„Orientalism şi călătorii” – Mützner, Aman, Tonitza în licitaţie
O nouă licitaţie Artmark readuce în atenţia publicului lucrări exotice remarcabile semnate de maeştri ai artei clasice ori interbelice româneşti. Aman, Tonitza, Iser, Băncilă, Petraşcu, Pallady, Mützner, Bunescu sau Ciucurencu vor fi protagoniştii „Licitaţiei de Orientalism şi Călătorii”, eveniment ce va avea loc pe 12 iulie la Stejarii Country Club.
În licitaţie se va afla una dintre cele mai importante picturi realizate de impresionistul Samuel Mützner, elev al lui Claude Monet, în călătoriile sale apusene: ,,Vânzătoarea de Fructe”, capodoperă estimată între 15.000 – 25.000 euro. Opera este pictată în vara lui 1916 în cartierul Santurce din San Juan, capitala toridului Puerto Rico. Este o lucrare rară, semnificativă pentru experienţa multiculturală a artistului. Timp de 15 ani, Mützner a călătorit şi şi-a construit cariera artistică pe 3 continente diferite, adaptându-şi permanent stilul pictural la exotismul peisajelor nipone, caraibiene ori magrebiene. Dă astfel naştere unui impresionism autentic şi experimentat, axat în special pe studii de expresie, culoare şi natură, surprinzând viaţa şi obiceiurile locale. Stabilit la New York în 1917, Mützner avea să arate lumii noi, în expoziţia sa de la Galeriile Louis Ralston, impresionanta pictură ce va fi licitată marţi 12 iulie, la Stejarii.
Un alt eveniment în această licitaţie este prezenţa unuia dintre cei mai rari pictori de pe piaţă, Theodor Aman, întemeietorul şcolii româneşti de pictură. „Curte interioară în Contrexéville”, realizată într-o călătorie prin mirajul provinciilor franceze în 1879, aparţine acelei perioade din creaţia lui Aman când acesta începe să se deschidă către pictura realistă, pregătindu-se pentru saltul impresionist. Dacă în cazul spaţiului autohton, Bucureştiul şi Sinaia reprezintă singurele locuri pe care Aman le surprinde pe pânze, călătoria prin Franţa îl împinge să descopere itinerarii fascinante şi o lumină nouă, mai caldă, ce îi deschide culorile şi spiritul. Nordul Italiei, Belgia, dar mai ales zonele rurale din Franţa pot fi întâlnite printre operele realizate de Aman începând cu 1870. Lucrarea prezentă în licitaţie este estimată conservator în intervalul 15.000 – 25.000 euro.
Lucrarea „Colţunaşi’’ semnată de Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai inovatori şi iubiţi pictori români, este estimată conservator între 10.000 – 16.000 euro. Realizată în aceeaşi perioadă cu descoperirea – la Tonitza târzie -, îndărătnică, a Balcicului, florile sale inovează prin fundalurile scenografice şi decorative, oferind un stil unic, în continuare captivant, în pictura românească.
,,Licitaţia de Orientalism şi călătorii” va avea loc marţi 12 iulie, la ora 19:30, la Stejarii Country Club, fiind urmată de ,,Licitaţia Mari poeţi români”, ce va începe la 20:00. Pe 14 iulie se va încheia sesiunea de licitaţii a acestei veri prin alte două evenimente: Licitaţia de Artă Contemporană şi Licitaţia de Ceasuri şi Bijuterii.