Platon, fotograful care a realizat portretele celor mai mari lideri ai lumii: „Fotografia poate fi această pancartă care să ne arate unde a greşit istoria”

I-a fotografiat pe George Clooney, Cate Blanchett, Matt Damon, Robert De Niro, iar portretele lui, înfăţişându-i pe doi dintre cei mai mari lideri ai lumii (Barack Obama şi Vladimir Putin) sunt celebre dar şi controversate. Anul acesta, Platon, fotograful britanic care i-a imortalizat pe unii dintre cei mai importanţi oameni ai lumii, se alătură unui proiect ce are ca scop să aducă în discuţie cele 17 Misiuni de Dezvoltare Sustenabilă setate de Naţiunile Unite. Este vorba despre Calendarul Lavazza, iar în acest interviu acordat în exclusivitate pentru life.ro, Platon ne povesteşte cum a reuşit să transpună prin  fotografie fiecare din cele 17 misiuni sub forma unui portret al ambasadorului care susţine acel ţel. 

Ai crescut în Grecia. Ne poţi spune mai multe despre copilăria ta petrecută în această ţară?

Am început să fotografiez încă de mic, de când eram în creştere pe insula din Paros. Şi ştiu că uneori oamenii se uită la pescari, păstori şi fermieri cu un aer de superioritate, dar ACEŞTIA sunt oamenii mei. Îmi amintesc că îmi luam camera şi mergeam să pozez sătenii cărora nu le păsa de liniile de expresie sau cum le stă părul. Aceştia sunt oamenii cărora le pasă de sănătate şi valori. Ei sunt cei care m-au învăţat că ceea ce contează în viaţă este să fii cât mai autentic şi modest, o lecţie nepreţuită. 

Ai fotografiat oameni cu diferite puncte de vedere, de la Obama la Putin. Cum a fost pentru tine portretul lui Putin şi cum reuşeşti să fotografiezi oameni cu care nu ai aceeaşi perspectivă şi ideologie?

Când fotografiez oameni cu care nu împărtăşesc valori şi ideologii, mă gândesc că nu sunt acolo ca să-i sărbătoresc, sunt acolo să fiu prezent în moment şi să-i imortalizez în imagini. Nu e rolul meu să spun dacă sunt măreţi sau nu, moştenirea pe care o vor lăsa în urmă va defini, de fapt, mesajul fotografiei.

De exemplu, în cazul pozei pe care i-am făcut-o lui Putin (care, apropo, cred că e singurul portret oficial pe care l-a făcut), mulţi dintre suporterii lui iubesc această fotografie pentru că îl prezintă ca fiind un puternic naţionalist rus, ceea ce îi conferă motiv de mândrie. Pe de altă parte, şi oponenţii lui iubesc această poză pentru că, în mintea lor, e un tablou care conţine tot ce cred ei că este greşit în ceea ce priveşte puterea şi autoritatea în Rusia. E o fotografie foarte bună pentru două publicuri complet diferite şi asta pentru că e fidelă momentului în care a fost făcută. Iar rolul meu ca fotograf nu e să schimb sau să reinterpretez adevărul. Eu încerc să redau caracterul unui om în momentul în care ne aflăm, astfel acea poză va fi relevantă pentru totdeauna.

Îţi place că ai fotografiat unii dintre cei mai importanţi oamenii ai lumii? Cum te-ai simţit în raport cu personajele fotografiate?

Cineva mi-a spus că am fotografiat mai mulţi lideri ai lumii decât orice alt fotograf în istorie, dar eu simt că, de fapt, oamenii de rând care fac lucruri remarcabile sunt mult mai inspiraţionali. Nu cred că există supremaţie, suntem toţi egali şi toţi avem roluri diferite şi ar trebui să fim fericiţi că avem puterea de a aduce schimbări pozitive prin vieţile noastre de zi cu zi, indiferent dacă suntem celebri sau nu. 

Printre misiunile mele ca fotograf este şi obiectivul de a vindeca societatea de amnezie. De exemplu, prin portretul pe care i l-am făcut lui Gaddafi, această poză funcţionează şi ca un semnal de alarmă care să ne reamintească constant că acest om a existat, că a făcut lucruri oribile şi că trebuie să împiedicăm situaţii similare. Iar fotografia poate fi această pancartă care să ne arate unde a greşit istoria. Pericolul, atunci când fotografiem doar lucrurile pozitive, este că rămânem cu capul în nisip şi că nu putem vedea unde e nevoie de schimbare.

Portretele tale spun poveşti puternice folosind chipurile oamenilor. Cum ai defini procesul creativ prin care ajungi la acest rezultat?

Mă concentrez pe curajul pe care-l văd în oameni, pentru că asta e ceea ce văd în ei. Cred că datele şi statisticile nu sunt suficiente pentru a genera schimbarea în oameni. Există destulă informaţie în lume care să ne arate că planeta şi umanitatea sunt în pericol. Ceea ce trebuie să facem noi este să umanizăm informaţia şi să găsim acel exemplu uman care ilustrează perfect povestea pe care vrem s-o spunem. Apoi, dacă te regăseşti în acea poveste, deja ai creat un pod de comunicare între destinatar şi expeditor.

De ce fotografii alb-negru? De ce alegi să foloseşti acest mediu pentru fotografiile tale?

Fotografiez alb-negru de mai bine de 25 de ani. Depinde ce vrei să transmiţi ca fotograf, pentru că alb-negru şi „color”-ul sunt două unelte foarte diferite. În cazul calendarului Lavazza, fiecare persoană fotografiată are o unicitate specială, dar pe toţi îi leagă acel sentiment de responsabilitate socială. Astfel că am simţit că folosind doar alb şi negru pentru fotografii îi pot aduce pe toţi laolaltă în această familie a binelui.

Care e o sursă bună de inspiraţie pentru tine?

Am avut marea onoare de a-l fotografia pe magnificul Muhammad Ali în una dintre ultimele sale apariţii publice. În timpul şedinţei foto i-am spus: „Eşti cel mai bun, eşti eroul meu, cum pot face şi eu să fiu la fel de bun ca tine?”. La care el mi-a răspuns: „Trebuie să-ţi mărturisesc ceva, nu eram atât de bun pe cât spuneam că sunt”. În stare completă de şoc, i-am spus: „Asta e cel mai mare secret pe care l-am aflat, nu de alta dar toată lumea te ştie drept cel mai bun”. Cu înţelepciune, Ali mi-a spus: „Cred că mă înţelegi greşit, tinere. Ce era cu adevărat măreţ la mine era faptul că oamenii se regăseau în luptele mele, oamenii se vedeau pe ei înşişi în poveştile mele”. S-a întors către mine şi mi-a explicat că dacă îi poţi face pe oameni să se regăsească în poveştile pe care le prezinţi, atunci ei vor vedea măreţia, dar nu a ta personală, ci o măreţie prin „crearea unui pod de legătură”. Acesta a fost momentul în care mi s-a aprins beculeţul şi în care marele Muhammad Ali m-a învăţat să creez conexiuni prin a spune poveşti sincere şi umane astfel încât fiecare om să simtă că are acţiuni la povestea prezentată. Şi dacă reuşesc să fac asta, atunci voi crea compasiune şi empatie pentru alţi oameni, reuşind să adun persoane cu diferite puncte de vedere în acelaşi loc, un spaţiu în care fiecare e un acţionar cu drepturi egale, indiferent de rasă, venituri, vârstă sau sex. Toţi trebuie să jucăm pe poziţii de egalitate ca să putem ajuta.

Noul calendar Lavazza e o ediţie specială, un proiect despre viitor şi despre o lume mai bună. Cum a fost pentru tine colaborarea pentru acest proiect?

Sunt contactat frecvent să lucrez la astfel de proiecte ale unor companii mari, şi de obicei le refuz. Nu mă interesează să mă asociez cu proiecte comerciale, dar în acest caz particular, am fost de acord cu acest punct de vedere, în sensul în care compania se foloseşte de poziţia şi bunurile ei pentru a investi şi a promova un set de valori. Şi aici vorbim de un sistem de valori care e chiar mai mare decât cele 17 Misiuni de Dezvoltare Sustenabilă setate de Naţiunile Unite. Sunt mai mult decât fericit că pot face asta şi că sunt un partener în a scoate la lumină poveştile acestor oameni şi să-i portretizez ca eroi.

Cât despre calendar, mărturisesc că poate fi dificil să aduci în discuţie cele 17 Misiuni de Dezvoltare Sustenabilă pentru că pot fi uşor academice şi destul de greu să-i faci pe oameni să fie inspiraţi de aceste probleme. Astfel, rolul meu a fost să dau un chip acestor misiuni, găsind exemple de oameni care sunt eroi ai timpurilor noastre şi să mă folosesc de ei astfel încât să explic cât mai clar misiunile Naţiunilor Unite. Lavazza mi-a oferit sprijinul necesar să fac asta, acesta fiind şi motivul pentru care am decis să colaborez cu ei pentru proiectul calendarului.

Fac asta pentru că sunt un activist căruia îi pasă în profunzime de drepturile omului. Companiei chiar îi pasă de problemele de sustenabilitate, atât încât şi-a oferit sprijinul financiar pentru a duce la bun final realizarea acestui proiect.

Cum a fost să fotografiezi pentru calendarul Lavazza?

Toţi oamenii din calendar sunt cu adevărat inspiraţionali şi m-am simţit minunat făcându-le poze tuturor. Am vorbit despre lucruri incredibile şi m-am bucurat să văd că toţi sunt 200% vii. Nu a existat personaj plictisitor sau de la care să nu învăţ ceva. A fost o şedinţă foto plină de energie, o grupare de activişti care s-au strâns în acelaşi loc pentru un scop măreţ. Acest proiect a însemnat, de fapt, să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat: să te faci util pentru un scop pozitiv.

Ce faci în 2030? Care e o problemă a lumii care te îngrijorează şi pentru care lupţi?

Sunt un activist. Lucrez alături de corporaţii ca să transmit mesaje de pe frontul istoriei. Nu cred că o măsură a succesului pentru companii este doar profitul. De fapt, cred că fiecare companie ar trebui să aibă în ideologia de business ideea de a da înapoi comunităţii, o valoare morală solidă pentru orice mediu de afaceri. Cred că următoarea generaţie de consumatori şi de votanţi, generaţie tânără, se întreabă înainte să cumpere un produs: „e acest produs etic?”. Nu le pasă doar de calitatea produsului respectiv, vor să ştie dacă acel produs şi dacă acea companie au şi nişte valori. Aşadar, în poziţia de activist am sfătuit comunitatea business că e nevoie să se schimbe. I-am spus că dacă n-are un sistem de valori bine pus la punct, într-un final tot business-ul lor va suferi. E o revoluţie care s-a dezvoltat de ceva vreme încoace, o revoluţie care vine şi bate la uşă. Partea bună e că firmele văd că acesta e lucrul corect pe care trebuie să-l facă, dar şi că sistemul de valori poate deveni o monedă în sine. Astfel, valorile nu doar că sunt etice, dar au şi beneficii vizibile pentru afacere.

Ne poţi spune un pic mai multe despre conceptul creativ pentru calendarul din acest an?

Aveam nevoie să aducem un ton unitar pentru toate poveştile atât de diverse pe care le prezentăm în calendar. Un limbaj puternic, de efect şi brutal de sincer. Eu nu am creat o carieră din a face poze drăguţe oamenilor, ci din a crea portrete puternice şi curajoase, şi fix acesta a fost limbajul vizual pe care l-am folosit şi în abordarea artistică pentru calendar.

În zilele noastre, atenţia oamenilor are un grad de retenţie atât de mic, încât în doar câteva secunde, o fotografie puternică trebuie să transmită oamenilor implicare, dinamism, curaj şi compasiune, dar şi o scurtă poveste de context. Pentru calendarul Lavazza am gândit conceptul ca un soi de marş stradal imaginar, unul făcut pentru a schimba lumea în mai bine. Mi-am imaginat că ambasadorii erau parte a unei mişcări a oamenilor, şi, deşi fiecare e unic, toţi sunt dedicaţi unei misiuni mai mari decât ei. Pozele sunt un fel de intruziune în acest marş, ca şi când i-am tras deoparte de la mişcarea lor pentru câteva secunde cât să le fac o poză, după care oamenii s-au întors la cauza pentru care mărşăluiau.

Chiar dacă oamenii din calendar fac lucruri extraordinare, mulţi dintre ei nu sunt uşor de recunoscut pentru majoritatea populaţiei. Astfel, m-am folosit de elemente de recuzită ca să ajut privitorul să înţeleagă povestea omului mai uşor. Expresia şi limbajul non verbal al omului fotografiat transmit compasiune şi implicare, dar mai sunt şi alte elemente, cum ar fi vestimentaţia, care ajută la transmiterea mesajului. Conceptul marşului stradal în ton pozitiv e transmis în fotografii şi prin bannere, tricouri şi insigne. Vorbim totuşi de storytelling, astfel că m-am folosit de tot ce puteam ca să ajut privitorul să înţeleagă ce vede.

Ce sfat ai pentru oamenii care vor să se alăture mişcării „2030: What are you doing”?

Sunt atât de mulţi oameni implicaţi în diverse mişcări cărora le place să dea sfaturi, dar eu nu sunt unul dintre aceşti oameni. Nu cred că ar trebui să dăm lecţii, să judecăm sau să forţăm oamenii ca să-i convingem să facă ceva. Cred că putem inspira oamenii prin a le oferi un exemplu de urmat, prin a le arăta ceea ce facem şi prin a fi mândri de acest lucru, astfel arătându-le că prin implicarea lor naturală putem aduce schimbarea mult mai uşor.    

Per total, cred că dacă lumea se va gândi la noi ca la generaţia conectivităţii care s-a deconectat conştient de la realitate şi responsabilitate, aceasta ar fi o etichetă catastrofală pentru noi. Nu putem fi generaţia care a avut-o şi a aruncat-o. Cred că oamenii ar trebui să fotografieze ceva important şi să vorbească despre asta. Trebuie să ne unim şi să spunem: „vrem să aparţinem unei cauze din nou”, una mai importantă decât dreapta versus stânga, bărbaţi versus femei, hetero versus gay sau diferite religii. Trebuie să fie ceva mai măreţ decât atât. Şi despre asta e vorba în calendarul Lavazza. E MĂREŢ.