Noul trio al lui Dan Berglund, pe scena Gărâna Jazz Festival 2018
Gărâna Jazz Festival 2018 va avea loc între 12 şi 15 iulie, la Gărâna (judeţul Caraş-Severin). Festivalul, aflat la cea de-a 22-a ediţie, va găzdui patru zile de concerte şi experienţe muzicale dedicate pasionaţilor de jazz. Sunete, voci şi instrumente din Coreea, Suedia, Cuba, Italia, SUA, Franţa, Israel, Germania şi Norvegia fac parte din line-up-ul ediţiei 2018.
Printre marile nume care vor urca pe scena Gărâna Jazz Festival se numără şi trio-ul Rymden. Este vorba despre un nou super-grup şi-a făcut apariţia pe scena mondială de jazz, o întâlnire între trei staruri ale jazzului scandinav: pianistul norvegian Bugge Wesseltoft şi suedezii Dan Berglund la contrabas şi Magnus Öström la baterie.
Seara de sâmbătă a acestei ediţii de festival este dedicată contrastelor – american jazz, world music, bolero şi son cubano într-un singur concert mult aşteptat.
Roberto Fonseca, unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei şi cel mai efervescent pianist al generaţiei sale revine în România şi aduce la Gărâna cel mai nou album, ABUC, care explorează originile jazz-ului din Cuba, „Tierra Santa”.
Solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate şi improvizaţie, va fi prezentă pe scenă alături de chitaristul suedez Ulf Wakenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Youn Sun Nah, voce cunoscută la festivalurile din toată lumea, îşi va promova în premieră albumul lansat în 2017, She Moves On.
Kekko Fornarelli, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti italieni al ultimului deceniu, va fi prezent pe scena Gărâna Jazz Festival alături de membrii trioului cu care în martie anul acesta a lansat un nou album – Abaton.
Stefano Battaglia Trio (pianistul Stefano Battaglia, contrabasistul Salvatore Maiore şi bateristul Roberto Dani) revin la Gărâna şi va oferi publicului o experienţă intensă şi complexă, greu de şters din memorie. Cei trei par să construiască, de la un concert la altul, un limbaj doar al lor, marcat de o amprentă emoţională puternică şi o stilistică originală.
Multiplu premiat al ECHO Jazz, trompetistul şi pianistul german Sebastian Studnitzky va prezenta publicului din Poiana Lupului proiectul său KY-organic, rezultatul căutărilor lui artistice din ultimii ani şi titlul ultimului său album, lansat în 2017. Sub titulatura KY, muzicianul a dezvoltat de-a lungul a 6 ani un proiect valoros ce conţine straturi şi sonorităţi diverse, precum şi experimentări melodice. Studnitzky combină virtuozitatea la pian cu sunetul aparte al trompetei, iar compoziţiile sale au o claritate şi o tonalitate învăluitoare, fiind, în acelaşi timp, sofisticate. Improvizaţii inspirate, armonii indie pop, ritm şi romantism, toate definesc un stil distinct cu priză la publicul avizat de jazz.
Trei muzicieni europeni cu personalităţi puternice şi complementare vor cânta la Gărâna sub numele BANDES ORIGINALES. Violoncelistul francez Vincent Courtois şi saxofoniştii Daniel Erdman (Germania) şi Robin Fincker (Franţa) aduc la viaţă cel mai recent album, o experienţă muzicală cinematică, inspirată de muzica de film creată de aceştia. Va fi o călătorie liberă şi riguroasă în lumea cinemaului cunoscut de noi, un soi de reverie muzicală foarte personală.
Violonistul polonez Adam Baldych vine la Gărâna alături de grupul norvegian Helge Lien Trio şi saxofonistul Tore Brunborg, cu noul album „Brothers”, menit să celebreze amintirea fratelui său.
La ediţia 2018, concertele Gărâna Jazz Festival se vor desfăşura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug şi Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediţie a festivalului, în urmă cu 22 de ani. Biletele şi abonamentele s-au pus deja în vânzare pe site-ul festivalului şi pe bilete.ro Detalii despre cazare, transport şi experienţa găsiţi pe garana-jazz.ro.