Povestea de viaţă a actriţei Valeria Seciu, doamna discretă şi sensibilă a teatrului românesc

A fost descrisă drept una dintre cele mai sensibile actriţe din peisajul autohton. S-a spus despre ea că este actriţa care exprimă cel mai mult dincolo de cuvinte. Şi poate aceste lucruri cumulate au construit motivul pentru care Valeria Seciu a fost mereu reticentă la ideea de a da interviuri sau de a se lăsa fotografiată. A adorat să fie pe scenă, dar nu şi-a dorit niciodată să fie în centrul atenţiei. A părăsit viaţa la vârsta de 83 de ani, la fel de discret cum a trăit.

Îndrăgostită de teatru încă din copilărie

Născută pe 1 august 1939 la Bucureşti, într-o familie simplă, dar iubitoare de frumos, Valeria Seciu s-a îndrăgostit încă din copilărie de actorie. A fost fascinată de spectacolele de Teatru Radiofonic, apoi de cele de la Teatrul Municipal, viitorul Teatru Lucia Sturdza Bulandra. Aşa l-a descoperit şi pe cel care ani mai târziu avea să devină marea ei dragoste şi unicul soţ, Octavian Cotescu, cel care i-a şi transmis fără să ştie certitudinea că viitorul ei este pe scenă.

Înainte să intru în Institut îmi era aproape imposibil să cred că voi avea curajul să devin actriţă – deşi ştiam, de la 10 ani ştiam, că eu asta trebuie să fiu, să devin. Dar lumea mea, viaţa mea, totul mă ţinea departe de gândul ăsta şi faptul că nu mă puteam apropia de acel ceva de care simţeam că am multă nevoie, a însemnat chiar o mare suferinţă. – Valeria Seciu într-un interviu pentru aarc.ro

A dat mai întâi examen la Facultatea de Istorie, dar simţea că nu acolo îi este locul. Aşa că a sunat-o pe actriţa Liliana Tomescu şi a rugat-o să o ajute să se pregătească pentru admiterea la Teatru. O văzuse în Pygmalion şi a cucerit-o încă de la prima replică, aşa că nu-şi imagina pe cineva mai potrivit să o ajute să o ia pe acest drum.

A fost o mare îndrăzneală. I-am dat pur şi simplu un telefon. Şi a fost de o mare generozitate. Eu eram „nimeni, de nimeni.” Ea mi-a dat din fiinţa ei. – Valeria Seciu într-un interviu pentru Cronica română

Avea 21 de ani când a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, după 2 tentative eşuate de a intra la Istorie şi câteva locuri de muncă ce nu aveau nicio legătură cu visele şi dorinţele ei. În comisia de admitere era, în acel an, inclusiv maestrul Radu Beligan, iar tânăra aparent firavă şi timidă a dovedit că era, de fapt, extrem de puternică. A impresionat cu monologul din Romeo şi Julieta şi cu felul în care a recitat poezia De ce nu-mi vii a lui Mihai Eminescu şi a intrat la clasa lui A. Pop Marţian, unde asistent era nimeni altul decât Octavian Cotescu, cel care îi insuflase dorinţa fierbinte de a deveni actriţă. I-a avut colegi în facultate, printre alţii, pe Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Florina Cercel, Rodica Mandache şi Ovidiu Iuliu Moldovan.

Eram foarte aspră, cu mine în primul rând, dar şi cu cei din jur, eram încrâncenată… De fapt, hotărâtă să înving. Încrâncenaţi eram toţi. Şi puţin speriaţi. Era timpul marilor actori… (…) Aveai la ce să te uiţi, dar şi de ce să te sperii. Erau atât de mari! Norocul – al nostru, al tuturor – a fost că am avut profesori 2 oameni extraordinari, total diferiţi ca personalitate. – Valeria Seciu într-un interviu pentru aarc.ro

Peste 70 de roluri, o moştenire culturală fabuloasă

Debutul şi l-a făcut alături de Ion Caramitru pe scena Teatrului Naţional Bucureşti în rolul Veronicăi Micle, în spectacolul Eminescu, regia lui Sică Alexandrescu. În acelaşi an a debutat şi în cinematografie, în Casa Neterminată a lui Andrei Blaier, însă aşa cum avea să mărturisească ani mai târziu, filmul nu a fost niciodată ceea ce-şi dorea şi simţea. Scena teatrului era locul în care era ea, omul şi actorul.

După 2 ani petrecuţi la Cluj Napoca Valeria Seciu s-a întors la Bucureşti, la TNB, unde a urcat pe scenă pentru o mulţime de roluri, unul mai mare ca altul. A fost, printre altele, Otilia în Enigma Otiliei, a fost Aglaia Epancina în dramatizarea romanului lui Dostoioevski, Idiotul, Margaret în Fanny a lui George Bernard Show, Honey în Cui i-e frică de Virginia Wolf şi Cordelia în Regele Lear.

În 1978 a decis să lase TNB pentru Teatrul Mic, unde a făcut o echipă remarcabilă cu regizoarea Cătălina Buzoianu şi a avut parteneri de scenă precum Ştefan Iordache, Dan Nuțu şi Gheorghe Visu. Printre rolurile memorabile făcute aici sunt cele din Pescărușul, Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul şi Margareta, Nişte ţărani sau Doamna cu camelii.

În 1992 actriţa a pus bazele uneia dintre primele instituţii independente de teatru de după Revoluţie, Teatrul Levant, continuând însă colaborarea cu Teatrul Mic.

Un teatru itinerant, fără trupă fixă, îţi lasă şansa să alegi oamenii, să-i aduni, să-i faci să existe împreună, pentru o vreme, într-un spectacol. E o experienţă bună… Dar e şi o provocare. Levant propune ceva, deschide un drum, lasă urmă… Oricât de patetic ar suna, chiar lasă o urmă pe care, poate, va păşi altcineva odată… Cred că n-am greşit. Chiar şi în momentele mele negre, de disperare, când nu mai înţelegeam de ce şi ce caut eu pe corabia asta, ceva din mine îmi spunea că n-am greşit, e bine ce fac… – Valeria Seciu într-un interviu pentru aarc.ro

A interpretat de-a lungul carierei peste 70 de roluri în piese de teatru, în filme şi în teatrul radiofonic şi de televiziune. După anul 2000 a început să rărească apariţiile pe scenă, însă fiecare dintre acestea ajungeau instantaneu un succes, atât în faţa publicului, cât şi a criticilor. Ultimul rol interpretat pe o scenă de teatru a fost în 2012, cel al mamei, în SatisFUCKtion, regia Theodorei Herghelegiu.

Valeria Seciu şi o unică mare dragoste, Octavian Cotescu

Octavian Cotescu, cel care i-a inspirat dragostea pentru teatru şi i-a fost profesor în facultate, a fost şi marea dragoste a Valeriei Seciu. A impresionat-o când era încă o copilă, spectator la teatru şi a cucerit-o definitiv când i-a devenit elevă.

Octav era blând, aducea cu el o mare bucurie de a trăi, avea un fel de a da importanţă lucrurilor fără să le agraveze, le făcea suportabile. De fapt, făcea posibil, netezea drumul nostru spre „Ei”, spre Teatru. Ne făcea să ne simţim cumva înrolaţi în armata asta specială care e lumea teatrului. O lume cu totul alta şi altfel decât pare la suprafaţă. – Valeria Seciu într-un interviu pentru aarc.ro

Iar inevitabilul s-a produs.

Eu eram studenta îndrăgostită moartă de profesorul ei. Dar şi profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire. – Valeria Suciu într-un interviu pentru Cronica română

În 1966 cei 2 s-au căsătorit, iar 2 ani mai târziu s-a născut unicul lor fiu, Alexandru. Aproape 2 decenii a durat mariajul lor, încheiat de moartea fulgerătoare şi neaşteptată a actorului. Octavian Cotescu avea 54 de ani când a fost răpus de un accident cerebral vascular, iar Valeria Seciu, rămasă văduvă la numai 46 de ani, nu şi-a mai refăcut viaţa de atunci. Şi-a văzut apoi şi fiul plecând departe, după ce acesta a decis să se călugărească şi să se retragă la o mănăstire de pe Muntele Athos.

El m-a pregătit că va pleca acolo. Tinerii monahi sunt obligaţi să-şi anunţe părinţii de alegerea făcută, să-i lase liniştiţi. – Valeria Seciu pentru Cronica română

Retrasă de pe scenă şi din viaţa publică Valeria Seciu s-a luptat în ultimii ani cu mai multe probleme de sănătate, fiind răpusă de cancer. S-a stins din viaţă pe 6 septembrie, în aceeaşi discreţie în care şi-a dus şi viaţa.

Citeşte şi: Ion Caramitru, actorul care i-a adorat pe Eminescu şi pe Shakespeare şi a condus TNB vreme de 16 ani – LIFE.ro