O oază romană în inima României: Cum a înfruntat Ana Maria Ardeleanu provocările pentru a-și împlini visul

Unde ai copilărit?

Am copilărit în Piatra Neamț, în mare parte, în curtea fabricii de mobilă a părinților și foarte mare parte din copilărie mi-am petrecut-o călătorind cu ai mei. Fiindcă erau foarte mult timp plecați prin țară cu diverse treburi, când nu eram la școală îi însoțeam.

Ce miros îți amintește de locurile tale natale?

Mirosul de pădure de brad după o ploaie de vară.

În ce fel de familie te-ai dezvoltat?

Am crescut într-o familie de vizionari și „luptători”. Părinții mei au fost printre pionerii antreprenoriatului din România. În martie 1990, imediat după Revoluție își deschideau a V-a firmă de la Registrul Comerțului. Erau vremuri foarte încețoșate, nu exista un minim de cultură economică, astfel încât să te apuci să faci ceva pe cont propriu. Trebuia să fii un pic vizionar, un pic nebun și să ai un munte de curaj. Ceea ce mi-au insuflat încă de când eram foarte mică a fost că nimic nu este imposibil. Că atunci când îți doreșți ceva cu adevărat nu există nu poți. Cel mai înalt vârf de munte sau cea mai adâncă prăpastie? Poți să ajungi acolo și poți de asemenea să treci și mai departe de ele. Cele mai de preț moșteniri ale mele au fost tăria și curajul.

Ce te visai atunci când erai mică?

Mă visam bogată, dar nu pentru mine neapărat, ci pentru cei din jurul meu. Îmi amintesc cum în fiecare seară, înainte de culcare, închideam ochii și îmi imaginam cum aș fi cumpărat blocul în care locuiam și l-aș fi renovat frumos să arate ca hotelurile prin care eram cazați uneori, apoi îmi distribuiam toată familia în câte un apartament. Bunicii evident stăteau în apartamentele de la parter ca să nu obosească urcând scările.

Ana Maria Ardeleanu: „Era atât de frumos totul încât, deși mă uitam la propriu la o junglă, eu vedeam numai coloane romane în jur, bărci care opreau într-un mic „port”, florile colorate de pe mese și oameni eleganți și zâmbitori servind un pahar de vin bun”

Cât de frumos spus. Și, ce ai ajuns să devii?

Proprietar și manager de hotel.

Ești o femeie vizionară, așa te percep. Spune-mi, când a încolțit în capul tău ideea de a face un loc inspirat din vremea lui Caesar?

Îmi amintesc că aveam în jur de 10 ani, eram cazată cu părinții într-un hotel din Timișoara și în timp ce ei își rezolvau din treburi am așteptat într-un fotoliu în lobby. Contemplam frumusețea decorurilor, eleganța oamenilor care treceau pe lângă mine și atât de mult mi-a plăcut totul încât am concluzionat: Când voi fi mare, vreau să locuiesc într-un hotel!” Cred că ăsta a fost începutul.

A început devreme visul, dar cât a durat realizarea lui?

Destul de mult. Între momentul achiziției terenului și deschiderea efectivă a locației au trecut 12 ani.

Ce ai făcut în acest timp?

Fiindcă mi-am dorit foarte mult să fiu pregătită pentru domeniul asta, între timp am făcut facultatea Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate la Babeș Bolyai Cluj, apoi m-am apucat de un masterat în Management Hotelier. Practic în toți anii ăștia am făcut naveta între Piatra Neamț unde locuiesc și aveam la vremea respectivă alte două mici afaceri, la Hangu unde urmăream lucrările din șantier și Cluj unde mergeam la cursuri.

Citește și: Zaga Zaga, raiul din Delta Siretului. Și povestea familiei ce a visat să-și construiască propria deltă în inima Moldovei