Noemi Meilman sau „plăcerile lui Noe” - LIFE.ro
Sari la conținut

Noemi Meilman (sau Noe, aşa cum îi spun prietenii) este un nume pe care îl asociezi uşor cu proiectele creative, cu lucrurile şi întâmplările frumoase. Poate i-aţi citit blogul – care cum putea să se cheme altfel decât „Plăcerile lui Noe”? – , poate aţi întâlnit-o la Saatchi & Saatchi, prin redacţiile revistelor, la The Place Concept Store sau poate îi ştiţi proiectul „Book Cover Tee” care se întâmplă de două ori pe an. „Mi se mai spune şi «Noemi connecting people»”, mărturiseşte ea pe blogul personal. Noi am vrut să aflăm cum arată timpul liber al unui om atât de viu, atât de conectat.

Ce planuri de vacanţă aveţi anul acesta?

Vara aceasta m-a găsit implicată în câteva proiecte, aşa că am împărţit vacanţa ca pe o prăjitură cu fructe: câte două zile în timpul săptămânii sau un weekend prelungit. La jumătatea lui august voi pleca pentru câteva zile la Londra, unde a ales mama să îşi sărbătorească frumoasa cifră rotundă de 70 de ani.

Care este cea mai importantă, haioasă, tulburătoare descoperire făcută într-o vacanţă?

Oh, au fost multe. Dar cele mai dragi mie (probabil şi pentru că sunt mai recente) sunt aşa: să dorm câteva nopţi într-o casă construită pe canalele din Venice Beach, California. Să dorm o noapte la La Posada, în Williams, pe Route 66, unul dintre hotelurile construite de către arhitecta Mary Colter de-a lungul Rutei Santa Fe; momentul în care am intrat în Cadaques, fostul sat pescăresc devenit celebru datorită lui Dali şi lui Picasso.

În Venice, pe canale (august 2015). Foto: arhiva personală

Ce vă place să faceţi imediat ce aţi ajuns într-un oraş nou?

În primul rând îmi place să locuiesc în zona centrală, oriunde călătoresc. Când ajung într-un oraş nou îmi place să îmi beau cafeaua într-un loc mic şi animat, de preferat pe terasă (pentru că fumez). E ca un fel de „ghicit în cafea”. Atunci mă liniştesc şi apoi încep să explorez: muzeele, pieţele, străzile, librăriile şi – acum să nu fiu ipocrită şi afectată prea mult de „intelectualită” – şi magazinele.

Cum arată vacanţa ideală? Care este ingredientul ei secret?

Vacanţa ideală este cea în care chiar mă simt bine, în care toată lumea e bine şi sănătoasă în jurul meu. Vacanţa ideală este cea în care mă simt „home away from home”.

Escape de 2 zile la „Poem Boem”, Sinaia. Foto: Vlad Dumitrescu / arhiva personală

Care este cea mai frumoasă destinaţie de vacanţă în care aţi fost?

Asta e o întrebare dificilă, pentru că toate au fost frumoase pentru mine.

Care este destinaţia în care doriţi să ajungeţi şi în care nu aţi fost până acum?

Cuba (Havana şi zonele mai puţin frecventate de turişti, iar pentru asta îi voi consulta pe Elena Stancu & Cosmin Bumbuţ, de la teleleu.eu), New York, (Daniela Groza, Cristian Balint, mă bazez pe voi!), Buenos Aires (aici ştiu că Ovidiu Buta are nişte recomandări superbe).

Care este obiectul care nu lipseşte din bagajul dvs. în orice vacanţă de vară?

Sunt trei obiecte: cartea (sau cărţile, depinde cât de lungă e vacanţa), ochelarii de soare şi carnetul în care îmi notez ideile.

Care este rutina dvs. de makeup în concediu?

Serum, crema hidratantă şi cu factor de protecţie, apa termală; o pudră lejeră doar dacă ies seara într-un loc mai pretenţios.

Ce fel de suveniruri aduceţi din vacanţe?

Avem deja un fel de „club al cartolinezilor”. Eu, Ioana Dumitrescu (East of Kitchen), Adriana Chiper (partenera mea la The Station), Radu Mada (Nissa) şi Tiberiu Căpudean (Hospice Casa Speranţei) aducem cadou cărţi poştale. Ioana şi Tiberiu fac ritualul complet: merg la poşta locală, le timbrează şi le expediază. Radu şi cu mine căutam de cele mai multe ori să aducem cartoline cumpărate din muzee. Mai aduc reviste de nişă, livrate direct şi personal.

Ce carte luaţi cu dvs. în această vacanţă de vară?

„Shocking Life. The Autobiography of Elsa Schiaparelli” e programată pentru Londra. Acum citesc biografia lui Freddie Mercury, scrisă de Laura Jackson.

Ce faceţi atunci când vreţi să vă relaxaţi şi nu puteţi pleca în vacanţă?

Îmi iau două zile libere în cursul săptămânii sau un weekend prelungit. Şi dacă nici asta nu e posibil, să vedeţi voi cum mă simt în vacanţă seara, pe terasa apartamentului în care locuiesc, cu un Strongbow rece cu extra gheaţă şi o carte sau o revistă. Şi, ca să fie relaxarea completă, fac un maraton de episoade din „Weeds” sau „Orange is the new black”.

Cu Avi, pe Route 66, Williams, Arizona (iunie 2015). Foto: arhiva personală

Ce hobbyuri aveţi şi cât timp le dedicaţi?

Îmi place să fac colaje împreună cu Avi. Îmi place să tricotez, şi chiar mi-am propus, după foarte mulţi ani de pauză, să tricotez un pulover în această toamnă-iarnă. Deja mă văd în fotoliu, tricotând în faţa televizorului, cu „Vocea României” în fundal. Îmi place mult să citesc (dar această activitate o trec la capitolul „plăceri supreme” şi nu hobby-uri. Şi a început să îmi placă să am grijă de flori. Am o mică grădină pe terasă.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora