Povestea avocatei Diana Negrea, care a câștigat procesul pentru Casa Jurnalistului

Diana Negrea are 31 de ani, este avocat de 8 ani de zile, vine din Iași iar săptămânile trecute numele ei a fost menționat în cazul unei echipe din Casa Jurnalistului, chemate în judecată în urma articolului „Umilința supremă”, ce făcea parte dintr-o serie de povești legate de o temă sensibilă printre adolescenți, revenge porn.

Părinții agresorului a cărui poveste, în oglindă cu povestea victimei, a fost relatată în articol, au deschis două acțiuni în instanță și au cerut scoaterea articolului din site și daune morale în valoare de 20.000 de euro.
Diana Negrea, avocat pro bono în această cauză, a câștigat procesul în primă instanță.

Diana și-a dorit să devină procuror, dar nerăbdarea de a pleda în instanță a dus-o către baroul de avocați. A lucrat o vreme în cabinetul celor pe care astăzi îi menționează drept mentori, iar acum conduce o societate de avocatură, creată împreună cu asociata ei, Diana Finkelștain. În plus, Diana este președinta organizației Lider Just, ONG-ul comunității Lideri pentru Justiție, în care promovează leadershipul și schimbarea în sistemul de justiție, face educație juridică cu elevii, dar și-a asumat și o luptă împotriva corupției din România, așa încât au creat o platformă care filtrează contractele din SEAP și aprinde niște stegulețe roșii dacă ceva este în neregulă cu dosarul.

Iată povestea Dianei Negrea!

Ai zice că un proces cum este cel în care ai apărat ziariștii de la Casa Jurnalistului este sortit unui succes limitat. De ce ai acceptat să pledezi totuși?

Diana Negrea: Să știi că nu mi-am pus așa multe probleme când am acceptat. (râde) Dacă dau timpul înapoi, îmi amintesc că mesajul a venit pe un grup din care fac parte, Lideri pentru justiție, iar o colegă care lucrează într-un ONG a povestit despre acest caz pentru care aveau nevoie de un avocat care să pledeze pro bono.

În primă instanță aveau nevoie de cineva care să formuleze întâmpinarea. Eu nu făcusem nimic înainte în acest domeniu, pledoarie pentru jurnaliști, dar voiam să ajut, iar dacă nu era altcineva care să vrea să preia cazul, mi-am zis că voi accepta fără ezitare.

Au mai fost doi colegi din grup care s-au oferit să ajute, doar că ei, la acel moment, lucrau pentru case de avocatură, prin urmare nu aveau mână liberă în a prelua dosarul ca titular. În vreme ce eu aveam cabinetul meu la acel moment și am putut prelua cazul fără nicio presiune.

Adevărul este că în general accept situații provocatoare de acest gen, mi s-a părut interesantă speța și am învățat multe din ea, mai ales că vorbește despre dreptul de a avea o presă liberă.

Ce era încurajator pentru tine, ca avocat, în această cauză?

Diana Negrea: Încurajatoare, dar și provocatoare au fost câteva elemente în acest proces.

Inițial era doar cerere a părții adverse, a tatălui agresorului, apoi a depus plângere și celălalt părinte. Fiecare părinte a venit cu propriul avocat, și-a întemeiat diferit cererea și a depus-o la instanțe diferite. În plus, aveau propriile pretenții, ceea ce a ridicat miza dosarului. Noi a trebuit să le conexăm la aceeași instanță, așa încât hotărârile să nu fie contradictorii, ele bazându-se pe același articol.

Diana Negrea: „Părinții agresorului își doreau ca întregul articol de presă să fie șters din platformă, ceea ce nu are sens, fiindcă partea referitoare la ei ocupă un procent mic în economia textului.”

Pe de altă parte, era provocatoare și ideea că daunele pe care le solicitau, 10.000 de euro fiecare, erau semnificative.

Dar era încurajator faptul că ceea ce afirmau ei nu exista evident în articol. Adică, partea adversă spunea că autoarea textului ar fi menționat că ei ar fi mituit organele de anchetă, ceea ce ar fi influențat parcursul acesteia. Or, aceste detalii nu apar în articol. Ideea e că ulterior, articolul a fost preluat de alte publicații, care au adăugat alte informații, dar deja asta nu mai este responsabilitatea Casei jurnalistului. Iar apărarea pe acest lucru s-a întemeiat: că fapta pe care o reclamă ei nu există.

De asemenea, provocator a fost faptul că eu sunt la Iași, în vreme ce procesul era la București. A trebuit să fac deplasări pentru dosar și a fost interesant. E adevărat, la câteva termene la care nu aveam de ce să mă prezint, m-a ajutat un coleg din București, Andrei Diaconescu, care a susținut probele și pledoaria pe care o scriam eu. La ultimul termen însă am fost aici.

Cel mai fain termen mi s-a părut administrarea interogatoriilor, în număr de 12, și 3 martori. Am stat în instanță de la ora prânzului, până la 8:00 seara. Sunt 5 pârâți, jurnaliștii, erau două cereri, din partea celor doi părinți, deci fiecare și-a făcut propriul interogatoriu, deci iată 10 interogatorii din start. Iar eu aveam două cu partea adversă. Și iată aritmetica.

Ce ai învățat tu din acea zi?

Diana Negrea: Că-mi place să fiu avocat litigant. Este o experiență faină, acolo simți toată adrenalina. (râde) Una e să scrii, să faci documentarea, iar ideile de pe hârtie să devină cea mai bună versiune a pledoariei tale, în vreme ce într-o interacțiune directă, lucrurile devin și mai provocatoare, fiindcă trebuie să ai acele scântei spontane.

Cumva seamănă cu ce vedem în filme.

Din ce spui tu, din exterior, cauza pare o utilizare abuzivă a justiției. Ce îmi spui?

Diana Negrea: Așa este pentru că dacă ar fi fost lucruri evidente, ofense ori minciuni despre ei ar fi fost de înțeles.

Diana Negrea: „Articolul din Casa Jurnalistului face parte dintr-o serie de articole legate de o temă sensibilă: revenge porn.”

Jurnaliștii au urmărit cazul Marei și relația ei cu organele de urmărire penală. Dosarul a trenat foarte mult în acest stadiu și nici în ziua de azi nu are o soluție. Deci era evident o instrumentare defectuoasă a cauzei.

Jurnaliștii, pentru a putea da contextul cazului, au prezentat și fapta penală. Atunci au vorbit despre cum s-au săvârșit faptele și cum a procedat agresorul, adică faptele de amenințare, de intimidare, cum i-a postat pozele peste tot și cum i se adresa. Articolul începe cu un astfel de fișier audio.

Numele părinților agresorului nu apare în cuprinsul articolului, dar se face referire la ei, fiindcă mama agresorului chiar a avut un rol în poveste și a vorbit cu fratele victimei și a încercat să oprească plângerea, dar fără succes. Însă nu apare niciodată menționat numele ei.

În plus, agresorul s-a folosit de influența pe care ar fi avut-o pentru a o intimida pe fată, pe Mara. Practic, spunea că părinții lui sunt cine sunt și ea nu va obține nimic. Practic, ce au vrut jurnaliștii să redea în articol a fost temerea pe care Mara a simțit-o și descurajarea pe care o simt victimele, de fapt, în aceste situații. Chiar dacă este irelevant dacă părinții au influențat sau nu cazul. Iar acest lucru reiese foarte clar din articol.

Problema este că ulterior au venit publicații care au preluat și au schimbat modul de a prezenta informațiile, dar acest lucru nu mai este în responsabilitatea clienților mei.

Pe de altă parte, aceste chemări în justiție nu au fost concepute de părinții băiatului, ci de niște avocați, nu?

Diana Negrea: Ba da, dar din punctul meu de vedere, și evident că sunt subiectivă, acele cereri nu au fost temeinic argumentate. Pe de altă parte, cred că aceste cereri au fost făcute pentru a da o lecție și să intimideze jurnaliștii.

În interogatoriu am avut o întrebare adresată tatălui vitreg în care voiam să aflu cum își cuantifică daunele morale, să aflăm cum au ajuns la această sumă. El a răspuns că voia să dea o lecție jurnaliștilor. Iar instanța a consemnat.

Citește și: Radu Ciorniciuc, regizor: „Acasă” este documentarul în care am intrat fără să știu despre nevoia mea de familie și din care am ieșit împreună cu mama fetiței mele, Aster – LIFE.ro

Ți-a fost vreo clipă teamă în timpul acestui proces?

Diana Negrea: Teamă mi-a fost în legătură cu confirmarea soluției. Nici acum hotărârea nu este definitivă, este atacabilă în continuare, iar eu, până nu văd soluția finală nu mă pronunț.

Diana Negrea: „Tot timpul am crezut că vom câștiga, dar asta nu înseamnă că nu există riscul să pierzi, chiar dacă legea este destul de clară.”

Dar cauza ajunge în fața unui judecător, iar acesta decide dacă este sau nu încălcată legea.

Iar eu m-am temut că volumul de mesaje negative pe care le-a primit mama agresorului și faptul că ea a avut o cădere în acel context putea impresiona instanța. Pe de altă parte, aceste mesaje erau consecința faptelor fiului ei, fiindcă și dacă ar fi apărut sau nu articolul, adevărul tot s-ar fi aflat. În plus, și autoarea articolului a primit mesaje și o presiune uriașă în acea perioadă. Iar toate acestea sunt consecința vieții de adult.

Tu de ce ai vrut să devii avocat?

Diana Negrea: Voiam, de fapt, să devin procuror. Dintr-un spirit de corectitudine, cred. De când mă știu, dacă există o regulă cred că trebuie respectată. Trebuie să existe o ordine în modul în care lucrurile se derulează într-o societate.

Când am terminat facultatea am realizat că mai am nevoie de doi ani de magistratură pentru a deveni procuror, în vreme ce eu eram nerăbdătoare să intru în instanță. Și am ales baroul. Acum, dacă mă uit înapoi, realizez că avocatura îți oferă acea flexibilitate pe care nu aș mai da-o pentru nimic în lume.

Lasă-mă să ghicesc: erai cea mai bună din școală, din liceu!

Diana Negrea: Surprinzător, nu. Eram conștiincioasă, luam note bune, dat premiul I cred că am primit în clasa a IX-a. Și nici la facultate nu am fost printre preferații profesorilor.

Ce profesii au avut părinții tăi?

Diana Negrea: Niciunul nu a fost avocat, nu a lucrat în vreun fel cu instanța.

Și de ce nu ai preluat profesiile lor?

Diana Negrea: Am avut libertate deplină în această decizie.

Diana Negrea: „Inițial mi-a dorit să fiu jurnalist, să lucrez pentru National Geographic și să plec în Africa.”

Dar prin clasa a XII-a mă uitam la CSI foarte mult, așa că mi-am spus că voi deveni detectiv, dar nu am avut curajul să dau admitere la Academia de poliție. Așa că am ales varianta apropiată, de a deveni procuror.

Cine ți-a fost model?

Diana Negrea: E vorba de maestra mea, Lilieana Vartic, care mi-a arătat cum să fii avocat, chiar referitor la postură ori imagine: Ea mi-a fost un adevărat mentor.

În ce privește argumentația, un stil propriu de a executa lucrarea și de a duce la capăt pledoaria, m-a influențat o fostă colaboratoare a doamnei Vartic, Cristina Grigore, cu care am ajuns să lucrez după ce mi-am finalizat stagiul de avocat.

Se spune că avocatul este acel om care poate instrumenta argumentele și câștiga o cauză indiferent dacă are ori nu un spirit justițiar în spate. Ce crezi despre asta?

Diana Negrea: Este adevărat pentru că uneori legea este chiar de partea ta; atât de clară sau de bine făcută încât chiar nu ai nevoie de mari abilități pentru a câștiga o cauză.

Mă uit pe unele acțiuni scrise de colegi și realizez că nu sunt deloc cum le-aș face eu, la un nivel mai ridicat al calității argumentelor. Pentru că legea este clară, iar în cazurile respective ei câștigă și nu pentru că argumentele sunt imbatabile, ci pentru că legea este limpede.

Deci nu e nevoie să fii un luptător pentru a câștiga o cauză în instanță. E ideal, desigur, fiindcă așa poți câștiga cauze mai mari.

De ce este pentru tine o miză să te zbați să obții niște argumente tari, câtă vreme poți câștiga gospodăresc, așa?

Diana Negrea: Pentru că apare numele meu acolo, motiv pentru care eu trebuie să dau maximul pe care aș putea să-l dau.

Acest standard de perfecțiune cu ți l-ai creat?

Diana Negrea: Împreună cu Cristina Grigore. Ea mi l-a impus prin modul în care lucra ea. Mă uitam în jur și mă uitam și la modul în care executa ea o lucrare și am realizat că ea lucra la un nivel mult mai ridicat al calității scrierii.

Care e schimbarea pe care vrei să o provoci în lume?

Diana Negrea: Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai buni, mai empatici și să se implice mai mult ce se petrece în jurul lor. Mi-aș dori asta: comunitatea să-și respecte valorile. Mă uit la protestele de acum, la oamenii care ies în stradă și mi se pare că ele nu reflectă ce suntem noi, comunitatea, în sensul că nu mă reprezintă.

Sunt două fațete ale aceleiași democrații!

Diana Negrea: Nu neg. Doar că realizez unde suntem ca democrație și că este nevoie în continuare de educație.

Dacă tot ai spus asta, iată o idee: și vinovații au nevoie de avocați!

Diana Negrea: Firește. Iar eu sunt și avocat din oficiu, intru și în cauze cu oameni vinovați. Chiar am avut recent un caz cu o crimă, în care eu eram de partea agresorului. Și chiar am avut această revelație a schimbării mele, de la modul cum vedeam lucrurile când visam să fiu procuror, anchetăm, găsim vinovații și-i închidem pe toți, am ajuns în stadiul în care am coborît la mediul infracțional.

Și am fost și avocat din oficiu. Mai ales când ești stagiar, în orașele de provincie, îți faci mâna pe dosarele din oficiu, fiindcă poți intra cât mai des în instanță.

Eu mi-am păstrat și acum dosare acolo fiindcă astfel iau contact cu dreptul penal, pasiunea mea, chiar dacă eu acum practic civil în majoritatea cazurilor.

Diana Negrea: „Ajungi să înțelegi de unde vin, mediul în care trăit și chiar să empatizezi cu unii dintre ei, chiar dacă în ochii legii sunt criminali.”

De pildă acest caz recent. Agresorul a ucis o persoană. Dar dacă ne uitam mai atent la caz, realizam că el fusese agresat verbal și psihic, de-a lungul timpului, de oameni din comunitate, în satul lui. Iar el nu era cea mai strălucită persoană, intelectual vorbind.

Într-o seara a ieșit din casă, crezând că sunt aceiași agresori care îl șicanau, a vrut să-i rănească. Întâmplarea a făcut că acolo nu erau agresorii lui, ci un om nevinovat, iar ce era intenția de a-i răni s-a transformat în crimă. Povestea este tristă de ambele părți.

Și ce ai avut tu a pleda în acest caz?

Diana Negrea: Adevărul este că avocatul, în urmărirea penală, are rolul de garant al drepturilor lor. Urmărirea este condusă de procuror, iar tu te afli acolo ca să garantezi că nu se întâmplă cum s-a întâmplat în cazul ce apăruse în presă acum câteva săptămâni cu secția de poliție de unde arestații au ieșit cu vânătăi. Dacă acolo este un avocat, aceste lucruri nu se întâmplă.

În instanță, câtă vreme agresorul a recunoscut fapta, ce mai poate face avocatul este să încerce diminuarea cuantumului pedepsei. Practic, vorbim despre o situație în care a intrat, dar asta nu înseamnă că  are nevoie de maximum de pedeapsă pentru a se reabilita.

Cum te asiguri că acea cauză este cea dreaptă?

Diana Negrea: Un for interior, care la mine este destul de puternic. Nu știu de unde a apărut, dar de când eram mică țineam ca lucrurile să fie corecte.

Te-a înșelat vreodată?

Diana Negrea: Nu cred. Nu.

Cum procesezi pierderea unei cauze? Eșecul?

Diana Negrea: Nu prea am avut, sinceră să fiu. De obicei analizez din start șansele unei cauze, iar dacă știu de la început că este o cauză pierdută, nici pierderea ei nu mă afectează ca și cum ar fi eșecul nostru. Știam de la început unde ne poziționăm.

Dar nu am o toleranță foarte mare la autocritică, dar încerc să iau lucrurile ca pe un pas înainte, dacă se întâmplă.

Când ai ales independența și te-ai rupt de mentorul tău?

Diana Negrea: A fost o situație care a provocat această ruptură.

Lucram atunci cu Cristina, iar tot ce lucram eu trecea printr-o verificare a ei. Deci știam că tot ce ajunge la instanță a fost verificat de ea înainte.

Când am plecat de la ea, din motivul că-mi doream mai multe colaborări, care să-mi dea o lejeritate financiară, am avut colaborări cu alți avocați, mi-am deschis cabinetul și am avut posibilitatea de a primi mai mulți clienți.

Atunci a trebuit să fac tot ce ține de business. Iar schimbarea cea mai mare a venit acum doi ani, când am demisionat și din celelalte colaborări și am început ceva pe cont propriu. Universul a complotat și m-a adus pe aceeași cale cu Diana Finkelștain.

Care este cazul de top pe care rezolvându-l îți temeinicești decizia de a fi avocat?

Diana Negrea:  Cred că e vorba despre cazurile pro bono, fiindcă astfel simt că pot da ceva înapoi societății. Vorbim despre niște oameni care au ajuns la tine fiindcă nu au avut alternativă, altfel nu solicitau sprijin pro bono, iar ceea ce ție ți-a luat câteva ore lor le-a luat o povară de pe umeri.