O privire în interiorul minții autiste: Ovidiu Platon și călătoria sa emoționantă către acceptare

Primul lucru care m-a frapat când l-am ascultat prima oară pe Ovidiu Platon vorbind a fost accentuarea faptului că el este autist, nu are autism. O exprimare ce pentru mine, şi am să presupun că şi pentru alţii, se voia a fi o exprimare atentă s-a dovedit a fi una care nu era deloc dezirabilă. I-am ascultat explicaţiile, i-am admirat felul calm în care vorbea şi m-au frapat o mulţime dintre lucrurile pe care le sublinia. Era o abordare cu totul diferită faţă de cele pe care le ascultasem până atunci legate de autism. Mai mult, era o abordare venită direct din partea unei persoane care simţea pe propria piele ce presupune asta.

Aşa că am început să caut mai multe informaţii despre el şi am aflat că a fost diagnosticat în urmă cu numai 3 ani după o viaţă în care a căutat să se adapteze, dar şi să se înţeleagă, că este activist pentru drepturile persoanelor autiste, fondator al asociaţiei suntAutist şi psihoterapeut în formare în Analiză Tranzacţională şi Psihoterapie prin dans şi mişcare. L-am rugat pe Ovidiu Platon să-mi povestească mai multe despre cum este să fii adult autist în România, despre cum s-a schimbat viaţa lui de când a fost diagnosticat şi ce schimbări vrea să aducă în comunicarea din această zonă.

Ovidiu Platon și călătoria sa emoționantă către acceptare

Ovidiu Platon, când şi cum ai aflat tu că eşti autist?

Ovidiu Platon: Bianca, îți mulțumesc pentru întrebare și apreciez că ai abordat subiectul că sunt autist, ci nu că ”am autism”, într-un mod respectuos. Am aflat că sunt autist acum 3 ani, la vârsta de 36 de ani. Totul a început în martie 2020, când lucram cu diverse tutoriale și muzică pe YouTube în fundal. Mi-am amintit că am auzit prima dată despre autism în adolescență, în timp ce mă uitam la filmul Rain Man, și apoi la știri despre „autiști genii” sau „copii cu handicap”. Acesta era contextul în care înțelegeam autismul.

Într-o zi, am dat peste un clip video în care un bărbat autist vorbea despre experiența sa și mi-a deschis ochii. M-am emoționat profund și am continuat să urmăresc mai multe clipuri de pe canalul său. M-am regăsit în experiențele sale, iar, pentru prima dată în viața mea, m-am simțit validat și înțeles.

A urmat o lună de studiu intens al literaturii de specialitate, toată în engleză. Am căutat în toată România clinici care să ofere diagnosticare pentru adulți, dar nu am găsit niciuna. Am avut parte de scepticism și chiar batjocură din partea unor psihiatri. Însă mi-am amintit de o persoană pe care o întâlnisem la o școală de vară în Olanda, care avea doctoratul în diagnosticarea adulților autiști.

După ce am reușit să iau legătura cu ea și am insistat, a fost de acord să îmi facă o evaluare preliminară online și să mă programeze la o clinică pe care o recomanda în Marea Britanie – Harley Psychiatrists Londra. Acolo, am trecut printr-un proces complex de diagnosticare, care a inclus discuții, teste, întrebări adresate părinților mei și un eseu pe care am avut să-l scriu cu titlul „De ce consider că sunt autist”.
După ce am trecut prin întregul proces de diagnosticare, am fost diagnosticat ca autist. Îndeplineam 225 din cele 250 de criterii și medicul mi-a spus: „Ești autist summa cum laude”. Mi-a sugerat să cunosc și să petrec timp cu alte persoane autiste, pentru a mă descoperi pe mine însumi fără a purta masca involuntară de autonegare și autoreprimare pe care o foloseam în societate, fără să îmi dau seama. M-a avertizat că, din experiența sa, oamenii care continuă să poarte o astfel de mască și să reprime aspectele autentice autiste și aspecte atât de importante ale personalității lor pot întâmpina probleme grave de sănătate, precum boli cardiovasculare sau tulburări psihice severe. Mi-a recomandat să fiu eu însumi, atât în prezența altor persoane autiste, cât și în restul timpului, iar asta fac din acel moment, descopăr și sunt eu pentru tot ce înseamnă asta, cu mult bine și mult ouch!

În mod practic, care sunt lucrurile care te încadrează pe tine aici? Întreb asta şi pentru că poate, în felul acesta, sunt şi alţi adulţi care observă nişte tipare asemănătoare.

Ovidiu Platon: Aș vrea să împărtășesc câteva aspecte care mă caracterizează și care m-au făcut să conștientizez că sunt autist. Înainte de a ști acest lucru, aveam dificultăți în a interpreta gândurile și sentimentele celorlalți, precum și expresiile faciale și limbajul corpului. De asemenea, aveam probleme în a regla emoțiile și a menține o conversație fără să devin disociat de nevoile mele și mereu să am focusul pe ce vrea celălalt de la mine, în loc de ce vreau eu să fac.

Sunt sinestezic, ceea ce înseamnă că simțurile mele se combină și interacționează în moduri neobișnuite. De exemplu, când aud ceva, îl văd, îl miros, îl gust și îl simt pe piele. Acest lucru se întâmplă și atunci când vorbesc și îmi îngreunează comunicarea.

Am avut întotdeauna interese puternice și deosebite, am fost numit „profesorul excentric” sau „artistul filosof” al familiei. Mi-a fost greu să mențin relații și să mă adaptez la schimbările din rutina zilnică. De asemenea, prefer jocurile și sporturile individuale, deoarece îmi oferă mai mult control asupra progresului meu.

Am avut mereu o precădere spre rutină, dar și haos, din cauza faptului că sunt și ADHD-ist, iar membrii familiei și colegii de muncă au observat că vorbesc ciudat sau sunt intruziv. Cu toate acestea, am reușit să dezvolt strategii pentru a mă autoregla și a mă adapta la nevoile mele, ceea ce m-a ajutat să duc o viață mai relaxată și să înțeleg mai bine lumea înconjurătoare după diagnostic.

Resursele aflate acum, după diagnostic, de la cele peste 300 de persoane autiste întâlnite anii aceștia m-au ajutat să înțeleg mai bine autismul și să identific aspectele pe care trebuie să le abordez pentru a mă adapta mai bine la nevoile mele, oferindu-mi o perspectivă despre cum să navighez în relațiile interpersonale și să mă accept așa cum sunt.

Aș spune că trăsăturile mele autiste m-au făcut să fiu mai sensibil la detalii și să dezvolt un mod de gândire strategică. Cu toate acestea, am întâmpinat dificultăți în comunicare și relaționare cu persoane non-autiste, ceea ce m-a determinat să caut resurse și strategii pentru a mă adapta și a mă autoregla. Astfel, cu ajutorul diagnosticului, am reușit să duc o viață mai împlinită și să înțeleg mai bine lumea din jurul meu, prin diferențele mele.

Observându-mă atât pe mine, cât și pe celelalte sute de persoane autiste pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului, aș sublinia câteva caracteristici comune pe care le avem și care ne diferențiază de persoanele non-autiste.

Una dintre aceste caracteristici este procesarea senzorială atipică sau intensă. Asta înseamnă că putem fi mai sensibili sau mai puțin sensibili la stimuli precum sunete, mirosuri, texturi și lumină, cu toate că, să spun sincer, am întâlnit deseori hipersensibilitate și, unde era hiposensibilitate, deseori era vorba de reprimare traumatică. În ceea ce privește procesarea informației, noi, autiștii, abordăm învățarea, comunicarea și rezolvarea problemelor într-un mod distinct, ceea ce ne conferă un mod unic de gândire și creativitate.

În ceea ce privește comunicarea, persoanele autiste pot comunica diferit față de persoanele non-autiste, folosind atât limbaj verbal, cât și non-verbal. Unii dintre noi pot întâmpina dificultăți în a înțelege sau a folosi limbajul în mod tipic, în timp ce alții pot apela la metode alternative de comunicare.

Legat de interacțiunile sociale, autiștii au un stil propriu și pot întâmpina dificultăți în a înțelege și a naviga în conformitate cu normele sociale. Acest lucru nu înseamnă că nu dorim să avem relații sociale, ci doar că le abordăm într-un mod diferit. Personal, mi se pare mult mai ușor să interacționez cu alte persoane autiste decât cu cele non-autiste, deoarece, pentru mine, persoanele non-autiste par să aibă o empatie redusă și consider că ceea ce numesc ei empatie este, mai degrabă, simpatie.

În ceea ce privește comportamentul și interesele, persoanele autiste pot avea comportamente repetitive, dar acestea sunt comportamente de autoreglare, cum ar fi stimming-ul, care ne ajută să ne calmăm și să ne concentrăm, are sens, nu…? Trăiri puternice, mișcări puternice. De asemenea, avem interese intense și specifice, care pot duce la pasiuni și expertize deosebite și intense. Nu avem obsesii, ci pasiuni mult mai vii decât majoritatea.

Dezvoltarea autiștilor se desfășoară în ritmul propriu, ceea ce înseamnă că putem avea întârzieri sau avansuri în anumite domenii, precum limbajul, abilitățile motorii și abilitățile sociale, deci suntem diferiți – hai să fim respectuoși unii cu alții!