Patrick Mouratoglou: Povestea omului din spatele Simonei Halep și al lui Serena Williams

Când am aflat știrea că noul antrenor al Simonei Halep este Patrick Mouratoglou, omul care a relansat cariera lui Serena Williams, mi-am amintit imediat filmul pentru care Will Smith a luat un bine meritat premiu Oscar, King Richard.

Am adunat toată emoția acelui film și am încercat să o transpun în povestea frumoasă pe care Patrick Mouratoglou o scrie alături de Simona Halep.

Așa că imediat am vrut să aflu cât mai multe amănunte din povestea acestui antrenor fantastic, pe nume Patrick Mouratoglou.

Cine este Patrick Mouratoglou?

De la tânărul jucător de tenis cu un viitor promițător, la antrenorul de renume mondial și fondator al Academiei de tenis Mouratoglou din Franța, Patrick Mouratoglou este omul care l-a descoperit pe Stefanos Tsitsipas și a relansat cariera Serenei Williams, dar care a parcurs un drum lung pentru a avea un impact asupra lumii tenisului.

Poate îl cunoști pe Patrick Mouratoglou ca antrenor al câștigătoarei a 23 de turnee de Grand Slam, Serena Williams. Poate că îl cunoaști ca fiind omul care a construit Academia de tenis Sophia-Antipolis Mouratoglou, unde jucători de top precum Stefanos Tsitsipas și Aravane Rezaï au venit să-și îmbunătățească jocul.

Cu toate acestea, poveștile de succes sunt la fel de bune ca și obstacolele cu care se confruntă eroul, iar Patrick Mouratoglou a fost nevoit să le depășească cu brio.

Începuturi tulburi

Născut din Pâris Mouratoglou, un antreprenor de succes implicat în energiile regenerabile, care a fondat ceea ce se numește acum EDF Renewables, Patrick era un copil timid, fragil, căruia îi lipseau abilitățile de comunicare.

Adesea supra îngrijorat până la punctul de a se îmbolnăvi în timpul școlii, el s-a străduit să-și găsească un sentiment de încredere încă de la o vârstă fragedă.

Tenisul a adus ușurare și un sentiment de apartenență minții sale anxioase. Când avea vreo patru ani, familia lui a plecat în vacanță, ca de obicei, să se întâlnească cu mai mulți prieteni de familie.

Acești prieteni au avut copii de aceeași vârstă cu Patrick, iar pentru a face după-amiaza puțin mai liniștită, adulții le-au oferit celor mici rachete de tenis – a fost dragoste la prima vedere pentru Patrick Mouratoglou.

O poveste de dragoste cu tenisul

„Terenul de tenis a fost singurul loc în care m-am simțit puternic. Crescând, dacă îți lipsește încrederea în tine și reușești să găsești un loc în care să te simți bine, este magic. Așa că mi-am petrecut toate sâmbetele și duminicile acolo. Adversarii au venit și au plecat, dar eu nu am vrut să plec.”

Întrebat ce a făcut sportul atât de convingător pentru el, el dă un răspuns simplu: „totul”.

„Sunetul mingii lovind racheta, sincronizarea, alergarea pe teren. […] Mi se pare frumos.”

Obsesia începuse și nu avea să se oprească niciodată. Departe de a fi un defect, el consideră că este o condiție necesară pentru măreție. Acum antrenează jucători tineri cu potențial ridicat și, dacă există un lucru care îl poate face să se îndoiască de capacitatea lor de a deveni campioni, acesta este: lipsa obsesiei.

„Dacă un jucător îmi spune „Nu mă uit la tenis când ajung acasă – am făcut-o toată ziua!”, asta mă îngrijorează.

„Mă face să cred că poate nu sunt făcuți pentru asta. […] Roger se uită la tenis tot timpul și e de 38 de ani aici! Și poți paria că Serena urmărește meciuri vechi pe YouTube în fiecare seară. Ea se uită la ea însăși, se uită la meciurile bărbaților – încearcă mereu să învețe.”

La fel ca mulți alții, inclusiv Toni Nadal, Mouratoglou preferă forța mentală în detrimentul priceperii fizice. Și spre deosebire de corp, mintea este un lucru dificil de citit, mai ales de la început. Mulțimi de jucători tineri vin și petrec o scurtă perioadă de timp antrenându-se la Academia Mouratoglou.

La prima vedere, s-ar părea că există sute de potențiali viitori Roger și viitoare Serena.

Dar Patrick se află în industria asta de prea mult timp pentru a fi păcălit:

„Antrenorii vin la mine după aproximativ o săptămână și îmi spun „băiete, acest jucător este implicat”. Întotdeauna răspund: „Desigur, sunt de acord. E aici de o săptămână. Dă-i un an.”

Cu alte cuvinte, el știe că, pentru a reuși, trebuie să fii pe teren mai mult de 300 de zile pe an, indiferent dacă plouă sau e soare.

Ambițiile spulberate ale lui Patrick Mouratoglou

Patrick Mouratoglou însuși a avut câțiva ani pentru a-și testa dragostea pentru joc. La 11 ani, a fost depistat ca fiind talentat de către reprezentanții din Liga de tenis din Ile-de-France (unde a jucat). Băiat promițător, recunoașterea oficială a confirmat scenariul probabil: urma să devină jucător profesionist de tenis.

Totuși, în 1985, când era pe punctul de a intra în liceu, le-a cerut părinților să fie înscris într-un program special pentru tinerii sportivi, împărțit între ore și antrenament.

Există o linie între tenisul amator și cel profesionist, iar acesta era momentul să o treacă.

„Dacă voiam să fac ceva pentru mine, trebuia să mă antrenez de două ori pe zi, trebuia să călătoresc, trebuia să angajez un antrenor.”

Părinții lui au refuzat.

Mouratoglou și-a băgat racheta în dulapul cu mătură și nu a mai luat-o timp de șapte ani.

„Dau totul 100%. Este singurul mod pe care îl știu. Nu am reușit niciodată să fac altfel și nu o voi face niciodată – într-un fel, este mai bine.”

Nu avea sens ca tânărul pasionat să continue să joace tenis, așa că pur și simplu s-a oprit.

„Fie joc pentru a fi cel mai bun, fie nu joc deloc.”

Șapte ani mai târziu, Mouratoglou își croise o carieră și se descurca bine. Dar tenisul încă îl bântuia.

În pauzele de prânz, a condus până la cel mai apropiat club doar pentru a se uita la terenuri. Stând singur în tăcere, și-a imaginat tie-break-uri și puncte de campionat.

În cele din urmă, hotărând că a stat departe de sport suficient de mult timp, și-a angajat un antrenor personal.

În propriile sale cuvinte, „a fost absolut ridicol, nu avea deloc sens”.

Un „nebun” autodescris, și-a petrecut fiecare moment de veghe în afara serviciului practicând sportul și punându-și corpul în formă, alergând noaptea în parcurile municipale pariziene, la temperaturi de 0°C – spre niciun obiectiv aparent (era prea târziu pentru a face performanță).

Academia de tenis: un proiect ambițios

Scopul său a prins contur în 1996, când Patrick Mouratoglou avea 26 de ani.

Ambițiile lui frânte i-au alimentat dorința de a oferi altora ceea ce el nu a primit. A vrut să știe „ce se întâmplă în vârf” și să-i ajute pe alții să ajungă la el.

Împreună cu antrenorul său personal, un alt fanatic al tenisului, s-a angajat în proiectul academiei de tenis – mai întâi câteva terenuri închiriate de la un club local și o mână de jucători de 30 de ani care încercau să ajungă în formă. Afacerea era suficient de solidă și foarte rentabilă, dar Mouratoglou visa la lucruri mai mari.

„Mi-am dat seama că nu vom pregăti niciodată jucători de top în acest fel. Aveam nevoie de un nume.”

Numele a venit cu Bob Brett, celebrul antrenor de tenis australian al jucătorilor renumiți precum Becker și Ivanisevic, care a acceptat să-și împrumute marca înregistrată școlii nou-intraților în industrie.

A fost unul dintre primii susținători ai Academiei Mouratoglou – într-o perioadă în care faima era prea departe de Patrick.

Rezultatele lui Patrick Mouratoglou

Metoda de antrenament a lui Mouratoglou este una pe măsură.

Se adaptează jucătorilor la fel de mult pe cât ei îl ascultă.

Când a intrat în industrie, în 1996, modelul era celebra Academia de tenis Nick Bollettieri din Florida. Patrick Mouratoglou compară metodele lui Bollettieri cu antrenamentul de comando: „Fie nu reușești, fie reușești. Dacă o faci, atunci ești un super-erou, pentru că ai supraviețuit unor lucruri foarte dure.”

Nemulțumit de abordarea cu risc înalt și de numărul mare de victime ale acestei metode și neconvins de standardizarea școlii Bollettieri, Patrick Mouratoglou a venit cu propria sa tehnică, opusul polar al modelului one-size-fits-all.

„Pentru mine, jucătorii sunt ca diamantele. Am atât de multă admirație și respect pentru ei; Pur și simplu nu le pot lăsa să se irosească.”

Comparându-și jucătorii cu mașinile de F1, el adaugă: „Nu îi poți trata ca pe niște vehicule produse în serie”.

La început, foarte puțini erau dispuși să accepte acest antrenament și să plătească pentru el. Bob Brett a fost unul dintre ei și a jucat un rol nu mic în creșterea notorietății și credibilității academiei. Dar Brett a plecat brusc în 2002, dând o lovitură considerabilă academiei.

Patrick Mouratoglou comenta la acea vreme: „mă gândesc că aceasta este cea mai proastă investiție pe care am făcut-o vreodată”.

Asocierea cu un alt antrenor de top însemna riscul să se repete istoria și schimbarea numelui academiei la fiecare cinci ani părea o mișcare tactică proastă.

Patrick nu a avut de ales decât să-și folosească propriul nume de familie; cu toate acestea, ca marcă, Mouratoglou nu însemna nimic.

În cea mai mare parte în culise, Patrick nu era antrenor și știa foarte puține despre profesie. Cu toate acestea, un învățăcel iscusit, a devenit rapid unul dintre cei mai buni și rezultatele au început să apară. În curând, nu a fost nevoie de un nou Bob Brett – Mouratoglou și-a îndeplinit promisiunea.

În 2006, el a ajutat-o ​​pe Anastasia Pavlyunchenkova să urce vertiginos de la locul 350 în lume la locul 25.

Franceza Aravane Rezaï a câștigat mai multe premii în bani într-un singur an, antrenată de Mouratoglou, comparând cu ​​restul carierei sale.

Marcos Baghdatis, depistat cu talent de Mouratoglou în 1998, a ajuns în finala Australian Open din 2006, pierzând în patru seturi în fața lui Roger Federer, atunci numărul 1 mondial.

De atunci, Tsitsipas, Coco Gauff și Alexei Popyrin au reflectat foarte bine asupra Academiei și au decis să i se alăture.

Cel mai dinamic duo: Patrick Mouratoglou și Serena Williams

Poate cea mai faimoasă realizare a lui Patrick Mouratoglou este relansarea carierei lui Serena William. În 2012, jucătoarea a început să se lupte pentru poziția sa: pe atunci pe locul unu în lume, a pierdut în fața franțuzoaicei Virginie Razzano (a 111-a mondială) în runda de deschidere de la Roland Garros – o premieră în carieră.

La două zile după înfrângere, Serena l-a căutat pe Mouratoglou, iar cei doi au lucrat împreună ani buni de atunci.

Cu toate acestea, Richard Williams, tatăl lui Serena și al lui Venus, fusese întotdeauna antrenorul lor. Mouratoglou a fost o provocare pentru autoritatea sa și s-a simțit asta: la Wimbledon, în același an, Serena a pierdut un set în fața lui Shvedova. Richard l-a întrebat pe Patrick ce se întâmplă.

Subtextul era clar, dar Mouratoglou s-a lipit de convingerile sale și a rezistat reproșului.

Chris Evert a comentat mai târziu:

„Cred că independența ei a început cu siguranță acolo. A fost prima dată când a apelat la o resursă din afara familiei asupra căreia tatăl ei nu avea control”.

Și a funcționat: Serena a câștigat turneul, apoi US Open, precum și șapte Grand Slam și trei Masters, plus aurul olimpic (simplu și dublu) după ce a început să lucreze cu Mouratoglou.

La începutul acestui an, Simona Halep a semnat un contract cu Patrick Mouratoglou și probabil că are toate șansele să fie cea mai bună investiție a sa.

Rezumând propriul său caracter, antrenorul spune:

„Da, am intuiție. Dar toată lumea are intuiție. Cred că diferența este că am încredere în jucător.”

Citește și: Darren Cahill, de la băiatul unui fotbalist la puștiul pe care Mats Wilander l-a învins într-o semifinală de US Open și antrenorul care le-a schimbat viața lui Lleyton Hewitt, Andre Agassi și Simona Halep

---

Fotografiile din acest articol ne-au fost furnizate de Depositphotos.com