Paul Ipate şi Octavian Strunilă au dat-o în mintea copiilor
O zi de joacă cu totul specială pentru Alex şi Andrei, doi copii care cresc la SOS Satele Copiilor şi care au visuri mari. Actorii Paul Ipate şi Octavian Strunilă au fost cu copiii la un parc de aventură şi i-au îndrumat de pe margine să termine traseul cu bine şi în siguranţă. Alex şi Andrei şi-au imaginat că sunt primii concurenţi ai emisiunii Fort Boyard şi au căutat pe traseu indiciile bine ascunse.
Întâlnirea dintre Paul, Octavian şi cei doi băieţi din Satul SOS Bucureşti face parte din campania de strângre de fonduri „Viitorul strigă prezent!”, derulată de SOS Satele Copiilor România. Donaţiile colectate în această campanie vor fi folosite în totalitate pentru susţinerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii şi tineri lipsiţi de îngrijirea familiei biologice şi care cresc acum sub ocrotirea organizaţiei.
Alex şi Andrei au fost tare curajoşi şi au căutat indiciile cu mare atenţie, iar la final au dezlegat împreună cu cei doi susţinători de nădejde misterul. “Ai încredere în ce poţi face şi ai parcurs deja jumătate de drum” este îndemnul care a reieşit din alăturarea indiciilor.
“Este foarte important să nu renunţaţi niciodată. Dacă v-aţi pus ceva în minte, mergeţi până la capăt. Curaj, încredere şi urmaţi-vă drumul! Este important să visaţi şi să munciţi pentru visul vostru.”, au fost sfaturile pe care copiii le-au primit de la Paul şi Octavian.
Alex şi Andrei cresc împreună în Satul SOS din Bucureşti, alături de alţi copii şi de mamele SOS, cele care le sunt alături zi de zi. Alex visează să fie actor şi a aflat mai multe despre pasiunea lui de la colegul de joaca, Octavian Strunilă. Iar Andrei vrea să ajungă pilot, pentru a o plimba pe mama SOS prin toată lumea.
Campania „Viitorul strigă prezent!” se desfăşoară în perioada 4 septembrie – 4 octombrie.
Cei care doresc să se implice, pot contribui prin mai multe metode: (donaţii online pe website-ul campaniei, donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună), număr valabil în reţelele Orange, Vodafone şi Digi Mobil, donaţii bancare direct în contul bancar al organizaţiei SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013).
www.viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro