Petreceţi o seară cu Marcel Iureş!
Actorul Marcel Iureş îşi întâlneşte publicul şi admiratorii pe 16 septembrie, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City. Evenimentul live „O seară cu Marcel Iureş” este un eveniment live începe la ora 18:00 şi oferă publicului român ocazia de a-l cunoaşte mai bine pe celebrul actor român.
Pe scena de la Grand Cinema & More se or afla Marcel Iureş într-un dialog cu Irina Margareta Nistor. Vom afla detalii din culisele vieţii de actor, „secretele” carierei sale fulminante, dar şi viziunea lui Marcel Iureş despre viaţă, artă şi frumos. În finalul evenimentului actorul va răspunde întrebărilor publicului prezent în sală.
Biletele premium (120 lei), pentru acest eveniment includ accesul la cocktailul din seara evenimentului la care participă şi actorul Marcel Iureş. Biletele standard costă 60 de lei.
Biletele pot fi cumpărate direct de la casa de bilete din incinta Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City sau online pe site-ul Grand Cinema & More.
Pe 4 octombrie îl vom putea vedea pe actorul Marcel Iureş în noua producţie cinematografică „Octav”, regizată de Serge Celibidachi. Lungmetrajul, care îi are în distribuţie pe Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Dinvale, Maria Obretin, este o dramă care ne aduce în discuţie timpul, nostalgia, dragostea. Cel mai tânăr actor din echipa filmului „Octav” este Eric, fiul lui Andrei Aradits, care, la 12 ani, joacă rolul lui Octav (copilul), personaj care, la maturitate este jucat de Marcel Iureş.