Peste 300 de tineri artişti s-au înscris în Concursul Enescu 2016
Juriul Concursului Internaţional George Enescu, ce se va desfăşura între 3 şi 25 septembrie anul acesta, se află în sesiune de preselecţie a tinerilor înscrişi în concurs. Data limită de înscriere a fost 1 iunie, iar concursul s-a dovedit a fi foarte popular în rândul tinerilor artişti. Peste 300 s-au înscris în concurs, cu aproape 40% mai mult decât la ediţia de acum doi ani.
Concurenţii provin din 48 de ţări, iar pe primul loc la numărul de înscrieri se află Coreea de Sud (71), urmată de Japonia (33) şi România (20). China are 19 concurenţi, SUA, Franţa şi Rusia câte 17, Germania, Marea Britanie, Italia având mai puţin de 10 participanţi la concurs. Dintre candidaţi, 139 s-au înscris la secţiunea vioară, 83 la violoncel, 64 la pian şi 31 la compoziţie.
Membrii juriilor vor finaliza preselecţia până la data de 30 iunie, iar la fiecare secţiune vor rămâne câte 50 de candidaţi. Există şi artişti admişi din oficiu, fără preselecţie. Printre aceştia se numără câştigătorii altor concursuri din cadrul Federaţiei Internaţionale a Concursurilor de interpretare muzicală şi semifinaliştii ediţiilor precedente ale Concursului Enescu.
„Înscrierea unui număr atât de mare de concurenţi dovedeşte o dată în plus corectitudinea deciziei de a separa Concursul de Festivalul Enescu. Am reuşit astfel să consolidăm poziţia Concursului printre competiţiile internaţionale, să creăm o platformă mai bună pentru promovarea câştigătorilor, iar acest lucru facilitează atragerea mai multor artişti tineri. Având în vedere tema din acest an, considerăm ca sunt 317 tineri care, pentru a-şi îndeplini visul de viaţă, au ales să se înscrie în Concursul Enescu din 2016. Este o sursă de inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al competiţiei.
Tema Concursului din 2016 va fi puterea de a da viaţă visurilor noastre, putere care îi animă şi pe tinerii concurenţi să se pregătească, să muncească şi să performeze pe scenă, în faţa juriului şi a publicului. Premiile câştigătorilor vor depăşi 100.000 de euro, urmând ca laureaţii să beneficieze şi de un intens program de promovare, inclusiv pe scena Festivalului Enescu, în 2017.
Cu excepţia etapei I, care va avea loc la Conservator, toate concertele se vor desfăşura la Ateneu, atât etapele de concurs, cât şi recitalurile. Concursul se va deschide cu o gală extraordinară, la care vor participa laureaţi de la ediţiile anterioare ale Concursului şi Filarmonica „George Enescu”.
Ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu are loc între 3 şi 25 septembrie, iar publicul larg este invitat să participe la oricare din etapele competiţiei, precum şi la recitalurile extraordinare din cadrul programului. Abonamentele şi biletele sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim.
Detalii despre program şi bilete găsiţi aici.