Pink Martini concertează cu Storm Large la Bucureşti
Pink Martini revine la Bucureşti. Micuţa orchestră va susţine un concert pe 20 aprilie 2017 la Sala Palatului. Pink Martini cântă jazz, pop, muzică clasică şi vorbesc o limbă universală. Cu un sound ce îmbină influenţe variate, de la cuban-jazz şi muzică de cameră până la marşuri braziliene şi soundtrack de film noir, membrii orchestrei şi-au etalat până acum repertoriul multilingvistic pe scene din întreaga lume. Storm Large este vocea care îi va însoţi în noul turneu european.
Pink Martini a luat fiinţă in 1994, în Oregon, Portland, oraşul natal al lui Thomas Lauderdale, liderul trupei. Douăzeci de ani mai târziu, Pink Martini cântă în 22 de limbi în săli de operă, săli de concerte, la festivaluri de film, în muzee şi pe podiumul defilărilor de modă. În 2014, trupa Pink Martini a intrat atât în Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cât în şi Oregon Music Hall of Fame.
„Dacă Naţiunile Unite ar fi avut o trupă proprie în 1962, probabil că noi am fi fost”, spune adesea Lauderdale, liderul orchestrei. Vintage, sofisticată, cosmopolită, muzica Pink Martini este o plimbare nocturnă prin marile porturi şi oraşe ale lumii, cu poveştile şi parfumul lor: din Orientul Mijlociu prin porturile din Istanbul, Napoli si Lisabona, la cafenelele din Paris sau la plajele braziliene.
Storm Large, vocea cu care Pink Martini porneşte în acest turneu european, este şi actriţă, scriitor şi dramaturg. A bifat notorietatea naţională în State în 2006, ca finalist la show CBS Rock Star: Supernova, însă, în ciuda faptului că a fost eliminată în ultima săptămână, Storm a rămas în inimile fanilor.
Instrumentele perfect armonizate, alături de vocea debordantă a solistei creează combinaţia perfectă pentru bijuterii precum „Amado Mio”, „Splendor in the Grass” sau reinterpretarea unei piese din repertoriul Mariei Tănase: „Până când nu te iubeam”.
La concertul din 20 aprilie 2017 organizat de Events, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19:00, iar spectacolul va începe la ora 20:00.
Biletele sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 145 lei, 190 lei, 220 lei, 280 lei (VIP). Presale: până pe 24 decembrie inclusiv, biletele (cu excepţia categoriei VIP) au 20% reducere: 96 lei, 116 lei, 152 lei, 176 lei. Reduceri în perioada 24 decembrie – 15 ianuarie, când biletele (cu excepţia categoriei VIP) au 10% reducere, fiind disponibile la preţurile de 108 lei, 130 lei, 171 lei, 198 lei. Biletele sunt disponibile online sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).