O ramură de măslin

Ne-am întors ieri de la catedrala din La Ciotat cu o ramură de măslini. Catolicii sărbătoresc şi ei, deodată cu noi, Floriile. Numai că la ei se numeşte Le Dimanche des Rameaux, Duminica Ramurilor. A ramurilor  de măslin.

(De fapt, ar trebui să spun totul: am ajuns la catedrală după ce grămada uriaşă de ramuri, în buchet, a fost împărţită credincioşilor. Dezamăgit, am intrat în starea de avarie: îngroşîndu-mi puţin obrazul, am cerut o ramură de la o doamnă care avea un braţ. Probabil că aveam o privire disperată, m-a scanat puţin, apoi mi-a oferit una, într-un gest creştinesc, în incinta unei catedrale impunătoare. M-am bucurat să văd biserica plină, acum, cînd se anunţă vremuri grele pentru tradiţiile europene. Da, Franţa profundă, Franţa Catolică nu a dispărut de tot!)

Mi-a fost drag măslinul de cînd am venit aici. Văzusem cîteva livezi pe geamul maşinii şi-n Grecia, în vacanţe, dar era ceva ce făcea parte dintr-un peisaj prin care ne grăbeam, îi întorceam spatele, noi voiam plaja, terasele, marea. De cinci ani de cînd locuiesc aici, am mai mult timp să zăbovesc asupra măslinilor, fie ei în livezi, fie pe marginea şoselelor, în mijlocul unui sens giratoriu sau pe terasa unui restaurant, într-un vas uriaş. Apoi am început orele de provensală, iar profesorul nostru, Denis Roux, este doctor în măslini. Poate că e greu d e făcut legătura, dar eu am reţinut o precizare a sa referitoare la graniţele între care se vorbeşte această limbă: „provensala se întinde pînă acolo unde se întinde măslinul”. E o graniţă naturală comună. Prin empatie, aş zice, pentru că mă preocupau limba şi civilizaţia provensală, m-am uitat cu mult mai multă atenţie la măslin, m-am îndrăgostit de el. Nu chiar peste noapte, încet, treptat („după ce ne-am cunoscut mai bine ne-am dat seama că ne iubim”– asta este între oameni, cam aşa a fost şi între mine şi măslin. Nu ştiu dacă şi invers, el nu mi-a dat nici un semn!).

Între timp m-am apropiat foarte mult de el. Am fost la o conferinţă despre creşterea măslinului, am asistat la o tăiere demonstrativă. Nu tăiere din rădăcină, ci „coafarea” coroanei pentru a asigura producţia oprimă de măsline. Dacă nu „dirijezi” bine frunzele, dacă nu tai acolo unde trebuie, rişti să ai crengi multe şi măsline puţine. Dacă greşeşti şi tai foarte mult, iar ai măsline puţine… De aceea un tăietor e o combinaţie între un doctor de copaci şi un artist. Apoi am fost ca jurnalist la două degustări de ulei de măsline (concurs naţional şi zonal). Într-un alt concurs am ajuns şi în juriu. Legal, oficial! (despre asta voi povesti în cartea despre Provence la care lucrez acum).

Măslinul este, dincolo de toate, un arbore civilizator. Romanii l-au purtat peste tot cu ei, pe unde au cucerit şi condiţiile erau prielnice, l-au plantat. Era un semn de pace. Pax romana s-a înrădăcinat şi prin măslini. (În Provence, spun localnicii, nu a fost nevoie de măslinii romanilor, deja, aici, existau măslini plantaţi de greci. Cu toate acestea, armatele romane, colonii, au plantat şi ei, alte specii de măslini. Poate de aceea, în departamentul Var, este cea mai mare varietate de măslini din toată lumea). După Potop, Noe a trimis un porumbel şi acesta s-a întors purtînd în cioc o ramură de măslin. „Ştii de ce a venit cu ramura de măslin” – mă întreabă un proprietar de presă de ulei din Draguignan. „Pentru că măslinul e mereu verde. Iar porumbelul ştia asta”. De atunci, porumbelul lui Noe e devenit porumbelul păcii şi poartă o ramură de măslin, pe toate steagurile. „Aveţi măslini în România?”, m-a întrebat, curios, acelaşi oleicultor (producător de ulei, ca să nu mai căutaţi pe Google). „Doar în ghivece, în unele restaurante italiene”, am spus. „Noi, în Dacia,  am vorbit latina şi fără măslini”.

Dacă treceţi pe Coasta de Azur, între covorul roşu de la Cannes, clădirea jandarmeriei de la Saint Tropez şi Cazinoul din Monte Carlo, vă sfătuiesc să vă opriţi la Roquebrune-Cap-Martin, la umbra unui măslin, considerat cel mai vechi copac din lume. Unii spun că are 2.500 (două mii cinci sute) de ani, alţii îl estimează la doar 2.000 şi uşor peste. Măslinul Milenar a făcut umbră pămîntului necontenit de dinainte erei noastre pînă la noi. Dacă ar putea vorbi, Doamne cîte ne-ar mai spune! (Am văzut, într-o călătorie în Israel, livada de măslini milenari din Grădina Ghetsimani. Fie că eşti, fie că nu eşti credincios, nişte copaci plantaţi în vremuri biblice, pe pămînt biblic nu au cum să nu te impresioneze. Şi ei ar avea ce să povestească!). 

Ne-am întors acasă cu o ramură de măslin. Şi am simţit nevoia să vă scriu despre asta. Şi să vă fac o urare, în pragul acestei săptămîni de sărbătoare: Să fiţi fericiţi, să trăiţi cît măslinii!

P.S.: La noi în oraş au apărut, de vreo cîteva luni, ghivece uriaşe cu măslini, decorînd străduţele din centrul vechi. Dincolo de încîntarea ochiului, aceste ghivece sînt piedici eficiente în faţa te miri căror camioane sau maşini gata să năvălească peste civilizaţia noastră. Măslinii ne apără!