Povestea unui nativ digital: Ciprian Făcăeru, arhitect al Muzeului Abandonului: „Trebuie să recunoaștem că există nenumărate practici nocive care nu au fost inventate de internet și de jocurile video, ci există în media, în mass-media de foarte mult timp.”

Ciprian Făcăeru este arhitect ca formare, dar creează spații virtuale, alături de echipa lui din Augmented Space Agency. Astfel, a construit Muzeul Abandonului, un spațiu virtual care explorează, la mai multe niveluri de conținut, povestea orfelinatului din Sighetul Marmației și drama unei Românii captive în scenariul relelor tratamente aplicate copiilor instituționalizați. Pe de altă parte, Ciprian este cercetător pentru Centrul CINETic din cadrul UNATC sau construiește spații virtuale pentru proiecte care fac parte din terapia unor boli cum este Alzheimer.

Ciprian este un nativ digital, iar majoritatea timpului pe care-l petrece la muncă explorează universuri virtuale, din care însă a învățat să evadeze în natură, în ferma apicolă a tatălui lui sau în picturile pe care, cu talent moștenit din familie, de la bunica lui paternă, le creează.

Cum e să transformi un muzeu virtual într-un spațiu real, dar în același timp să-i păstrezi acest caracter?

Ciprian Făcăeru: Aș zice că există această funcționalitate a unui spațiu în relație cu publicul sau locuitorii lui, sau cu cei care îl vizitează, în cazul unui muzeu.

Muzeul este o componentă foarte importantă a națiunii și, în general, a umanității. E o formă prin care noi înmagazinăm, perpetuăm memoria unor evenimente, lucruri și e vorba de frânturi din istoria noastră recentă sau mai puțin recentă în funcție de caz.

Funcționalitatea despre care vorbesc rămâne neschimbată, indiferent dacă spațiul este unul real, fizic, sau unul virtual. Avem aceeași funcțiune dată de ideea de muzeu; un concept de mii de ani, déjà format. Noi doar încercăm să reinventăm, să legăm lucrurile într-un context actual, în care avem acest nou mijloc de comunicare al spațiului digital, spațiul virtual, și un nou canal de comunicare, în care mi se pare firesc să apară și muzee. Împreună cu echipa am gândit și am găsit această legătură și acest scop pentru proiectul nostru.

Cum a fost pentru tine acest proces de reinventare a spațiului ? Și să-l faci așa fluid și, în același timp, cu repere, dar și cu multă interactivitate, pe care, din postura de arhitect, trebuie să o controlezi sau măcar să o anticipezi. Cum ai reușit să faci acest lucru ?

Ciprian Făcăeru: Designul și arhitectura își continuă firesc evoluția și în spațiile virtuale. Pe de altă parte se adaugă niște principii de design care nu mai sunt specifice neapărat arhitecturii și au noi structuri, specifice mediilor digitale. Cu precădere vorbesc de jocurile video, pentru că Muzeul Abandonului, dintr-un anumit punct de vedere, e foarte asemănător cu un joc video și împrumută elemente interactive.

Există acest mix de elemente specifice mediilor digitale și elemente specifice unui muzeu. Eu am avut prima dată contact cu ele în jocurile video, încă din copilărie, din adolescență, Fac parte din generația care a crescut, a avut contact cu un calculator, cu mediul digital de la o vârstă destul de fragedă.

Dă-mi un exemplu!

Ciprian Făcăeru: Muzeul Abandonului țintește către o structură sau un design, o amenajare a spațiului tridimensional virtual foarte apropiat de un muzeu clasic, în sensul că încercăm să amenajăm acest spațiu astfel încât să punem în evidență exponatele muzeale. Fiindcă avem o serie de exponate.

Spre deosebire de un muzeu fizic real, în spațiul virtual avem această posibilitate de a adăuga straturi de informații care sunt accesate prin intermediul interacțiunilor digitale, de a propune multiple forme de conținut. Aici lucrurile se deschid și experiența muzeală devine mai specială, dar apar și diferențele în comparație cu muzeul tradițional, fizic.

Odată ce ai dat click pe un obiect, ți se deschid niște pagini suplimentare de informație. Avem și conținut video, avem și conținut tridimensional obținut prin diverse forme de scanare 3D atât de arhitectură, cât și de obiect. Pe scurt, chiar dacă am încercat să păstrăm pe cât posibil rigorile unui spațiu expozițional, unui spațiu muzeal făcut ca la carte, avem o difersitate de conținut virtual care pentru un spațiu fizic este practic imposibil de reprezentat.

Ce te-a convins pe tine să te alături acestui proiect ?

Ciprian Făcăeru: Cred că am rezonat cu misiunea proiectului de a arhiva această frântură din istoria recentă. Evident nu e un episod sau o pagină de istorie prea ușor de digerat sau plăcută nouă, dar cred eu că e sănătos să ne uităm la ea. Trebuie să avem și această pastilă de istorie care ne ajută să fim mai raționali și mai conștienți, astfel încât să nu repetăm această poveste.

Există vreo poveste a abandonului de care te-ai atașat mai mult, pe care ai auzit-o îndeaproape sau pe care ai împărtășit-o?

Ciprian Făcăeru: Nu am trecut prin astfel de drame, deci nu pot să spun că mă pot asocia direct cu fenomenul. Dar am simțit necesitatea de a avea în societate acest tip de muzee și de a vorbi deschis despre cazuri și episoade din istoria noastră recentă care sunt mai puțin plăcute.

Da, vorbim despre traumă individuală pentru copiii care au trecut prin această oroare, dar și de o trauma colectivă pentru că pătează identitatea noastră a românilor, a acestei țări și e important să vorbim despre ea.

În acest proiect, dar mai am câteva planuri în care am tatonat aceste noi posibilități de a arhiva istoria și locul, în special, am scanat 3 D, am documentat prin fotografie 360, video, sunet, practice am folosit toate formele posibile de arhivare digital, fiindcă mi se pare necesar să vorbim și de această dimensiune, de a transpune toată această informație într-o experiență nouă, care să comunice către public. Așa am ajuns cumva la acest muzeu virtual interactiv.

Deci pentru tine era o misiune de responsabilitate socială…

Ciprian Făcăeru: E important ca în activitatea mea profesională să pot contribui. Până la urmă, este o misiune în activitatea mea de a direcționa aceste tehnologii și în proiecte cu un impact social pozitiv asupra societății.

Când nu faci Muzeul Abandonului ce faci ?

Ciprian Făcăeru: Explorez aceste noi posibilități sub formă de cercetare experimentală. Am creat Augmented Space Agency, un studio din care fac și eu parte, co-fondat în 2015 împreună cu Sabin Șerban și Dan Făcăeru, fratele meu mai mic, care a început cu decizia întregii echipe de a trece către arhitectura virtuală. Noi suntem arhitecți la origine, dar pe parcurs am ajuns să fim și programatori, artiști 3D, dezvoltatori și designeri de experiențe digitale și chiar de soluții tehnologice, pentru că infrastructura tehnică și tehnologică necesară de multe ori nu e chiar așa de simplă și necesită niște cunoștințe serioase de inginerie software și hardware, în funcție de caz.

Sesizez aici o muncă în plus de specializare și ultra-specializare. În afară de asta, ce s-a schimbat pentru tine și pentru voi în acest viraj de la arhitectura clasică?

Ciprian Făcăeru: Principala schimbare a fost că inevitabil am ajuns să ne deschidem foarte mult orizontul ; pentru a construe ce facem acum, a trebuit să învățăm foarte foarte multe domenii: programare, alte limbaje de design specifice jocurilor video și altor medii interactive, am explorat și explorez în continuare forme de povestire și aceste arte ale spectacolului, cinematografiei și teatrului.

Sunt asistent de cercetare în cadrul Centrului CINETic din cadrul UNATC. CINETic e un centru de cercetare în tehnologii inovative sau inovatoare aplicate în artele spectacolului, în cinematografie și teatru cu precădere, dar vorbim și de alte forme precum dans contemporan și diverse forme de performance.

Apoi avem colaborări în mediul academic, inclusiv în zona medicală, și am contribuit la proiecte destul de interesante, unul dintre ele fiind STAD –  e un proiect româno-norvegian de cercetare medicală în zona de neuroștiință și psihologie, care cercetează memoria spațială în cazul persoanelor afectate de Sindromul Alzhaimer.

Noi am contribuit cu design-ul și dezvoltarea unei paradigme sau a unui mediu virtual, care înregistrează date și încearcă să analizeze care este impactul asupra memoriei spațiale al acestui sindrom, pentru a dezvolta forme de terapie, care pot fi manifestate inclusiv în exerciții de memorie, dezvoltate într-o aplicație de Realitate Virtuală și într-o formă game-ificată de joc interactiv care poate ajuta, pentru că vorbim de forme de exerciții mintale care au ca scop îmbunătățirea memoriei.

Și contribuția ta aici care e?

Ciprian Făcăeru: Este asemănătoare cu cea din proiectul Muzeul Abandonului, sunt designer al experienței spațiului virtual. Evident toate aceste proiecte în care contribui au în spate echipe și trebuie să le mulțumesc tuturor colegilor se implică alături de mine.

Zona mea de interes este cu precădere în etapa incipientă de proiectare și design al acestor experiențe, apoi supervizarea acestor producții și, nu de puține ori, producția elementelor vizuale, adică modelare 3D, animație, efecte vizuale. Contribuția mea înclină către spectrul vizual și artistic.

Câte ore dintr-o zi petreci muncind ?

Ciprian Făcăeru: Depinde de proiect, dar tind să muncesc peste program. (râde) Da, e imersivă munca mea. Dar e pasiunea, nu doar a mea, ci și a colegilor, pe care o avem pentru această explorare. Să spunem că nucleul care generează tot acest parcurs profesional rămâne curiozitatea de a descoperi și înțelege cum funcționează aceste tehnologii și cum le putem folosi, integra mai bine în diverse alte proiecte. Asta ne motivează. De multe ori ne setăm și așteptări sau misiuni destul de ambițioase, care inevitabil conduc la ore de lucru suplimentare. Dar facem cu entuziasm și învățăm, pe parcurs, să calibrăm mai bine și să manageriem mai bine timpul. Devenim din ce în ce mai conștienți în ceea ce privește acest aspect și realizăm că lucrurile vor evolua spre bine din toate punctele de vedere.

Mi se pare fascinantă munca voastră și, mai cu seamă, rezultatele ei. Zăbovesc un pic pe cuvântul explorez, pe care l-ai folosit mai devreme și care este foarte bine asociat unei realități geografice, palpabile, 3D. Tu însă intri într-un tunel virtual și de acolo ți se deschide un univers cu care noi nu interacționăm din păcate, decât dacă se materializează într-un proiect public, cum este Muzeul Abandonului. Cum este această experiență pentru tine? Cum te extragi din ea ca să explorezi și partea geografică, dacă o faci ?

Ciprian Făcăeru: Imersiunea asta se întâmplă pe mai multe planuri. Nu ne rezumăm doar la scufundarea în mediul virtual, iar asta face diferența notabilă între noi și ceilalți actori din spațiul producțiilor digitale, IT: proiecții digitale, animație, jocuri video. E un spațiu foarte divers și bogat cu care avem contact, dar majoritatea proiectelor noastre au și o parte de realitate, care se află în prim-plan.

Muzeului Abandonului a pornit cu ideea de a descoperi detaliile acestui episod istoric, air asta a presupus o etapă foarte minuțioasă de documentare, alături de echipa proiectului, Oana Drăgulinescu, Simina Bănică și Ioana Călinescu, care s-au ocupat de partea de curatoriere  și documentare, am ajuns și eu să vizitez clădirea, abandonată acum, a fostului orfelinat de la Sighetul Marmației. Am fost acolo. A fost o experiență foarte profundă.

Eu am o istorie în explorarea spațiilor abandonate. Primul an de facultate l-am făcut în Sibiu la Conservare și Restaurare de Arhitectură iar, printre multe alte domenii, mi-a plăcut de mic istoria și, implicit, istoria arhitecturii. Am avut tendința de a explora această zonă și am documentat fragmente de arhitectură abandonată, care e pe punctul de a dispărea complet, de a arhiva, de a crea practic niște fotografii instantanee tridimensionale. Pentru că imaginile tridimensionale surprind ceva mai mult decât o fotografie.

La Sighet a fost foarte profund tot contactul cu acest spațiu, să găsim documente, jucării, pătuțuri de copii, tot felul de desene pe pereți, foarte multe detalii pe care am făcut tot posibilul să le transmit mai departe în muzeul virtual. De acolo, de la spațiul real a început toată construcția și implementarea întregii idei. E greu de spus în cuvinte ce am simțit acolo. Cred că lucrurile astea se simt mai bine chiar în muzeul virtual. Cine va vizita acest loc sper eu că o să înțeleagă o parte din ceea ce s-a trăit acolo.

Rămânem la zona digitală. Tu ești unul dintre nativii digitali…

Ciprian Făcăeru: Într-o anumită măsură. Am avut norocul să am o copilărie foarte privilegiată, niște părinți care m-au susținut cam în tot ce am vrut să fac și m-au hrănit cu energie. Pe scurt, părinții mei lucrează în învățământ, dar sunt niște oameni foarte blânzi și calzi; tatăl meu este învățător, iar mama mea este educatoare.

Printre altele, tatăl meu este și apicultor. Am fost de mic fascinat de toată activitatea asta și m-am simțit privilegiat că am crescut și într-un mediu natural, având stupină, stupi și albine în pădure. Din acest motiv nu mă regăsesc în totalitate în mediul digital, cu toate că am avut contact de la o vârstă foarte fragedă.

Cred că eram în clasa I-a când am lucrat pe un calculator și nu peste mult timp am avut calculatorul personal. Dar fascinația mea a rămas în continuare pentru ambele direcții: mediul natural, spațiul fizic și lumea în care trăim, dar și către spațiul digital. Mi se par amândouă la fel de importante și e necesar un dialog între cele două dimeniuni, între cele 2 medii. Asta încerc să păstrez la toate proiectele la care contribui.

În contextul generației care s-a născut cu tableta în mână, ce părere ai tu despre explorarea acelor dimensiuni pentru un copil ? Să-i ținem pe copii departe sau să îi lăsăm să exploreze ?

Ciprian Făcăeru: Cred că e necesară o formă de educație. Alienarea este un adevărat risc. Sunt conștient de pericolul pe care îl pot aduce tehnologiile, dar mă refer mai degrabă la un anumit format sau anumite produse digitale care pot conduce către potențiale probleme, în dezvoltarea psihică a unui copil sau comportamentală.

E importantă și o expunere la tehnologie, dar conștientă. Cred că e bine să facilităm de la o vârstă fragedă contactul cu tehnologia, doar că este foarte important tipul de conținut și format digital pentru care dăm accesul.

La ce te referi ?

Ciprian Făcăeru: Acum tot ce înseamnă medii digitale sunt într-o evoluție foarte foarte accelerată și cred că abia acum începem să vedem produse și proiecte care pun probleme etice reale. Până acum am impresia că lucrurile s-au dezvoltat dintr-o perspectivă mai degrabă comercială, iar mizele nu au avut neapărat ca focus sănătatea generală a utilizatorilor și a societății.

Pe altă parte, tehnologia a evoluat atât de repede încât mecanismele care ar putea controla dezvoltarea acestor domenii încă nu s-au format sau abia acum încep să apară o legislație sau niște direcții care totuși să tempereze aceste practici nocive din industrie.

Trebuie să recunoaștem că există nenumărate practici nocive care nu au fost inventate de internet și de jocurile video, dar ele există în media, în mass-media de foarte mult timp. Discuțiile despre ele trebuia să înceapă de acum 10 ani, dar tot e bine că avem un dialog și o dicuție publică despre fake news, adicție digitală și alte forme mai nocive de relație între oameni și tehnologie.

Sigur că un copil este și mai sensibil la un astfel de mediu și astfel de practici, dar totodată tehnologia e parte din umanitate, un exponent al evoluției umane. Nu putem să restricționăm complet acest contact pentru că ar fi o greșeală în extremă.

De ce ai ales tu să devii arhitect ?

Ciprian Făcăeru: Dintr-o pasiune pentru artele vizuale. Am desenat de mic și am moștenit un talent din familie pentru pictură, din partea tatălui și a bunicii paterne. Am în biblioteca alor mei niște cărți de zootehnie și un fel de enciclopedie vizuală tehnică, dar pe coperta uneia dintre cărți, pe ultima pagină sunt desenate niște flori chiar de bunica mea. Foarte plastic și foarte frumos realizate de ea în copilărie.

Bunica, Tomița, a lucrat tot în învățământ, ca și tata. Și picta. Mai mult, nu avea tempera, culori, așa încât și le fabrica singură, din petale de flori. Toate ustensilele de desen erau fabricate de ea. Vorbim despre o perioadă a istoriei destul de grea, chiar după război, când România și toată Europa sufereau încă după trauma războiului.

De ce nu au fost pentru tine o opțiune artele plastice? De ce arhitectură?

Ciprian Făcăeru: Aici cred că vorbim de cealaltă trăsătură de familie, perspectiva practică, antreprenoriale asupra activității. Cumva, m-am izbit de ideea că ”artiștii mor de foame” și de fiecare dată activitatea, inclusiv tranziția către această direcție digitală, a fost îndeaproape urmată și de o structurare rațională a ceea ce însemnă managementul unui studio, dezvoltarea unei afaceri. Lucruri esențiale, de altfel, mai ales în cadrul acestor proiecte care necesită echipe, de oameni care au nevoie de un salariu.

Iar arhitectura m-a ajutat să-mi creez acest tip de gândire, ea se află cu un picior în barca artei și cu unul bine fixat în zona concretă: inginerie, management al unui șantier de construcții și multe alte aspecte. Chiar dacă în adâncul sufletului e o pasiune foarte mare pentru artă, câteodată mai trag de mine, mă trezesc și mai iau o gură de realitate încercând să structurez lucrurile astfel încât să fie și fezabile.

Cum păstrezi calea dreaptă?

Ciprian Făcăeru: Cred că e o cale care unduiește prin mai multe spații, de fapt. (râde) Cred că inclusiv această perspectivă etică asupra activității pe care o am mi se pare importantă și sănătoasă pentru orice tip de activitate.

Explorăm aceste noi posibilități, evaluăm pe parcurs și încercăm să cântărim și să extragem părțile care credem noi că funcționează, din care pot beneficia orice idee, proiect, viziune sau vis.

Nu cred că am o rețetă și nu cred în mod general în rețete ale succesului. Activând într-un domeniu strâns legat de tehnologie suntem cu toții martorii unei evoluții foarte accelerate. Trăim într-o lume dinamică, care se află în constantă schimbare și avem mai degrabă nevoie de puterea de a ne adapta și de a răspunde din mers la potențiealele probleme pe care le descoperim.