Căutare

Share this article

Aflat de peste șase ani în același loc, la parterul unui bloc nou de pe una dintre laturile Parcului Copilului, în zona Pieței Domenii, Kunnai a devenit destul de repede un reper al gastronomiei asiatice din București. Este în mod cert restaurantul cu mâncare thailandeză la care trebuie să te duci, mai ales dacă ești sătul de street food asiatic și vrei să încerci ceva mai elaborat. Iar aici te va întâmpina exotica thailandeză Anne Ampawan, proprietara locului.

Nu are o diplomă de chef, dar experiența de peste 20 ani în lumea restaurantelor a învățat-o cum să prepare, să aranjeze și să servească mâncărurile pe care le creează alături de echipa sa. Nu se gândește să deschidă vreun alt restaurant, deși a avut o tentativă în trecut și asta pentru că nu crede că ar putea să aibă grijă și de el. Aici și-a găsit locul, în bucătăria micuțului restaurant din nordul Bucureștiului.

Pe Anne o găsiți în fiecare zi la Kunnai. În general, în bucătărie. Însă, din când în când mai iese și prin restaurant să vorbească cu oamenii și să le mulțumească pentru că “orice om care vine aici, ne susține”. Deși mi-a recunoscut că nu îi vine lucrul acesta foarte ușor, glumind îmi spunea că singurul lucru pe care și-l dorește de la aceste discuții cu clienții este “sper doar că oamenii să nu își dorească să mă omoare”. Atunci când nu are timp să mai iasă din bucătărie, strigă de acolo, din spatele geamului care desparte restaurantul de zona în care se gătește.

A lucrat toată viața în restaurante din întreaga lume, așa că știe foarte bine cât de importantă este relația pe care și-o clădește cu clienții. Și cât de ușor îi poate pierde dacă îi dezamăgește vreodată. De aceea, ține Kunnai deschis în fiecare zi. Deși îi este al naibii de greu pentru că nu prea mai are timp de nimic … poate doar de o plimbare cu fetele sale, cele două cățelușe super simpatice, Tatina and Deediza cunoscute de toată lumea drept Tata și DD, pe care le aduce după amiaza prin restaurant.

Am petrecut o după amiază împreună cu Anne și am discutat la un prosecco despre România și Thailanda, despre cât de greu este să ai un restaurant aici și cât de ușor este să te îndrăgostești de un italian sau despre ce îi place să facă atunci când nu gătește. O discuție relaxantă la un prosecco … așa cum glumește Anne, combustibil care o ține în priză în fiecare zi.

Am vrut să aflam de ce a venit în România? Cum s-a adaptat la viața de aici? Cât de diferită i se pare de Asia? Și ce își dorește să aducă în București cu ajutorul restaurantului Kunnai? Așa că, vă invit să o descoperiți pe Anne Ampawan, omul care și-a găsit locul într-un restaurant din nordul Bucureștiului.

Anne Ampawan în interiorul restaurantului său din Nordul Bucureștiului

Anne, atunci când am intrat în restaurant, te-am găsit în bucătărie, aici stai toată ziua?

Da (râde). Cel mai scurt și sincer răspuns, da, aici mă găsești în fiecare zi. Nu sunt chef, dar ca proprietar al restaurantului trebuie să știi tot ce se întâmplă aici. Gătesc din pasiune. Eu sunt cea care gândește meniul și apoi este rândul echipei să vină în ajutor. Își spune fiecare părerea. Își aduce toată lumea aportul. Dar eu am mereu ultimul cuvânt. Chiar dacă, să spunem că românii nu ar ști  exact cum trebuie să fie mâncarea pe care o comandă … și nici nu ar avea cum să știe pentru că aici nu vin pentru ciorbă, sarmale sau ciulama, eu știu că trebuie să le ofer o experiență gastronomică thailandeză adevărată.

Apropo, știi să gătești ceva românește?

Ceva la grătar (râde). Pot să mă duc la supermarket, iau ceva carne și fac niște mici. Sau iau niște brânză cu niște ceapă și fac niște platouri. Glumesc, îți dai seama că nu pot să spun că știu să gătesc românește.

Anne Ampawan atunci când era mică

Dar cum ai ajuns aici? De ce România?

Fostul meu soț a primit o ofertă de business de aici și ne-am mutat împreună din Thailanda. Iar atunci când am ajuns aici, am simțit că pot să trăiesc în București. Ceea ce nu mi s-a întâmplat în alte locuri pe unde am fost pentru că obișnuiam să ne mutăm destul de des – din Thailanda în Singapore, Malaiezia, Italia sau India. Uite, de exemplu, în India am simțit că nu pot să stau acolo – e o societate foarte interesantă, o cultură incredibilă, dar o țară în care nu poți să locuiești decât dacă ești bogat și nu era pentru mine, acolo simțeam că trăiesc ca într-o colivie de cristal.

Bucureștiul este locul perfect pentru mine: patru anotimpuri, vreme frumoasă, locuri minunate, traficul nu este chiar atât de rău … eu veneam din iadul numit Bangkok (orașul cu cel mai groaznic trafic din lume, Bucureștiul este “abia” pe locul patru). 

Și ai rămas în București mai bine de 10 ani …

Da, ți-am zis că îmi place aici (râde). Am simțit că dacă Tommaso (nr. italianul Tommaso Serrano), fostul meu soț, se obișnuise aici, trebuia să o fac și eu. În plus, am avut suficient de multă agitație în viața mea, trebuia să mă liniștesc și eu undeva, nu? (râde). Așa că, era momentul potrivit.

Anne Ampawan împreună cu prietenii săi la Kunnai

Cum ai început să gătești?

Găteam acasă. În general pentru întâlnirile pe care le avea Tommaso cu alți oameni de afaceri. Aveam mese pentru 6-8 oameni, până la peste 30. Și găteam destul de mult. Așa am cunoscut doi proprietari de restaurant din București care m-au invitat să gătesc la ei. Era un loc mix cu mâncare thai și indiană. Dar au închis acum ceva ani.

Le-am zis atunci că nu sunt un chef, că gătesc din pasiune, dar au insistat și m-am dus. Iar când am intrat în bucătăria lor, era o harababură și am început să le-o organizez așa cum știam eu că se făcea în restaurantele în care lucrasem până atunci. Am început atunci să gătesc la ei odată pe săptămână. Mă duceam din plăcere, mă distram acolo în bucătărie.


Citește și: De ce s-a mutat japonezul Yuki Ichiro în România? Și cum a luat naștere singurul restaurant cu specific nipon de la noi


Aveai ceva experiență în lumea asta?

Am lucrat toată viață în restaurante. Am luat-o de foarte jos. Și apoi mi-am găsit mentorul, pe elvețianul Philippe Bruttin (profesor la una din cele mai prestigioase școli culinare din lume, Lausane Hotel Management School), de la care am învățat nu doar cum să folosesc ustensilele din bucătărie, ci și cum să conduc un restaurant. Practic Bruttin și partenerul său m-au crescut. Au fost exact ca părinții mei. Dacă Bruttin m-a învățat tot ce știu în restaurant, soțul său care era thailandez m-a ajutat să înțeleg partea financiară … deși, îți recunosc că nu îmi face nicio plăcere partea asta cu numerele (râde).

Dar când ți-ai dat seama că vrei să începi aventura Kunnai?

Atunci când am început să gătesc la restaurantul prietenilor mei, aveam în fiecare săptămână seara mea: eu decideam meniul, găteam și prezentam preparatele clienților restaurantului. Și mi-am dat cam ce voiam exact să fac dacă aș fi avut un loc al meu aici. Iar când mi-am cumpărat apartamentul în care stau acum care se află deasupra restaurantului, am aflat că blocul era prevăzut la parter și cu un spațiu comercial. Și Tommaso atunci când a intrat aici, mi-a zis că este exact ce am nevoie pentru a-mi deschide un restaurant. Era perfect.

Cine s-a ocupat de arhitectura restaurantului?

Am avut un arhitect aici și un designer din Thailanda. Totul a fost făcut pornind de la ideile mele și ale lui Tommaso care se ocupă aici și de zona de vinuri (este pasionat și are un business în acest domeniu, de aceea probabil că la Kunnai vinurile sunt, în general, italienești).

Cât de tradițional este totul aici?

Aproape toate restaurantele thailandeze din toată lumea încearcă să mixeze tradiționalul cu modernul, să aibă elemente de artă contemporană. Iar de la început mi-am dorit să avem mâncare thai adevărată, dar locul să nu arate ca ceva tradițional. Nu am vrut să amestecăm tot felul de lucruri aici. Să facem un templu aici (râde). Inclusiv la nume, am vrut să fie ceva simplu, dar care să aibă impact. De aceea, am ales să îl scriem de mână – logo-ul este de fapt Kunnai scris de mână de mine.

Ce înseamnă kunnai?

Madame … doamnă, dar într-un sens sarcastic (râde). Este un cuvânt simplu care poate fi înțeles ușor de oamenii care vorbesc o limbă latină. Deși încă unii îl mai scriu încă greșit cu “y”, la final, poate că de asta nu găsesc restaurantul pe Google Maps (râde).


Citește și: Kaiamo, restaurantul născut din dorul după bucatele bunicii. Aventura lui Chef Radu Ionescu de la școala de business din Londra la cea de bucătari


Cum ai ales culoarea (pereții restaurantului sunt un gri închis)?

Ținând cont că o să fiu aici în fiecare zi, am vrut să fie un loc în care să nu mă plictisesc. De aceea, am ales să fie totul într-un stil minimalist. Am vrut o culoare simplă, iar Tommaso m-a sfătuit atunci să mă gândesc la cum văd eu Thailanda.

Arhitectul mi-a sugerat atunci roșul și am zis “nu, roșu este China, verde este Japonia … Thailanda ar trebuie să fie auriu”. Dar nu puteam să facem aici un templu auriu, îți dai seama (râde). Și atunci, singura culoare care mergea cu auriul ar fi fost griul acesta închis. Mi s-a părut o idee perfectă – am vrut să lăsăm clienții să fie culoarea aici la Kunnai.

Și obiectele de artă de aici?

Am avut un artist cu care am lucrat, un frate, așa cum îl consider eu. Oamenii care îți sunt atât de apropiați sunt mai mult decât prieteni, în Thailanda sunt frați, surori. Iar acesta a venit aici în București și am lucrat împreună toate obiectele pe care le vedeți în restaurant. Totul este ca un puzzle care combină povestea mea cu cea a lui Tommaso, cu a lui. Și totul a fost făcut foarte repede … în trei luni am terminat restaurantul.

Anne Ampawan în resturantul Kunnai (Strada Copilului 6-12)

Îmi vorbești foarte mult despre Tommaso …

Da, chiar dacă nu mai suntem împreună, el o să fie mereu în viața mea. Atunci când ne-am despărțit a fost un moment foarte greu pentru mine. S-a îndrăgostit de altcineva cu care acum are o relație și doi copii foarte frumoși. Atunci, îți dai seama că mi-a frânt inima. Dar în timp, am reușit să mă ridic și să mă gândesc dacă vreau să fac să sufere un om la care țin atât de mult. Iar răspunsul a fost evident pentru mine. Tommaso o să fie mereu în viața mea. E persoana în care am cea mai mare încredere. Nu doar pentru că suntem parteneri de business, ci mai ales pentru că este cel mai bun prieten al meu. Familie.

Dar tu … ți-ai găsit aici jumătatea?

Sunt într-o relație acum cu un român. Dar să știi că îmi este foarte greu cu partea asta personală pentru că nu am timp de nimic.

Am nevoie de cineva lângă mine care să fie un lider, nu să aștepte să îi spun eu care este drumul, să știe ce vrea. Vreau pe cineva care să poată să țină pasul cu mine pentru că eu mă mișc foarte repede 😃

Apropo de familie, povestește-mi puțin despre oamenii care lucrează aici, la Kunnai …

Minions (râde). În bucătărie am avut mereu oameni care sunt din Thailanda. Iar acum avem și un român în echipă. În acest moment, în afară de un thailandez care stătea aici în București, pe restul i-am adus de acolo. Apoi, sunt cei șase gentelmeni care se ocupă de restaurant. Toți sunt familiști, iar asta ajută foarte mult pentru că în restaurant vin foarte mulți oameni de business care au copii. E foarte important faptul că știu cum să le vorbească, cum să aibă grijă de clienții.

Subliniezi grija față de clienții, este un lucru important din cultura thailandeză?

Da, ne place să servim, să avem grijă de oameni. Așa că, pentru mine atunci când am căutat oameni pentru echipa mea, nu a fost suficient să știe meniul, m-a interesat cum pot să aibă grijă de clienți.

Anne Ampawan împreună cu „familia sa” din București, oamenii cu care lucrează la Kunnai

Dar cum se mănâncă în Thailanda?

Cu furculița și lingura (râde) Te folosești de ultima pentru a-ți pune în farfurie din toate bunătățile de pe masă pentru că în Thailanda, tradițional, se comandă toată mâncarea de la început. Aceasta vine se pune toată pe masă și oamenii împart. La noi mâncarea este pe principiul sharing is caring 😃.

După ce vine toată mâncarea, te folosești de cele două tacâmuri ca să îți pui în lingură câte puțin din toate mâncărurile din farfurie pentru a păstra aroma fiecăruia: o să ai puțin orez, apoi sosul acestuia, apoi curry și poate puțină carne. Iar atunci când iei o înghițitură picantă, o dregi cu o combinație care să nu fie așa.

Însă, poți să mănânci oricum, important este să te bucuri de experiență. Și uite, de exemplu, pentru noodles folosești furculița.

Noodles de la Kunnai (recomandarea lui Anne pentru cei care ajung prima dată aici)

Cum era viața ta înainte să vii în România?

După ce am muncit într-un super restaurant în Singapore, unde efectiv nu aveam timp niciodată de nimic. Alergam non stop într-n restaurant de vreo 3-4 etaje. Nu aveam timp să mănânc, nu aveam timp nici să respir. Cred că nu am nicio poză, niciun suvenir de acolo (râde). Și asta pentru că trebuia să am grijă ca toți thailandezii din bucătărie să poate colabora ușor. Așa că am ajuns acolo să lucrez și să cunosc pe toată lumea. Îmi spuneau Miss Congeniality pentru că aveam grijă de toată lumea.

Apoi în Thailanda a fost răsfăț … stăteam în casă la aer condiționat, mă duceam la cumpărături, mă plimbam cu fetele mele (cățelușele). Mă întâlneam cu prietenii mei. Aveam foarte mulți prieteni acolo.

Anne Ampawan împreună cu „frații și suroa sa din Thailanda” – de la stânga la dreapta Chef Ammara, Chef Pornpimol și Chef TJ

Și aici, ai prieteni?  

Am început să am, da. Toate prietenele mele de aici sunt românce.

Ce faceți atunci când vă vedeți?

Vin aici la restaurant, mâncăm și ne simțim bine. Toată lumea muncește. Acum au și familii. Așa că știu că aici mă găsesc mereu. Ne vedem toate pentru evenimentele importante din viețile noastre și apoi fiecare mai vine aici când are timp. Aici e locul nostru.

Prima prietenă pe care mi-am făcut-o aici e avocată. M-am gândit că atunci când ajungi într-un loc nou, e important să te împrietenești cu un avocat 😃

Și în afara de prieteni, ce faci când nu ești la restaurant?

Dorm (râde) … îmi place să stau cu fetele mele, cu cele două cățelușe pe care le am. Ne plimbăm prin parc, în Kiseleff ne place cel mai mult. Le aduc aici în restaurant, atunci când mi se face dor de ele și nu este nimeni.

Dar în România, unde îți place să mergi în afară de București?

La mare. Cred că în Mamaia, dar nu pentru că acolo se duce toată lumea, ci pentru că îmi place să conduc pe autostradă, mai ales atunci când nu este poliție (râde).

Anne Ampawan împreună cu prietenele sale din România

Cât de diferiți sunt românii de thailandezi?

Nu aș spune că foarte diferiți. Și voi puneți familia mai presus de orice, exact ca noi. Cred că diferența dintre noi vine din faptul că trecutul vostru a fost mult mai dificil ca al nostru. Iar din cauza asta sunteți mult mai negativi, mai precauți, mai neîncrezători. În Thailanda nu este deloc așa, noi suntem mereu pozitivi. Însă, cred că viitoarele generații vor putea să schimbe lucrul acesta și aici, în România.

Ce ar trebui să știe românii despre Thailanda?

Hmmm … că nu este vorba numai despre masaj (râde). Mă înfurie când oamenii spun chestia asta pentru că suntem mult mai mult decât atât. Avem o mâncare incredibilă. Oamenii sunt foarte blânzi, buni și ne place să avem grijă de cei din jurul nostru.

Atunci când te întâlnești cu cineva, prima întrebare nu este “ce mai faci?” este “ai mâncat?”. Așa a fost mereu, de când mă știu. În cultura noastră se spune că nu poți face nimic cu burta goală. După ce stomacul îți este plin, te poți apuca de treabă.

Anne Ampawan împreună cu mama sa

Atunci când te gândești la România … ce îți vine prima dată în mine?

Vă rog să nu faceți nimic care să vă strice frumusețea asta de țară! România are potențialul să devină una dintre bijuteriile lumii. Are tot ce îi trebuie: peisaje, istorie, mare, munte. Sper doar că viitorul să o ajute.

Ultima întrebare, apropo de viitorul României, spune-mi cum îți vezi următorii ani?

Nu mă gândesc la asta. Pentru mine contează astăzi, viitorul meu este peste câteva minute. Îmi fac planuri, dar îmi place să stau mereu în prezent.

Îmi plac surprizele 😃… pentru mine încă este o surpriză că sunt de 10 ani aici, e locul în care am stat cel mai mult în afara Thailandei.

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO