Pe aceeaşi corabie cu Orhan Pamuk. Fără a-l mai socoti şi pe Octavian Paler (sau invers)

Nu e un titlul din ăsta, de stil nou „nu o să vă vină să credeţi”, chiar am fost pe un vas de croazieră şi cu Orhan Pamuk, şi cu Octavian Paler, şi cu mulţi alţi scriitori români (vreo patruzeci) şi străini. Se întîmpla în 1994, prin noiembrie, atunci cînd croazierele se sting încet pe Mediterana şi să închiriezi un vas e ceva mai la îndemîna unor organizatori prevăzători care nu trebuie să bage foarte adînc mina în buzunar. (Sincer să fiu, nici nu mai ştiu exact cine erau organizatorii, cred că o asociaţie culturală grecească).

Am ajuns în grupul de scriitori români pentru că prietenul meu Mircea Mihăieş mi-a cedat locul lui obţinut „nominal” de la Hristos Paputsakis, unul dintre iniţiatorii expediţiei literare „Trei mări şi două continente” în care erau reunite cam patru sute de scriitori, mici şi mari, din mai multe ţări europene. Croazieră gratuită pe Marea Egee, Marea Marmara şi Marea Neagră.

Vasul se numea, la acea vreme, World Renaissance şi era exploatat de compania Epirotiki Lines. M-am interesat de soarta  lui şi am aflat că deja a fost „casat”, după ce a trecut de la un stăpîn la altul şi s-a numit: Homeric Renaissance, Awani Dream, Grand Victoria, Blue Monarch. A murit, în 2010, sub  numele Maestro, sub pavilion Sierra Leone, într-un port din India. Deh, globalizare!

S-ar fi putut scrie o carte despre croaziera asta. Şi chiar s-a scris, autorul ei e Octavian Paler, prezent în delegaţie, iar cartea e un jurnal. Paler era un scriitor care se lua foarte în serios, stătea şi scria retras la o masă, atunci cînd noi rîdeam, discutam vrute şi nevrute, făceam glume sau siropam din sticle introduce clandestin pe vas (că la barurile vaporului nu puteam face faţă cu bănuţii noştri de atunci). Octavian Paler era scriitorul între scriitori, iar eu, regretatul meu prieten Radu G. Ţeposu, Buduca şi Agopian (din cînd în cînd se  mai alătura cineva) încercam, în glumă, să ghicim cu ce frază începe Octavian Paler în fiecare zi scrisul său în lounge-ul vaporului. Ne întrebam dacă scrie şi despre noi, apoi a devenit un fel de provocare: cine va reuşi să fie citat în Jurnalul lui Paler? Am tot dezbătut stratagema pentru a fi acolo, în scrisul său zilnic.

Mie mi-a reuşit. Povestea e aşa. Pentru că era furtună pe mare, am rămas în portul Izmir trei nopţi în loc de una. Trebuia să petrecem o zi la Efes, apoi, noaptea, să plecăm spre Salonic şi, apoi, spre Atena. Furtuna ne-a dat planurile peste cap, aşa că am făcut un program semi-dezorganizat, ca să zic aşa. Am ajuns în bazar unde, pentru prima dată în viaţa mea, m-am tîrguit pentru profesorul Ion Pop de la Cluj, cu un negustor de pulovere Shetland reuşind să scad preţul de la 25 de dolari, la zece. Seara, pe vapor, profesorul clujean a povestit isprava mea. Paler a văzut puloverul şi mi-a spus, „domnu’ Morar, dacă vă ştiţi tîrgui aşa de bine, îmi obţineţi şi mie, mine, unul la acelaşi preţ?”.  Gata, aveam ce să-i cer în schimb: Da, domnu’ Paler, voi tîrgui un pulover la fel, poate mai frumos, dar am să vă cer şi eu ceva: să scrieţi ceva de bine despre mine în jurnal. Am bătut palma pe loc, a doua zi, de la acelaşi negustor, am obţinut intrarea mea în jurnalul lui Octavian Paler! Puteţi citi ca să vă convingeţi.

Povestea asta o uitasem. Dar faptul că mi-am mutat mai multe cărţi, reviste şi hîrtii dintr-o parte în alta, acum cîteva zile, cînd am fost la Bucureşti m-a ajutat să-mi readuc aminte de ea. Am găsit catalogul acestei croaziere culturale, am citit lista participanţilor. Din delegaţia română destul de mulţi din cei de acolo au lăsat să lucreze în locul lor posteritatea. Dumnezeu să-i ierte, românii să-i citească!

Au fost zile minunate, păcat că nu s-a făcut măcar un film documentar despre asta. Nu ştiu dacă, vreodată, au mai fost atît de mulţi scriitori români pe aceeaşi corabie. Şi la propriu, şi la figurat. În afara jurnalului lui Paler au mai fost diverse articole, pe ici, pe colo. (Leo Butnaru, din Chişinău, a scris cîteva pagini cu amintiri de pe vas. Am găsit consemnat un distih de-al meu pe cînd vedeam o turmă de mioare într-un lan de bumbac pe lîngă Efes: „Mănâncă oile bumbac, /Vă daţi seama ce lână fac?”).

Ei şi, răsfoind catalogul cu participanţii am văzut un mic articol despre unul din scriitorii turci prezenţi pe vas: Orhan Pamuk. Şi chiar mi-am adus aminte de figura de adolescent tocilar (dar simpatic) a scriitorului turc. Am fost nişte zile şi nopţi pe aceeaşi corabie. Anii au trecut diferit pentru noi.

El a luat Nobelul pentru literatură, eu am intrat în jurnalul lui Paler.