(P) Apartamentul visurilor în mijlocul Bucureştiului
Bucureştiul pare deja un oraş mult prea mare şi prea aglomerat, un oraş poluat în care aş fi crezut că indiferent de locul în care locuiesc, calitatea vieţii pare să fie aceeaşi. Mult prea multe maşini, mult prea multe blocuri, beton, asfalt şi prea puţin parcuri. Am constatat de curând că nu este chiar aşa. Obligaţi fiind să trăim în Bucureşti, trebuie să facem toate eforturile pentru a alege cel mai bun loc în care să ne întoarcem seara de la job, locul care să fie numit cămin. Din punctul meu de vedere, acest loc, căminul meu, trebuie să fie aşezat într-un spaţiu liniştit, cu multă verdeaţă, dar şi cu destul de multe facilităţi pentru a avea confortul necesar, una dintre ele, proximitatea centrului pentru a putea ajunge rapid în orice loc îmi doresc. Prea multe cerinţe aş putea spune, şi iniţial am crezut că nu există un astfel de loc. Până am descoperit One Charles de Gaulle, un complex de apartamente rezidenţiale ce urmează să fie dat în folosinţă în numai câteva luni.
Amplasat lângă fostul imobil modernist Bazaltin (1935) proiectat de Marcel Iancu, între peisajul vibrant al Parcului Herăstrău şi parcelarea Dorobanţi, rigoarea structurală a celor două noi clădiri cu apartamente transformă atât teoria regulamentelor urbane şi intimitatea locuirii prin eleganţa materialelor – de la piatra naturală la lemn, şi ritmul deschiderilor vitrate mari către Parc şi grădina interioară. Este parte din noul Bucureşti: o arhitectură prin refracţia detaliilor, „natura naturans” unde a construi este celebrarea activă a mediului de viaţă.
Arhitectura a fost realizată de X Architecture ce mai are în curs de realizare câteva alte dezvoltări majore, printre care One Herăstrău Park.
Interioarele sunt realizate de Lemon Interior Design, una dintre cele mai bine cotate firme în domeniu. Designerii au ales pentru One Charles de Gaulle doar piatră naturală (marmură), obiecte sanitare şi de mobilier de la cel mai importanţi furnizori de profil, parchet triplu stratificat tratat special pentru încălzirea în pardoseală, uşi interioare Filo-muro, aer condiţionat în fiecare încăpere (contorizate separat). Mai mult decât atât, încăperile sunt ample şi generoase cu suprafeţe vitrate, mari şi uşi glisante tip „Floor to ceiling”. Lemon Interior Design este câştigătorul Elle Decoration Design Awards în 4014 şi al Casa Lux Visionary Design Awards în 2015.
Deşi încă nu a fost date în folosinţă, jumătate dintre apartamente au fost deja vândute către cei care au realizat oportunitatea de a avea o casă în acest spaţiu minunat. Şi dacă încă nu credeţi, urmăriţi filmul de mai jos ca să vă convingeţi.
One United Properties este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa imobiliară de lux din România, cel care a construit şi urmează să construiască câteva dintre cele mai frumoase complexe rezidenţiale din zona de nord a Bucureştiului.