Viața celui care a inventat cea mai cunoscută dietă din lume, Pierre Dukan - LIFE.ro
Sari la conținut

Pierre Dukan este un guru al dietelor de slăbit. Oare există oameni pe planeta asta care nu au auzit de el? Este foarte faimos, extrem de bogat, dar nu chiar printre simpatiile altor medici.

Pierre Dukan a devenit faimos odată cu lansarea cărții „Nu știu să slăbesc”, o carte care descria pe larg dieta Dukan, un regim alimentar bazat pe proteine de origine animală, care dă rezultate extraordinare în curele de slăbire.

Ordinul Național al medicilor din Franța (un fel de Colegiul medicilor de la noi) a înaintat două plângeri oficiale împotriva inventatorului dietei Dukan, acuzându-l că nu a respectat codul medical prin practicarea și tratarea medicinei ca pe un business.

Cartea lui Pierre Dukan, publicată în anul 2000, a ajuns best seller la nivel mondial după ce a fost tradusă în 14 limbi și s-a vândut în milioane de exemplare. Această carte se vinde în continuare la fel de bine, făcându-l pe autor un om extrem de bogat și dând posibilitatea ca o întreagă industrie ce comercializează produse de dietă Dukan să înflorească.

Colegii medicului Pierre Dukan îl acuză că nu a arătat suficientă grijă și nu a fost atent în propunerile sale, mizând mai mult pe promovarea personală decât pe practicarea medicinei, încălcând astfel deontologia profesională.

Aceeași medici și-au arătat public îngrijorarea în urma sugestiilor controversate pe care Dr. Dukan le-a făcut. El a afirmat că la examenul de bacalaureat ar trebui să se introduc un test „anti-obezitate”, iar elevii care nu au probleme de greutate să primească un punctaj maxim care să contribuie la realizarea mediei finale.

Astfel, ceilalți medici susțin că Dukan nu a ținut cont de „posibilele repercusiuni” asupra tinerelor fete care sunt deja supra ponderale sau au tendințe către anorexie.

După toate controversele stârnite, imaginea dietei Dukan a fost spălată de celebrități care au declarat că face minuni. Astfel, ducesa de Cambridge și mama sa, Carole Middleton au apelat la această metodă de slăbit pentru a încăpea în rochiile pe care le-au purtat la nunta regală. De asemenea, Jennifer Lopez a anunțat că a slăbit după naștere cu ajutorul dietei Dukan.

Foto: Hepta

Cine este medicul Pierre Dukan?

Pierre Dukan s-a născut în 1941 în Algeria care la momentul respectiv era colonie franceză.

În timpul facultății de medicină, a ales specializarea neurologie, iar apoi a practicat mult timp medicina generalistă. Era medic generalist când un pacient căruia i se spusese că trebuie să slăbească a venit la el și i-a spus: „Prescrie-mi orice dietă vrei, oprește-mă de la a mai mânca orice în afară de carne. Nu pot trăi fără carne”. Dukan l-a sfătuit să mănânce carne cu cât mai puține grăsimi și să bea cât mai multă apă. În cinci zile pacientul a slăbit 5 kilograme, iar Dukan și-a găsit chemarea medicală, dar și cheia către o imensă avere. Dar nu atât de repede.

A mai avut nevoie de încă 20 de ani pentru a îmbunătăți dieta care acum este considerată a fi urmată acum de 2 milioane de francezi. Website-ul Dukan are aproximativ 30 de mii de oameni care plătesc un abonament lunar și peste  50 de produse alimentare ce poartă branding-ul „Dukan Diet” sunt vândute în supermarketurile franțuzești. Industria Dukan se estimează că produce peste 100 de milioane de euro anual.

Dieta Dukan

Dieta Dukan presupune un regim de slăbire împărțit în patru etape: faza de atac în care ai voie să mănânci doar proteine animale, faza de cursă lungă în care poți combina proteinele animale cu legumele, faza de consolidare în care pe lângă cele de mai sus mai introduci un fruct pe zi și alte câteva alimente și stabilizarea în care revii treptat la alimentația normală, dar cu amendamentul că tot restul vieții trebuie să păstrezi o zi numai de proteine animale în fiecare săptămână.

Cu toate acestea, câteva organizații medicale din Franța au făcut plângeri precum dieta Dukan reprezintă un risc pentru societate. În plus, în urma unui studiu, dintre cei 5000 de dukanieni, așa cum au fost numiți, s-a demonstrat că 80% dintre ei s-au îngrășat la loc într-un interval de maxim 3 ani.

Experții care au analizat rezultatele, și-au arătat îngrijorarea că dieta poate crește riscul de diabet și boli cardio-vasculare, poate afecta funcționarea ficatului și a rinichilor, dar și fertilitatea.

Pierre Dukan a respins aceste critici spunând că dieta lui este perfect normală și că a fi supraponderal reprezintă un risc major pentru sănătate: „Noi, medicii, ar trebui să cântărim riscurile și beneficiile. Consider că riscul real este să fii supraponderal sau obez. În fiecare zi sunt oameni care mor din cauza obezității, iar eu încerc să mă lupt cu acest lucru”, a declarat Pierre Dukan.

Până una alta, cartea lui Pierre Dukan se vinde în milioane de exemplare în lumea întreagă, iar oamenii continuă să slăbească urmând această dietă. Întotdeauna vor exista voci care vor împărții părerile în pro și contra, la fel cum vor exista sceptici și naivi.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora