Povestea izolării în locul în care timpul se măsoară în apusuri, răsărituri și furtuni de zăpadă: Sergiu Olteanu, meteorolog pe cel mai înalt vârf locuit din România

L-am întâlnit pe Sergiu Olteanu la Vârful Omu, acolo unde timpul nu se măsoară în ore și minute, ci în răsărituri, apusuri și schimburi de tură. E meteorolog, dar mai mult decât atât, e un om al muntelui. Își petrece câte două săptămâni izolat la stația meteo, la peste 2500 de metri altitudine, în mijlocul unor peisaje care ne taie respirația nouă, celor din oraș. Pentru el, însă, muntele nu e doar un decor spectaculos, ci un mod de viață.

Drumul până la serviciu e o aventură în sine. În timp ce noi ne plângem de aglomerația din trafic, Sergiu Olteanu străbate ore întregi pe jos, uneori prin viscol și zăpadă până la brâu, ca să ajungă la stație. Acolo, el și colegii lui monitorizează vremea 24/7, transmit date esențiale pentru prognozele meteo și se adaptează unui ritm de viață diferit – fără zile de weekend, fără pauze lungi, dar cu o liniște și o conexiune cu natura pe care puțini o mai trăiesc.

Am vorbit cu el despre schimbările climatice, despre nopțile sub cerul plin de stele, despre urși care trec agale prin fața stației și despre turiștii nepregătiți care cred că muntele e un loc de joacă. Dar, mai ales, am încercat să înțeleg ce înseamnă să îți petreci o parte din viață la înălțime, acolo unde singurele repere sunt norii, vântul și liniștea muntelui.

Toate pozele ce ilustrează acest interviu sunt tocmai experiențele surprinse de Sergiu Olteanu în pustietatea și sălbăticia muntelui, la 2500 de metri altitudine.

„Trei ore vara, șase ore iarna”: Drumul până la serviciu al lui Sergiu Olteanu, meteorolog pe cel mai înalt vârf locuit din România.

Ce spune un meteorolog despre faptul că iarna nu mai e iarnă în celelalte zone? Doar la munte mai avem iarnă adevărată?

Sergiu Olteanu: Din ce observ, și din ce am studiat, pot să spun că da, există o schimbare. Eu mi-am făcut și lucrarea de licență pe această temă. Anul trecut am analizat stratul de zăpadă la Vârful Omu, mai exact variabilitatea acestuia. Într-adevăr, se observă o ușoară scădere a stratului de zăpadă, dar mai ales o decalare a iernii spre primăvară.

Dacă înainte începea să ningă prin octombrie și stratul de zăpadă persista până prin aprilie, iar de 1 mai deja era foarte puțină zăpadă pe munte, acum situația s-a schimbat. Ninge, uneori, și în octombrie, dar zăpada nu rezistă. Adevărata ninsoare începe, de obicei, la final de noiembrie sau început de decembrie și, în unele cazuri, persistă chiar până la sfârșitul lunii mai. Anul trecut, de exemplu, am avut zăpadă care s-a dus destul de repede, dar a nins și în iunie. La altitudini de peste 2200 de metri, munții erau încă albi.

Aș vrea să înțeleg puțin mai bine viața dumneavoastră acolo. Înțeleg că lucrați în ture de două săptămâni?

Da, exact. Suntem la stația meteo și lucrăm în ture de două săptămâni. Suntem doi oameni pe tură.

Și cum trec aceste două săptămâni?

Două săptămâni stăm izolați aici, dar ne-am obișnuit. Dacă se anunță vreme foarte rea și schimbul de tură ar fi afectat, nu putem pur și simplu să închidem ușa și să plecăm acasă. Ne uităm cu atenție pe prognoză și, dacă apar fenomene severe, putem decala schimbul de tură cu una, două sau chiar trei zile. S-a întâmplat de mai multe ori să trebuiască să rămânem mai mult, iar colegii noștri să urce mai târziu pentru a ne înlocui. Dar ne ajustăm și revenim la programul normal.

Două săptămâni izolat pare mult. Cum vi se pare dumneavoastră?

Depinde. Noi suntem oameni obișnuiți cu muntele, iar nouă ni se pare că timpul trece destul de repede. Primele trei-patru zile pot părea mai lungi, dar după aceea nici nu ne dăm seama cum trece timpul. Uneori, realizăm că mâine avem schimb de tură doar pentru că ne uităm în calendar. Altfel, timpul se măsoară diferit aici: în răsărituri, în apusuri, în numărul de zile frumoase. Nu ne ghidăm neapărat după zilele săptămânii. Desigur, avem anumite date pe care trebuie să le transmitem la momente fixe, anumite măsurători care trebuie făcute joia, de exemplu, dar altfel timpul curge normal aici.

Cum arată o zi obișnuită pentru dumneavoastră la stația meteo?

Dimineața ne trezim, ne întâlnim cu colegul la schimbul de tură, discutăm despre ce s-a întâmplat în ziua precedentă, bem o cafea și preluăm responsabilitățile. La fiecare oră trebuie să luăm anumite date, să citim instrumentele de măsură. Avem echipamente automate, dar și observațiile vizuale sunt foarte importante. De exemplu, altitudinea bazei norilor, tipul norilor – acestea sunt parametri pe care trebuie să îi observăm și să îi notăm manual.

Aceste date se introduc într-un program și, la fiecare oră și jumătate, le transmitem mai departe. Activitatea se desfășoară non-stop, 24 de ore din 24. Chiar dacă avem momente mai liniștite, întotdeauna trebuie să fim atenți și să ne asigurăm că toate măsurătorile sunt corecte și transmise la timp.

Și noaptea?

Și noaptea, da. Din oră în oră transmitem date. Întotdeauna este cineva de serviciu, la fel ca într-un schimb de noapte obișnuit. Trebuie să facem observații, să monitorizăm cerul și să transmitem datele meteo.

Noi, în oraș, ne relaxăm după program cu Netflix sau alte activități, dar dumneavoastră, care sunteți la munte, cu apusuri și răsărituri spectaculoase, cum vă relaxați dacă trebuie să transmiteți date din oră în oră?

Între transmisiuni, pur și simplu ne relaxăm. Pot să vă dau exemplul meu și al colegului. Vara, toamna sau chiar iarna, dacă vremea ne permite, ieșim afară, stăm pe terasa stației, unde sunt montate și anumite instrumente, și privim cerul. Ne uităm la stele, la nori, analizăm fenomenele atmosferice.

De multe ori, avem parte de un fenomen spectaculos, numit „marea de nori”. În astfel de momente, toată țara este acoperită de nori, iar la altitudinea noastră, de 2200 de metri, este doar soare și cer senin. Ne gândim că jos, în orașe, oamenii sunt prinși în ceață și vreme mohorâtă, în timp ce noi avem parte de zile întregi de soare.

Îmi cer scuze dacă întrebarea este naivă, dar sunt foarte curioasă: datele pe care le transmiteți dumneavoastră influențează prognoza meteo pentru restul țării?

Absolut. Toate stațiile meteo din România transmit date la fiecare jumătate de oră. Acestea sunt colectate și centralizate la București, unde se elaborează prognoza meteo.

Deci, dacă vrem să urcăm pe munte sau să aflăm vremea în zona Brașovului, datele transmise de dumneavoastră sunt utile?

Da, sigur. Datele pe care le transmitem pot fi consultate pe site-ul Meteo-România. De exemplu, dacă noi transmitem datele la 17:30, la 17:35 ele deja apar pe site. Cineva care vrea să vadă condițiile meteo în zona sa poate căuta stația meteo cea mai apropiată – Brașov, Predeal, Sinaia sau chiar Vârful Omu – și va găsi acolo informații despre temperatură, vizibilitate, umiditate și alți parametri meteo.

Am înțeles.

Sigur, aceste date reflectă starea vremii din momentul respectiv. Pentru prognoze pe termen mai lung, se folosesc toate datele colectate de la stațiile meteo din întreaga țară.

De cât timp lucrați în acest sistem, cu ture de două săptămâni?

Lucrez de opt ani, dar pasiunea mea pentru acest loc e mai veche. Încă din 2005 am început să vin des la Vârful Omu. Mi-am făcut și prieteni printre colegii meteorologi. Unul dintre ei, domnul Porancea George, a lucrat aici timp de 40 de ani și a ieșit la pensie în decembrie anul trecut.

Îmi amintesc că, acum vreo 15 ani, îmi spunea: „O să vezi că tu ești făcut pentru asta. Ai să ajungi să lucrezi la Vârful Omu.” Pe atunci, mi se părea doar o dorință, un vis, dar până la urmă s-a împlinit. Nu mi-am propus neapărat acest drum, dar mi l-am dorit foarte mult.

Dar pentru ce v-ați pregătit inițial? Care a fost meseria de bază?

Sunt ghid montan. De fapt, sunt ghid național, ghid local, cu specializare în ghidaj montan. Merg foarte mult pe munte.

Am organizat și organizez în continuare ture cu turiști, drumeții. Însă mi-a plăcut și meteorologia. Mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut să înțeleg fenomenele meteo. Simțeam că este ceva ce aș vrea să aprofundez mai mult.

Așa că am urmat Facultatea de Geografie la Universitatea din București. M-am pregătit mai serios pentru acest domeniu și am devenit meteorolog.

Am fost angajat inițial ca tehnician la stația meteo de la Vârful Omu. Apoi, treptat, am devenit meteorolog. Dar, înainte de asta, am urmat un liceu militar.

După liceul militar, am făcut un colegiu silvic, un colegiu forestier de trei ani. Întotdeauna mi-a plăcut natura, să fiu în mijlocul ei.

Dar liceul militar? Nu oricine alege acest drum…

Tata m-a îndrumat într-un fel. Și-a dorit pentru mine o astfel de pregătire. A fost vânător de munte și s-a gândit că mi-ar prinde bine în viață. Și, sincer, chiar mi-a prins foarte bine.

Instrucția v-a fost de folos?

Da, foarte mult. Poate că la început nu mi-a plăcut, dar cu timpul mi-am dat seama cât de utilă a fost. De exemplu, exercițiile zilnice – alergările, pregătirea fizică – toate mi-au folosit.

Mai ales aici, la stația meteo, unde suntem izolați, mi-am dat seama că nimic nu a fost întâmplător. Toate s-au așezat într-un fel. Lucrurile pe care le-am învățat la 14-15 ani m-au pregătit pentru viața de aici.

Să mă gospodăresc singur, să îmi spăl hainele, să mă ocup de tot ce trebuie într-un mediu izolat. Să mă descurc pe vreme rea, în condiții grele, mai ales iarna.

Și cu mâncarea? Vă gătiți singuri?

Da, ne gătim singuri. Nu pot să spun că este punctul meu forte, dar colegii mei sunt mai pricepuți la gătit.

Odată pe an, avem aprovizionarea. Se face, de obicei, cu elicopterul. Atunci primim alimente de bază – conserve, făină, mălai, lucruri care rezistă mult timp. Legumele le punem la murat pentru iarnă.

Când urcăm în tură, în rucsac ne luăm și câteva provizii pentru cele două săptămâni – o bucată de slănină, carne, cabanos, ce considerăm că ne trebuie.

Cum sunt mesele acolo?

Mâncăm o singură dată pe zi. La Vârful Omu, simt că e suficient. Jos, la altitudini mai mici, obișnuiesc să mănânc de două ori pe zi, dar aici, chiar dacă fac mișcare, nu simt nevoia să mănânc mai mult.

Dimineața bem o cafea, mâncăm un biscuit sau ceva ușor. Apoi, după apus, avem masa principală.

În timpul zilei, dacă am timp liber, mai cobor o vale, mai urc un pic, mă plimb prin zonă. Dar, una peste alta, nu simt că am nevoie de mai multă mâncare. Este suficient.