Omara Portuondo, diva Buena Vista Social Club, concert la Bucureşti pe 25 aprilie 2017
Omara Portuondo, diva cubaneză Buena Vista Social Club™, va susţine un concert la Bucureşti pe 25 aprilie 2017. Deţinătoare a unui premiu Grammy şi ambasador artistic al tării sale, Omara Portuondo se află într-un turneu special în jurul lumii, alături de invitaţii săi.
Turneul Omara Portuondo din 2017, dedicat aniversării a 85 de ani de viaţă şi 70 de ani de activitate artistică, va reflecta etape importante din cariera artistei, de la dragostea pentru cabaret la perioada alături de Buena Vista Social Club.
Omara cântă fără încetare de la vârsta de 15 ani, o cântăreaţă legendară a cărei voce reflectă o viaţă lungă plină de creativitate, pasiune şi talent înnăscut pentru muzică. Se află pe scenă de 70 de ani, iar în timp ce revoluţii şi războaie au cutremurat globul, Omara Portuondo a mers mai departe, cu acea eleganţă de neegalat.
Omara Portuondo a cântat peste tot în lume, de la Royal Opera House în Londra, până la Festivalul Latin Passion din Hong Kong. Concertul Omara Potuondo, organizat de Asociaţia Culturală Spectaculis, are loc pe 25 aprilie 2017, la Sala Palatului, de la ora 20:00.
Biletele pentru concertul Omara Portuondo de la Sala Palatului au preţuri cuprinse între 65 şi 300 lei şi, pot fi cumpărate de la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, magazinele Diverta, agenţiile TUI Travel Center şi Eurolines sau online de pe www.ticketnet.ro, www.iabilet.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.eventim.ro.
Omara Portuondo & Buena Vista Social Club: