să le încalțe și pe doamnele din Grecia și Ungaria.

O poveste cum rar îmi e dat să ascult, care ar trebui să ne inspire pe toți.

Nicolae, se spune despre tine că ești un businessman de succes…

Să spunem că sunt un antreprenor care încă muncește și cred că mai am încă niște ani până trec la următorul pas. Mi-am format un film: din antreprenor, poți să devii și investitor. Mulți confundă noțiunile de antreprenor, cu patron și investitor. Acum vreo 20 de ani, toți ne doream să fim patroni. După ce ne-am dat seama ce înseamnă, am zis că nu e chiar așa.

Acum zece ani eu am pornit de la 0, cu un buget mic și cu un mic antrenament.

Înainte de a intra în poveste, spune-mi ce ai vrut să zici cu „un antreprenor care încă muncește”. Visul tău e să ajungi să nu mai muncești?

Când spun că muncesc foarte mult înseamnă că eu am un business care e într-o continuă dezvoltare și are un potențial destul de mare. Comerțul online nu se rezumă doar la o țară, pentru că, de exemplu, acum, extinderea în Europa este foarte accesibilă. Cum pot să trimit un colet de la București la Timișoara, la fel pot să-l trimit și în Bulgaria, Grecia sau Ungaria pentru că politicile fiscale sunt destul de la îndemână.

Și ce înseamnă că muncești mult? Ești genul de antreprenor care muncește 12-14 ore pe zi?

Muncesc fizic – cu degetele pe taste – vreo nouă ore și încă vreo 3-4 ore mentale. Inclusiv când sunt la semafor sau acasă, faptul că gândesc și fac niște conexiuni pentru a rezolva anumite lucruri, eu zic că tot muncă se numește.

Acum 10 ani ai spus că ai început cu un buget relativ mic. Dar cu ce gând? Era FashionDays pe atunci?

Nu cred că era, abia era Emag la început. Totul în online era foarte la început.

Nicolae Slav: „Ideea de comerț am simțit-o destul de tânăr, pe la vreo 18 ani, când am plecat la Milano, la un târg de fashion, cu gândul de a-mi clăti ochii și de a-mi cumpăra niște haine”

Și tu cum te-ai gândit la asta? Sau nu ai țintit comerțul online?

Până să mă apuc de comerțul online, mi-a plăcut foarte mult – și cred că e genetică pasiunea, dacă mă raportez la un unchi de-al meu care are 78 de ani și încă mai merge în China și face importuri – latura asta de a alege hainele frumoase. Până pe la vreo 26 de ani am fost DJ. Ideea de comerț am simțit-o destul de tânăr, pe la vreo 18 ani, când am plecat la Milano, la un târg de fashion, cu gândul de a-mi clăti ochii și de a-mi cumpăra niște haine. Când au venit prietenii pe la mine mi-au luat toate hainele și atunci am realizat că aș putea să combin utilul cu plăcutul, așa că vreo doi ani de zile am făcut genul acela de comerț ambulant.

Nicolae Slav în 2007, pe vremea când era DJ

Era perioada următoare comerțului cu haine din Turcia?

Era perioada de tranziție. În paralel am început să mă îndrept și către Turcia, asta după ce am vizitat câțiva furnizori din Italia, unde am văzut eticheta cu „made în Italia”, peste originalul din Turcia.

Ai prins perioada aia când se mergea cu autocarele în Turcia?

Da, sigur. 😀 Era destul de dificil drumul, însă îmi plăcea super mult ce făceam, așa nu mă resimțeam. Plecam cu autocarul din București la 4 după-amiaza și făceam 12-14 ore pe drum. Cea mai dificilă era trecerea la vama turcă. Șoferii de pe autocare mai făceau contrabandă cu țigări și alcool și de multe ori stăteam 5-6 ore în frig, până ce vameșii percheziționau la sânge tot autocarul. Ajungeam în Turcia la 4 dimineața, dormeam patru ore și apoi aveam la dispoziție 8 ore să fac achiziții. Mă duceam direct la fabrici, la 4 după-amiaza îmi terminam toată treaba, ei îmi trimiteau marfa la autocar și ajungeam în țară.

Cum vindeai marfa? Știu că mulți o băgau în consignație…

Doar la prieteni apropiați o vindeam. Un an de zile am făcut asta degeaba. De ce? Cum spuneam, pasionat fiind, îmi opream 30% din marfă pentru mine. Vreo 50% o vindeam și alte 20 de procente ori erau mărimi greșite, ori modele necorespunzătoare care nu se vindeau. Din ce vindeam, apărea o altă problemă. 20-30% nu mai răspundeau la telefon și nu-mi mai dădeau banii. Atunci treceam prin faza de maturizare și începeam să înțeleg ce înseamnă să fii serios, parolist, mă pregăteam către ceea ce sunt azi.

Apoi am făcut trecerea la un magazin pentru că înțelegeam că nu poate fi ceva de viitor.

Nicolae Slav cu prietenii lui, la un festival de muzică

Nicolae Slav: „Era o perioadă în care bubuise prețul la terenuri și nea Costel și nea Ionel s-au trezit cu 2-300 de mii de euro pe acasă. Și unde să cheltuie banii dacă nu la discotecă? Cine avea bani mulți pe mână trebuia să se facă remarcat. Cum se făcea remarcat? Venea la DJ și plătea o dedicație”

Dar ce făceai tu, degeaba sau nu, tot bișniță se numea…

Exact! Faptul că eu veneam de acolo cu 2 tricouri care stăteau bine pe mine, mă determina să repet experiența cu deosebit de multă plăcere. În plus, când venea cineva la mine și proba o anumită haină, aveam o mare satisfacție când i se potrivea.

Dar tu traiul ți-l câștigai din meseria de DJ, nu?

Corect. Am prins o perioadă foarte bună când am fost DJ în orașul Fundulea. Era o perioadă în care bubuise prețul la terenuri și nea Costel și nea Ionel s-au trezit cu 2-300 de mii de euro pe acasă. Și unde să cheltuie banii dacă nu la discotecă? Cine avea bani mulți pe mână trebuia să se facă remarcat. Cum se făcea remarcat? Venea la DJ și plătea o dedicație. 😀 Și uite așa, prin 2004, când prietenii mei munceau din greu pe un salariu de 8-900 de lei, eu câștigam în două seri 3-4000 de lei. Enorm de mulți bani. În perioada asta toți banii eu îi investeam în marfă.

Și ai ajuns la magazinul fizic…

Da… Cum? Fratele meu administra un centru comercial și văzând că am niște conexiuni, că-mi place ce făceam, mi-a propus să facem un magazin, să ne extindem că poate ajungem și noi ca Inditex.

Nicolae Slav și fratele său

Unde?

Primul magazin a fost în Crângași, într-un centru comercial unde este azi Emag-ul. A urmat un an de zile de muncă patriotică. Venea sfârșitul de lună și trebuia să plătim chirii, taxe, salarii, marfa furnizorului și nu rămâneam cu nimic, nu-mi mai luam nici salariu. Asta în condițiile în care stăteam la vânzare, prin rotație cu o fată pe care o angajasem. În anul acela am învățat ce-și doresc oamenii, cum trebuie să mă comport și fără să-mi dau seama mă maturizam. Am renunțat apoi și mi-am luat o pauză de vreo jumătate de an, mi-am văzut în continuare de meseria de DJ, dar trăiam destul de stresat. Făceam foarte mulți bani, pe un program relaxat, visul oricărui tânăr de 25 de ani care vrea să se distreze, nu-i arde să se trezească dimineața să se ducă la muncă, dar în același timp știam că se va termina la un moment dat și trăiam cu frica asta. Mă gândeam că poate într-o zi nu voi mai câștiga la fel de mulți bani și o să fiu nevoit să mă angajez pe un salariu de 8-900 de lei.

Nicolae Slav: „În mintea mea era să concurez cu Meli Melo – vedeam că mereu era coadă la ei, cumpărau fetele plastic și puneau în urechi”

Și ce ai făcut?

Mi-am văzut în continuare de muzică, mi-am făcut și un studio de înregistrări, eram relaxat și la un moment dat m-am trezit cu o nouă oportunitate. Tot în zona Crângași, în piață, cu tarabe, făcută din tablă albastră și niște geamuri, unde înăuntru, iarna, erau -13 grade Celsius. Însă auzisem că merge foarte bine treaba cu jucării. Mă trezeam frumos la 5 dimineața și vindeam jucării. Era bătaie, trebuia să fii la curent, era ca la bursă: trebuia să știi ce desene animate erau la televizor ca să ai o gama adecvată. Dacă tu vindeai pokemoni și erau Țestoasele Ninja la televizor, erai mâncat. Am rezistat aici de prin noiembrie până în ianuarie când mi-am dat seama că ajunsesem să vând de 100 de lei pe zi. Am renunțat. A trecut încă un an de pauză, până prin 2010. Aici încep lucrurile să se schimbe.

Piața în care eu am tremurat la -13 grade s-a dărâmat și s-a făcut un centru comercial civilizat. Eu eram în continuare DJ, prietena mea de atunci, soția mea acum, lucra la un salon de înfrumusețare. Fratele meu era administratorul acestui centru comercial. Fusese criza din 2008, nu se mai vindeau terenuri la Fundulea, oamenii nu mai aveau bani de cheltuit pe dedicații, discoteca se închisese și rămăsesem liber profesionist, adică nu prea mai făceam nimic. Aveam bani, strânsesem vreo 70 de mii de euro doar din meseria de DJ și a apărut această oportunitate la momentul potrivit. Fratele meu mi-a propus să-mi dea un spațiu mic și să deschid ceva acolo. M-a încântat ideea pentru că m-am gândit inițial să fac ceva pentru prietena mea, să nu mai muncească pentru alții. Așa că am deschis un spațiu ce se numea Biju Accesorii. În mintea mea era să concurez cu Meli Melo – vedeam că mereu era coadă la ei, cumpărau fetele plastic și puneau în urechi. Din experiența anterioară învățasem ce important e un arhitect atunci când deschizi un magazin, așa că mi-a ieșit ceva destul de frumos. În prima zi am avut cea mai mare vânzare din tot centrul comercial și din ce în ce mergea mai bine. Acesta a fost începutul lui dEpurtat. La vreo șase luni după ce am deschis magazinul am cunoscut un furnizor de încălțăminte care mi-a propus să vând și niște perechi de balerini. Am făcut această achiziție și am observat că oamenii erau mai atrași de modelele de încălțăminte decât de accesorii. Într-un an de zile am rămas cu 10% accesorii și 90% încălțăminte. După vreo doi ani, fiind cel mai tânăr antreprenor din centrul comercial și cu o viziune și perspectivă diferite, am început să mă extind. Ceilalți comercianți dădeau faliment și eu cumpăram spațiile lor că nu mai aveam loc unde să pun încălțămintea.

Citește și:

Povestea lui Cristian Onețiu: De la puștiul bișnițar din Reșița, la patru încercări falimentare și până la creatorul Life Care, un business cu cifră de afaceri de aproape 100 de milioane

Cum ai ajuns pe online?

Eram deja magazin de încălțăminte care nu mai avea nici o legătură cu numele. Acum s-a produs momentul care mi-a schimbat viața. În 2012 s-a întors un văr de-al meu din Germania care și-a cumpărat o mașină nouă și o tabletă. Nici nu m-am uitat la mașină, cât m-am uitat la tabletă. Am zis: „trebuie să-mi cumpăr și eu una”. Cred că era iPad 1, prima tabletă de la Apple. Mi-am luat, am butonat-o, dar nu știam ce să fac cu ea. Am aflat atunci că fostul patron la care eu am fost DJ avea un magazin online. Atunci m-am gândit că am niște marfă achiziționată, o tabletă cu care mi-aș dori să mă joc dar nu știu ce, așa că hai să-mi fac un magazin online ca să mă joc pe tabletă. M-am documentat, m-am interesat, erau niște platforme de e-comerce la vremea respectivă și mi-am cumpărat un domeniu. Pentru că trecusem de la accesorii la încălțăminte, mă temeam că peste niște ani aș putea să trec la haine sau alte lucruri, așa că-mi trebuia un nume care să se potrivească pentru orice. La vremea respectivă toată lumea făcea o conexiune între ceea ce vindea și numele. Vindeai aspiratoare, domeniul era „aspiratoare vesele. ro”. Nu-mi dau seama cum, dar mi-a venit în minte expresia „de purtat”, așa că am verificat, era liber domeniul și l-am cumpărat.

Și după ce ai încărcat platforma și ai stabilit prețurile, cum a mers treaba?

Mi-am dat seama că trebuia să fac poze la produse. Cum se fac pozele? Am studiat că e nevoie de aparat, de lumini, de fundal. Aveam lumini profi ca să se vadă marfa frumos în magazin, cameră foto avea tableta, iar în loc de fundal am folosit un cearșaf alb. Asta am făcut timp de un an de zile. După ce a devenit magazinul activ, trebuia să mă gândesc la promovare. Nu apăruse promovarea pe Facebook, publicitatea se făcea în reviste. Puneai o reclamă, fără a avea o garantare a traficului, plăteai vreo 1000 de euro și așteptai ca la pește, să vezi dacă mișcă. Am încercat una, două campanii, am văzut că am pierdut niște bani și m-am reorientat către site-urile de filme. Erau filmenet.ro, filmevesele, tot felul de site-uri de filme pirat pe care se vindea și spațiu publicitar pe o sumă exorbitantă: 2 euro/sms și îți afișa o lună de zile un banner. Oamenii când se uitau seara la un film, mai făceau și o achiziție.

Anul 2011 aprilie. Primul magazin dEpurtat, care s-a numit initial Bijoux

Mai ții minte prima comandă?

Da, era din Slobozia. A venit în urma unui banner pe astfel de site-uri. Făceam naveta Brănești (locul în care m-am născut)-București împreună cu prietena. Eram în mașină și sună telefonul – clienta probabil că s-a chinuit o oră să plaseze comanda, nu a putut și m-a sunat. Când am auzit ce vrea am spus că-i fac transferul la departamentul de achiziții și i-am dat telefonul prietenei mele. Soția mea i-a luat datele și astfel am preluat prima comandă în drum spre magazin.

Apoi a mers pe campania asta?

Da și m-am reorientat, am intrat pe toate site-urile de filme. Mi-am luat și câteva țepe, dar micuțe. Ajunsesem la 10-15 comenzi pe zi.

Anul 2012. Prima reclama dEpurtat, outdor

„Cheltuisem pe campanie vreo 15 lei și vândusem de vreo 4000 și ceva de lei. Îți dai seama ce s-a declanșat în mintea mea? Am cheltuit atât, am generat vânzări de atât, în zece ani mă mut la Miami și sunt milionar”

Dar nu ai închis magazinul fizic?

Nu. Mergeam în paralel. Acesta era tot mai mare pentru că aveam toate stocurile acolo și un spațiu micuț de birou, unde îmi desfășuram activitatea pe online.

Prin 2013, la vreo doi ani după ce am avut eu primele încercări în online, a avut loc o mare revoluție 😀. Am plecat într-un scurt city break în Roma, mi-am luat laptopul cu mine și înainte de culcare, în camera de hotel, am intrat să mai muncesc puțin. Îmi instalase cineva Facebook pe calculator să mă joc Ferma 😀. Uitându-mă în butoanele de la Facebook, am văzut niște butoane de reclamă. Mi-am băgat nasul pe acolo și am reușit să creez o campanie de promovare pe Facebook, pentru niște ghete roșii – și acum le țin mine -,  căreia i-am pus un buget de 20-30 de lei pe zi. M-am culcat. M-am trezit pe la 9-10 dimineața, nici nu m-am uitat pe laptop că eram obișnuit să dau la pește și să nu miște 😀. Am ieșit la o plimbare, fără să mă gândesc deloc la ce făcusem. Când primeam o comandă pe platformă, primeam și un mail și la un moment dat a început să-mi bipăie telefonul de am crezut că s-a stricat. Când m-am uitat, aveam vreo 40 de comenzi. Cheltuisem pe campanie vreo 15 lei și vândusem de vreo 4000 și ceva de lei. Îți dai seama ce s-a declanșat în mintea mea? Am cheltuit atât, am generat vânzări de atât, în zece ani mă mut la Miami și sunt milionar 😀. Am luat-o puțin razna pentru că eram extrem de entuziasmat. Imediat am început să mă gândesc că am doar o fată ce face livrări și dacă o ține așa, până seara se dă peste cap, nu are cine să mai proceseze comenzile. Mi-am schimbat biletul de avion și în seara aceea am plecat acasă.

La un an de la prima comandă online, depozitul dEpurtat.

Când ai decis să rămâi doar pe online?

Nici azi nu sunt doar pe online. Am în continuare magazinele.

Tot acolo sau mai sunt și în altă parte a Bucureștiului?

În același loc, în complexul comercial din Crângași și mai am un spațiu nou în Titan.

Dar tu nu vinzi branduri din acestea super cunoscute?

Nu, nu sunt Nike, Adidas, Puma. Eu lucrez cu niște furnizori care la rândul lor lucrează cu niște fabrici. Produsele sunt asemănătoare cu ce are Inditex – că iar revin la ei pentru că i-am luat ca reper -, cu ce găsești în magazinele Zara, Berska, etc. Ei au un departament de creație și cu contactele a 50 de fabrici din toată lumea. Departamentul lor de creație face un model de pantof pe care îl trimit la fabrici, cu o precomandă, să zicem, de 1 milion de perechi. Și fabricile fac atunci oferte de preț, iar ei aleg. Cam așa funcționează industria asta. La fel funcționez și eu. Furnizorii mei au departament de creație de modele și apoi solicită oferte către diferite fabrici. Întâmplarea face că anul acesta m-am suprapus pe același produs pe care îl are Zara, la ei e 190 de lei, la mine 130 de lei, produsul identic, cu același cod.

Anul 2013. Al doilea magazin dEpurtat, deschis în Galeriile Titan, ulterior extins și renovat în 2017

Acum, în 2021, la opt ani de la momentul primei campanii de Facebook, ce număr de produse ai și câte comenzi pe zi?

Nu am chiar zeci de mii pentru că atunci eram singur și între timp au mai apărut și alții, giganți din afară care ne pot strivi. Dar de la 15 lei buget într-o zi, acum am buget de 150 de mii de euro pe lună pentru promovare. La Facebook am cheltuit 1,5 milioane de euro și după suma asta m-au invitat la ei la sediu, spunându-mi că e posibil să-l cunosc și pe Mark Zuckerberg 😀.

Nicolae Slav: „Cred că sunt cel mai mare magazin online de încălțăminte de femei din România”.

Păi poate trebuie să mai cheltui încă un milion și apoi îl cunoști 😀

O să cheltui, însă toți banii aceștia sunt cheltuiți controlat. Când faci niște campanii de promovare nu arunci niște bani și la final de lună te uiți dacă ai vândut sau nu. Avantajul este că eu pot să văd în timp real rezultatele și dacă nu sunt bune, opresc campania.

Am în jur de 800 de comenzi pe zi pe România, vreo 50 pe Bulgaria și suntem aproape gata din punct de vedere tehnic să dăm drumul la treaba și în Grecia și Ungaria. Și în forma curentă am încheiat anul trecut cu vânzări de 5 milioane de euro. Cred că sunt cel mai mare magazin online de încălțăminte de femei din România. Și mai e ceva, pentru că tot mă întrebai cum funcționez azi.

Am magazin și depozit. Între timp stocurile de marfă s-au mărit foarte mult, însă nu am mai lărgit magazinul. Am rămas la o suprafață rezonabilă de 100 de metri și am închiriat din ce în ce mai mult spațiu de depozitare. Dar am mai făcut ceva. De nevoie și din pasiunea mea pentru tehnologie, am creat un sistem foarte util. Sunt niște tablete în magazin – în magazin sunt expuse doar 3% din marfa disponibilă online – pe care comandă în regim auto self.

Cadou de Paște pentru Nicolae Slav. Angajatele i-au trimis suma vânzărilor din ziua respectivă

5 milioane de euro anul trecut. Cât mai ai până te muți la Miami? 😀

Acestea erau niște filme frumoase 😀. Eu vin dintr-o familie simplă. Acum 20 de ani mergeam cu părinții la porumb și la vie, în Brănești. Vedeam oameni care au bani și îmi doream să ajung ca ei și sub nici o formă nu aș fi vrut ca la 40 de ani să merg la muncă la vie. Îmi doream o mașină mai scumpă, să plec cu o fată frumoasă la mare, 10 zile într-un hotel frumos, pe banii mei, îmi doream multe. Mintea mea de atunci se concentra pe a face bani, nu a face carieră și a dezvolta un business. Pe parcurs, după ce faci primul milion de euro, după ce îți cumperi haine, telefoane, mașini și îți permiți vacanțe luxoase, începi să vezi altfel lucrurile. Ca să-ți dau un exemplu concret: dacă acum 6 ani mi-am cumpărat un Range Rover pe care am dat mai mult decât apartamentul în care locuiam – am fost și eu în situația de a avea mașină mai scumpă decât casa, însă cred că m-a scuzat vârsta -, azi am alte plăceri. M-am bucurat mai mult când mi-am cumpărat o trotinetă sau un scuter. Cred că ajungi la un moment dat în care te saturi de lucrurile materiale și găsești bucurii în altceva. Dacă acum câțiva ani aveam numai haine cu scris, acum nu mai am nici măcar un tricou cu scris 😀.

Nicolae Slav cu prietenii

Ai spus la un moment dat că atunci când ai deschis prima dată magazinul voiai să o faci mai mult pentru soția ta, să nu mai muncească pentru alții. Acum muncește cu tine?

Da. Toată pagina de Instagram care a depășit 100 de mii de urmăritori este gestionată de ea și tot ce se întâmplă acolo e 100% meritul ei. Și cam tot ce înseamnă imagini, ședințe foto, cad în sarcina ei.

Ce meserie aveau părinții tăi?

Mama a lucrat la o fabrică de textile, în zona Pantelimon, iar tata a fost lăcătuș mecanic.

Ulterior s-au pensionat și azi locuiesc tot în Brănești.

Poză de familie. Nicolae Slav împreună cu fratele său, soțiile lor și părinții lor

Au știut de toate încercările tale în business?

Da, au știut și chiar m-au și susținut. Mama a avut o perioadă de confuzie: nu prea înțelegea, atunci când eram DJ, cum muncesc eu două zile pe săptămână și restul timpului nu fac nimic. Începeam să am 22-23 de ani și prietenii mei se angajau, iar eu mă trezeam lunea la ora 12. Aveam și bani, îmi cumpărasem un Audi A4 alb, căruia îi pusesem numărul XXX 😀. Iar mama nu știa ce să creadă. Ba mai mult, tot timpul îmi reproșa că o să eșuez, că știa ea pe cineva din tinerețea ei care dusese același stil de viață ca al meu și care se ratase.

Nicolae Slav (cel mic) și fratele lui

Dar pe fratele tău nu ți-l dădea exemplu? Că doar era administrator de centru comercial…

Ba da. El deja muncea. Fratele meu a terminat facultatea, eu după primul an nu m-am mai dus 😀. M-am înscris din greșeală la Comerț exterior și era perioada în care eu începusem să plec în Turcia și în Italia, așa că aveam idee de legislație, comerț și marketing, iar ce se preda la facultate era de mult depășit. Am stat puțin în cumpănă și mi-am dat seama că pierd vremea dacă stau și aștept să mă învețe ei niște lucruri expirate. Mi-era puțin teamă, mi-era frică să nu eșuez, însă am riscat și am ales drumul acesta. Știam de la bun început că e un risc.

Când mama a simțit că e ceva concret, când a văzut că mă trezesc dimineața și că mai vin seara acasă, s-a liniștit crezând că am intrat pe un drum bun.

Nicolae Slav în clasa a IV-a, la școala din Brănești (stanga jos)

„Crezi că patronul de la Cora stă la Cora?”

Nicolae, care e următorul pas? La ce visezi?

Ei, acum 15 ani de zile, cred, s-a deschis Cora Pantelimon. A fost printre primele supermarketuri din București. Plecam de la Brănești cu fratele meu, la cumpărături la Cora, de ziceai că mergem în vacanță la Miami. Era o plăcere, aveam un întreg tabiet legat de cumpărăturile la Cora 😀. Mergând la cumpărături, mă măcina gândul că tot acel magazin uriaș funcționează fără ca patronul să fie acolo. L-am căutat pe internet pe patronul de la Cora să văd dacă arată tot ca mine, sau are două capete și mai multe mâini. „Ce are ăsta și nu am nu? Bine, nu am încă pregătirea și vârsta lui. Dar dacă el a reușit să facă așa ceva și el stă – mă gândeam eu – undeva la soare și se uită cum îi mai intră un milion de euro, înseamnă că se poate. Trebuie să fac și eu ca ăsta”. Știam că trebuie să încep ceva, să muncesc – nu știam cât o să muncesc, mă gândeam că mai puțin -, să dezvolt și să ajung cândva să stau și eu la soare să mă uit cum intră banii în cont. Totdeauna m-a stimulat ideea aceasta de a crea ceva care să nu depindă 100% de tine. M-am certat mult timp cu mulți alți antreprenori care spuneau că nu există așa ceva: „Dacă nu ești tu acolo, se alege praful”. Și totdeauna exemplul meu a fost: „Crezi că patronul de la Cora stă la Cora?”. 😀

Portret de familie: Nicolae Slav, soția sa și fiica lor

Și tu îți dorești să ajungi ca patronul de la Cora?

Da, însă, dacă analizez acum, ceea ce vedeam eu atunci era o iluzie. Cu siguranță și el a muncit foarte mult, iar acolo mai e și altceva: oameni ca el transmit din generație în generație afacerile. Și pentru mine acești oameni sunt un reper și sper ca fetița mea să ducă mai departe ce am creat eu. Dar înainte de asta, va trebui să treacă prin toate posturile, să vadă ce face fiecare om în structură, de la femeia de serviciu și până la manager. Doar așa vei reuși să le înțelegi și să te dezvolți ca om.

Nicolae Slav și fiica sa
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO