Patru zile şi o noapte cu Mădălina Ghenea

La sfârşitul săptămânii trecute am avut plăcerea să o însoţesc pe Mădălina Ghenea la Cluj în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Fără să mă consider participant activ într-un eveniment colateral TIFF-ului, am avut ocazia să ascult, să văd, să trăiesc în timp real efectul Ghenea asupra oamenilor.

Despre Mădălina Ghenea se pot spune tot felul de lucruri, vrute şi nevrute. Se pot închipui imagini color, alb-negru sau sepia. Se pot creiona scenarii cu episoade ample, cu eroi (reali sau fictivi) hollywoodieni. Toate acestea se pot spune cu voce tare, pe la colţuri de cafenele sau în ziare, cu fonturi mari. Ce se poate spune răspicat este că Mădălina Ghenea deţine o armă secretă (despre care încă, mărturisesc nu ştiu cât de conştientă e) care poate vrăji, într-o secundă şi fără cel mai mic efort un stadion întreg: tineri, bătrâni, femei sau bărbaţi.

Tzunami-ul de selfie-uri şi autografe a început încă din timpul zborului Bucureşti-Cluj unde, ce să vezi, chiar pe coperta SkyLady (revista Tarom) trona, într-o poza alb negru, însăşi Mădălina Ghenea.

După câteva prezenţe în public – printre care aş aminti proiecţia ultimului său film, „Youth” unde Mădălina Ghenea are un rol mic însă foarte important pentru economia filmului – întâlniri cu ziarişti şi televiziuni importante, a venit şi ziua de sâmbătă. Această ultima zi de festival, ziua de premiere a câştigătorilor ediţiei a 15-a a festivalului TIFF a avut ca punct central premiul pe care Mădălina Ghenea avea să îl înmâneze legendei filmului mondial, Sophia Loren.

După o primire rezervată de către publicul din sală, Mădălina Ghenea, într-o rochie de catifea gri semănată de designerul român Valentina Vidraşcu a rostit un laudatio scurt şi inteligent, precis, cu o pauză de trei secunde care a mărit şi mai tare efectul. Imaginea finală a acestui moment a fost desăvârşită: o Sophia Loren, calmă şi copleşită de propria ei legendă şi o Mădălina Ghenea timidă, dar foarte sigură pe ea. Un tablou peste timp unde frumuseţea şi naturaleţea eternului feminin şi-au croit un drum drept în inimile spectatorilor prezenţi. O imagine care va rămâne în istoricul TIFF-ului, dar şi în amintirea publicului român iubitor de cinema, de frumuseţe dincolo de legende.