O oază romană în inima României: Cum a înfruntat Ana Maria Ardeleanu provocările pentru a-și împlini visul - Pagina 3 din 5 - LIFE.ro
Sari la conținut

Vorbește-mi despre locul ales să faci un asemenea proiect?

Locul ăsta cumva și-a revelat singur menirea. Când am ajuns acolo prima dată eram proaspăt întoarsă dintr-o vacanță în Elveția unde fusesem cazată pe malul Lacului Lugano și practic locul părea rupt exact de acolo. Am avut senzația de deja-vu când coboram pe străduță. Era atât de frumos totul încât deși mă uitam la propriu la o junglă, eu vedeam numai coloane romane în jur, bărci care opreau într-un mic „port”, florile colorate de pe mese și oameni eleganți și zâmbitori servind un pahar de vin bun într-o după amiază de vară, iar pe fundal se auzea în surdină o muzică suavă.

Loc pentru liniște
Loc pentru liniște

Ana Maria Ardeleanu: „În iernile geroase, când lacul îngheață și scade foarte tare, ruinele „Catedralei” de la Hangu se revelă din nou. Dacă privești în larg de pe terasa noastră, la 200-300 de metri, le poți zări”

Ce probleme ai întâmpinat? Probleme care să te fi determinat să spui: Gata, nu mai fac!

Sincer, nu cred că am avut vreun moment gândul asta. Desigur, probleme au fost multe, începând de la dificultatea de a ajunge aici cu materialele. A trebuit să descărcăm camioanele la strada principală, iar apoi să le transportăm cu mașini mici. Lipsa asfaltului pe strada care coboară la noi este încă o problemă și în ziua de astăzi la 4 ani după ce am deschis. În plus, personalul calificat e aproape imposibil de găsit în zonă, astfel că formarea echipei cred că fost cea mai mare provocare pe care am avut-o.

Oamenii vin la Grădinile Române și se deconectează. Tu când te deconectezi și cum arată deconectarea ta?

Mă deconectez când reușesc să fug pe lac cu placa de SUP sau cu barca. De preferat să fie la apus. Lacul e absolut mirific la orele acelea. Știi senzația aia când este totul atât de perfect încât ai vrea să îngheți momentul ăla, să îl poți purta cu tine pentru eternitate?

Unde este acasă pentru tine acum?

Locuiesc în Piatra Neamț, orașul în care m-am născut, dar în primii ani de activitate am locuit foarte mult timp la Grădinile Române. Practic nu mai reușeam să plec acasă ….de fapt nici nu îmi doream. Atâta bucurie și energie îmi dădea locul acesta, încât nu mai voiam să plec.

Ana cu inginerul Petru Străteanu
Ana cu inginerul Petru Străteanu

Fac iarăși un salt și vreau, pentru a nu știu câta oară să-mi vorbești despre legenda cu turla bisericii.

Chiar nu este o legendă ci un fapt real. Povestea locului este cu adevărat uimitoare.

În iernile geroase, când lacul îngheață și scade foarte tare, ruinele „Catedralei” de la Hangu se revelă din nou. Dacă privești în larg de pe terasa noastră, la 200-300 de metri, le poți zări.

În perioada interbelică, satul Hangu era foarte dezvoltat, pe lângă maiestuoasa „Catedrală” mai existau o serie de instituții importante respectiv școli, judecătorie, notariat și spital, iar ce este și mai impresionant, satul deținea chiar și un mic aerodrom. Dar toate acestea au dispărut odată cu construcția barajului de la Bicaz, inundarea zonei și implicit strămutarea populației.

Ana Maria Ardeleanu: „Cum îmi place mie să cred, lacul acesta este cumva dator să le dea oamenilor ceva înapoi. Și face asta!”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora