Un adevărat tezaur de monede romane din bronz a fost scos la iveală accidental de câţiva muncitori în orăşelul Tomares, din Andaluzia, Spania.
Descoperirea este unicat, nu doar datorită cantităţii impresionante de monede găsite deodată, respectiv peste 600 de kilograme de monede din bronz, adăpostite de 19 amfore de lut, ci şi pentru că monedele par să nu fi fost niciodată în circulaţie. Experţi citaţi de El Pais spun că nu au mai fost niciodată găsite atâtea monede de acelaşi tip la un loc. Monedele sunt de secol 4 şi au pe o faţă efigia unui împărat, iar pe cealaltă faţă diverse alegorii romane.
Monedele scoase la iveală miercurea trecută par să fi fost ascunse cu bună ştiinţă de către cei care le-au îngropat sub pământ şi sun câteva cărămizi, potrivit unor surse de la departamentul de cultură din Andaluzia, citate de agenţia Europa Press.
Monedele au fost complet dezgropate şi se află la muzeul de arheologie din Sevilla unde sunt cercetate.