Povești despre vieți, boli și frici cu doctorul Adrian Marinescu, specialist în boli infecțioase la Spitalul Matei Balș

Dr. Adrian Marinescu este medic primar la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, iar zilele acestea a fost vocea specialistului care a știut să dea mesajele corecte, coerente și prevenitoare, într-o situație de pandemie care a pus în alertă maximă întreaga planetă.

Dr. Adrian Marinescu este medic din vocație și, de când a început să consulte colegii din grădiniță, părinții și-au dat seama că treaba era mai mult decât o joacă. 30 de ani mai târziu a devenit medic și a ales una dintre cele mai palpitante specialități, boli infecțioase, care l-a dus pe frontul celor mai dificile și cu potențial de risc boli care pot contamina omul: hepatita, Ebola, gripa aviară, gripa porcină, West Nile sau meningite. Iar acest lucru i-a dezvoltat o rezistență naturală întâi de toate la spaimă.

Dr. Adrian Marinescu vine dintr-o familie de profesori universitari în biologie, este căsătorit cu Emma Marinescu, arhitect, și au un copil de 10 ani. Nimeni din familia lui nu s-a testat pentru coronavirus.

Am încercat, într-o oră de discuții, să răspundem celor mai presante întrebări legate de evoluția Covid19, dar și să aflam cine este omul din spatele halatului de specialist.

Ce veți afla din acest dialog despre subiectul principal al zilei:

• Singura manieră de protecție față de acest virus rămâne izolarea;
• Testările se fac doar în 8 laboratoare din toată țara, iar timpii de așteptare sunt de 4 ore din momentul introducerii unui test în aparat. Asta face imposibilă testarea națională;
• Pacienții care ajung la spitale singuri pentru testări vor fi retrimiși acasă. Deci cheia este tot izolarea;
• Curba ascendentă a numărului de cazuri se va menține până la sfârșitul lui aprilie, iar numărul îmbolnăvirilor depinde de mulți factori ce țin de prevenție. În continuare izolarea este cheia;
• Medicii și personalul medical infectat până acum au făcut-o în contextul în care nu știau că se află în preajma cuiva contaminat cu virusul, deci nu și-au luat măsuri de protecție de niciun fel. Deci adevărul și izolarea sunt cheia.
• Până acum 9 pacienți au fost externați; super-spreaderul de la Gerota este în continuare internat și se află într-o stare medie spre severă, fără să necesite ventilare mecanică. Adevărul și izolarea sunt cheia. 😉

Știți cum se zice: unde vezi un incendiu din care toată lumea fuge dar sunt doi-trei nebuni care intră, ei sunt fie ziariști, fie medici. De ce vă duceți în „foc”?

Așa este, pare o nebunie. Dar dacă ne gândim corect, om vedea cei mai mulți medici care au avut probleme cu infecțiile nu au fost infecționiști. De obicei, infecționiștii au foarte multă grijă, iar când ai grijă există riscuri mărunte să pățești anumite lucruri.

V-ați testat pentru Covid19? V-ați testat familia?

Adrian Marinescu: Testare nu avem de ce să ne facem: suntem persoane asimptomatice, nu avem un context, când costumația este corectă, iar pașii sunt bine făcuți nu există contextul epidemiologic.

Familia de ce să fie testată? Familia este asimptomatică, nu are context, nu a plecat din țară, nu există simptome. Medicii infecționiști, dacă poartă costum și urmează procedurile corect, ei sunt foarte safe.

Cum e viața de medic în focul acțiunii, în unul dintre spitalele cele mai expuse acestui virus?

Adrian Marinescu: Nu e prima dată când se întâmplă o epidemie, nu e prima dată când potențialul de risc este crescut. Spitalul Matei Balș a trecut prin mai multe momente similare. De unele dintre ele ne amintim cu toții, apropo de virusul gripal, au fost gripa aviară, apoi cea porcină, apoi a fost discuția cu Ebola, a fost West Nile în vară, apoi diverse meningite. Este adevărat, am avut norocul ca niciunul dintre ele să nu aibă o atare amplitudine, acum lucrurile se întâmplă repede, cu o dinamică la care nu s-ar fi așteptat nimeni.

Spitalul Matei Balș este acum exact ca un front de luptă, unde toți soldățeii își fac treaba. Este un furnicar, organizat după niște circuite, cu schimbări de ultim moment, mutări dintr-un loc în altul. Dar acolo se întâmplă lucruri de top, de la laboratoare, la aparatură, absolut tot ce s-ar găsi într-un spital cu cele mai mari pretenții dintr-o țară cu mari pretenții.

În acest moment, și vorbim despre ora 19.00 a zilei de 16 martie, fiindcă la Covid19 lucrurile se schimbă de la o zi la alta, fiecare pacient pozitiv la Coronavirus este internat. Orice pacient din această zonă sudică a țării vine la Matei Balș sau la Victor Babeș.

Apropo de discuția legată de teste, eu aș spune așa: testarea nu se face la cerere, ci atunci când este nevoie dintr-un considerent foarte clar: a face o testare la scară largă presupune să ai foarte multe laboratoare și personal avizat. Aici există și riscul ca unele laboratoare să se ofere să ajute, dar să nu fie suficient de performante și atunci s-ar da rezultate fals pozitive sau fals negative. Vorbim aici despre clinicile particulare, fiindcă s-au oferit în tot acest timp.

Noi nu avem nimic împotrivă, principial vorbind, să primim sprijinul lor, dar nu suntem siguri că se va face la fel de bine ca în laboratoarele de specialitate. Aici se adaugă și o altă problemă: cum vor asigura ei circuitele pentru siguranța pacientului care poate transmite? Adică dacă merge într-o clinică, de unde avem certitudinea că acel pacient nu va îmbolnăvi pe altcineva? Cumva, spitalele de boli infecțioase au o siguranță mult mai mare.

Cine face testele acum și cine decide cine și dacă are nevoie de test?

Adrian Marinescu: Acum sunt 8 laboratoare mari în țară, arondate spitalelor de boli infecțioase, iar decizia este strict a medicilor infecționiști. La Spitalul Matei Balș pacientul este consultat și medicul decide dacă este necesară testarea. Aici însă apare un lucru care ar putea să ne înșele: ar trebui să știm când să ajungem la spital.

În acest moment ghidul este impresia pacientului care se bănuiește suspect de coronavirus. Impresia este sau nu fondată. Eu m-aș gândi așa: dacă am un context epidemiologic, când știu că în ultimele 14 zile am venit dintr-o țară care are un risc, mediu sau mare, acum știm că trebuie să fie măcar 500 de cazuri, primul lucru pe care îl fac este să mă izolez, fie în carantină la graniță, fie la mine acasă.

Dacă eu sunt asimptomatic este importantă în continuare izolarea și voi avea o monitorizare, făcută de DSP. E adevărat, poate că eu sun la DSP și nu răspunde nimeni, dar cu răbdare pot să reușesc. Oricum, nu am o urgență atât de mare, până la urmă, tot ce am de făcut este să stau izolat două săptămâni. DSP-ul ar trebui să mă întrebe în fiecare zi, poate că nu se întâmplă, dar eu trebuie să știu așa: când am o simptomatologie atunci clar voi fi testat, fiindcă mesajul va ajunge la DSP, la 112 sau la medicul meu care va trimite mai departe.

Orice persoană simptomatică, care are un context epidemiologic clar va fi testată. De asemenea, testarea obligatorie se face pentru persoanele simptomatice care au venit în contact cu o persoană pozitivă. Dacă cineva a fost depistat pozitiv, se face anchetă epidemiologică și toți cei care au avut un contact direct, nu la distanță, atenție!, vor intra în izolare și vor fi testați.

Într-adevăr sunt destul de mulți cei care din contextul epidemiologic sunt asimptomatici și care stau acasă. Aici este o discuție: poate în unele țări într-adevăr ar fi testați. Asta am făcut și noi, la un moment dat, dar aici apare o mare problemă: nefiind atât de multe laboratoare, fiind un circuit greu de realizat; deplasarea pacientului la spital, chiar dacă el nu are niciun semn de boală, iar asta ar însemna timpi lungi de așteptare pentru rezultatul testului. Atunci este mult mai importantă monitorizarea, decât să testez pe toată lumea și să apară rezultatul într-un timp mult prea lung.

În cât timp apare rezultatul?

Adrian Marinescu: În 4 ore din momentul în care este introdus în aparat. Dar dacă sunt multe teste, ele vor intra în așteptare de zile întregi. Iar în tot acest timp pot apărea cazuri grave și am situații când vreau să știu repede rezultatele, de pildă îmi vine un contact direct al unui pozitiv, deci vreau să știu rapid rezultatul. Din acest motiv se face triajul.

În concluzie, mi-aș dori ca la un spital dedicat Covid19, cum este Spitalul Matei Balș, să văd doar ambulanțe, nu persoane care vin pe picioarele lor la spital, care nu au suficiente informații și vin pentru rezultatele testelor făcute. Aici poate că ar trebui o mai bună comunicare din partea DSP, fiindcă o persoană asimptomatică, contact al cuiva depistat pozitiv, nu ar avea de ce să vină la Matei Balș să întrebe de rezultatul testului, ar trebui să fie izolată. Dincolo de acest aspect, această persoană își asumă un risc, intră într-un spital expus, deci nu este un mediu în care să vrei să fii, mai ales că finalmente vor fi orientați tot către izolarea la domiciliu, nu vor fi testați, deci nu câștigă nimic.

Deci, dacă s-ar face monitorizarea corect, oamenii nu s-ar mai deplasa, nu ar mai merge în oraș și așa mai departe.

Dați-ne veștile bune: în cât timp se așteaptă vindecarea?

Adrian Marinescu: Sunt mai multe aspecte aici: dacă sunt în perioada de incubație, mă aștept să apară niște simptome, dar există și varianta în care sunt doar purtător și nu apare niciun semn de boală. În principiu, undeva între 7 și 10 zile este evoluția bolii, indiferent de formă. Din acest motiv s-a luat reper termenul de 14 zile: o dată fiindcă pot să urmăresc persoana să văd dacă apar semnele și să le încadrez: formă ușoară, medie sau severă, sau să am siguranța că după acel interval persoana este safe și nu mai transmite virusul. Cel puțin teoretic și spun asta pentru că nu există o siguranță absolută că se închid lucrurile după 14 zile.

În acest moment sunt deja 9 pacienți vindecați. Ei, de fapt, sunt mult mai mulți. În general, oriunde în lume, deci și în România, imensa majoritate a pacienților, probabil 95 sau 97% se vor vindeca fără complicații ori sechele. Ceilalți rămân cu sechele sau ajung la deces, doar că raportarea se face în așa fel încât nicăieri în lume nu veți vedea că vindecarea este într-un procent de 95-97%, fiindcă pacienții trebuie urmăriți, să se vadă dacă nu există riscul de reinfectare, iar rezultatele vor fi prezentate mai târziu. Asta nu înseamnă că ei nu se vor vindeca. Undeva la 80% au forme inaparente, adică fără simptome, iar ceilalți forme ușoare și medii. Deci, formele severe sunt extrem de puține. Câteva procente.

În acest moment, câți dintre cei internați au dezvoltat o formă severă?

Adrian Marinescu: Din fericire, maximum 2 la nivelul României și nu sunt forme atât de severe încât să necesite ventilarea mecanică, lucru foarte bun.
Este un noroc, cumva, dar un noroc fundamentat fiindcă cei mai mulți de la noi au fost tineri, până în 60 de ani, spre deosebire de Italia, unde au fost foarte mulți peste 75-80 de ani. Mai departe, putem face o grămadă de discuții, că există două forme ale virusului, o formă mai aspră, alta mai blândă, iar noi avem această formă mai blândă, cred că este prea devreme să spunem asta și, oricum, avem puține cazuri.

Aș atrage un semnal de alarmă și aș spune: indiferent cât ne bucurăm acum fiindcă sunt cazuri ușoare, pe măsură ce numărul lor va crește și știm că va crește, vor apărea și formele severe. Este imposibil să nu existe și persoane vârstnice, cu afecțiuni pre-existente, se întâmplă și la gripă, și la viroză, și cu alte cazuri. Nu există situații de pandemie fără forme severe. Nu se poate. Nu trebuie însă să intrăm în panică.

Panica, pentru a fi rezolvată are nevoie de informații, iar acestea trebuie transmise sub forma unor mesaje clare, să fie aceleași mesaje, transmise în același fel, din surse valide, credibile.

Cel mai activ spreader, pacientul de la Gerota, în ce stare se află?

Adrian Marinescu: Dânsul este una dintre formele mai puțin bune, dar este una medie spre severă, fără să stea lucrurile foarte rău. Lucrurile sunt ținute sub control, este ok, nu are nevoie de ventilație.

Interesant este că un astfel de caz vorbește foarte clar despre cum nu ar trebui să facem. Toți ar trebui să învățăm despre cât rău putem face în momentul în care datele pe care le prezentăm sunt false, fie că le ascundem, fie că le prezentăm trunchiat. Dânsul nu este singurul, au fost destul de mulți, de la graniță și până acum. Sper că aceste lucruri se vor schimba. Fiindcă aceste persoane nu fac rău doar străinilor, ci familiilor, apropiaților lor sau chiar lor.

La fel, bebelușul din Moldova, infectat de o mătușă venită din Italia în ce stare se află. Înțelegem că cei mici sunt mai puțin vizați.

Adrian Marinescu: Este adevărat, ei dezvoltă forme ușoare. În Covid 19 există o problemă, ca și la gripă, cu extremele de vârstă. Ar trebui să avem grijă cu acești copii foarte, foarte mici fiindcă ar putea fi mai afectați decât ne-am gândi.

Atunci când vorbim de izolare, cred că ar trebui să continuăm ideea de grijă chiar și cu cei cu care stăm în casă.

Dacă se poate să nu stăm împreună cu vârstnicii în aceste momente ar fi foarte bine, dacă stăm cu copiii, că nu avem alternativă, ar trebui să evităm gesturile foarte apropiate: îmbrățișări, pupici și așa mai departe. Acestea sunt lucruri importante, ar trebui să ne ferim. Să fim un pic mai antisociali.

Spaima este o reacție naturală, iar cu ea se înfruntă chiar cadrele medicale, unele dintre ele se plâng că nu au protecție, alții spun că au, poate că ține de fiecare manager în parte. Cum gestionați frica?

Adrian Marinescu: Eu aș gândi-o în două planuri: cel individual și cel instituțional.

Dincolo de ce se întâmplă în instituție, suntem în primul rând medici și trebuie să ne asumăm din start faptul că există niște riscuri. Noțiunea de teamă, după părerea mea, nu ar trebui să existe cel puțin în plan teoretic, fiindcă știe că are această meserie, ce presupune și risc.

Medicul, dacă vede pacienți în orice spital din lumea asta, clar se expune unui risc de contaminare cu diverse microorganisme, riscul este mare. Chiar în lipsa epidemiei, mă pot gândi la o infectare cu meningococ ori alte infecții severe, care îmi pot pune viața în pericol.

Ce e important până la urmă este că fiecare medic trebuie să se protejeze, iar mai departe putem să discutăm de la o instituție la alta.

Dar hai să ne gândim că medicii și personalul medical care s-au infectat până acum s-au infectat în contextul în care ei nu au știut și nu și-au luat măsurile de protecție. Sigur că la acel moment era greu să te gândești că în fața ta este noul Coronavirus. Cred însă că în momentul de față, indiferent în ce spital te afli, ar trebui să te gândești că pacientul de lângă tine are un potențial de a fi Covid19.

Nu e absolut necesar ca întotdeauna să ai combinezon, iar dacă ne uităm la indicațiile OMS aflăm că acolo unde există suspiciuni este nevoie de combinezon, mască, mănuși, halat. Când riscul este mai mare necesită halat chirurgical și așa mai departe. Nu e important doar să ai costumul, e important și să-l schimbi cum trebuie, să fii foarte atent când faci aceste lucruri și să păstrezi niște timpi, fiindcă poți ajunge la contaminare și dacă nu faci corect acești pași.

Nu doar costumul ne protejează, ci și procedura corectă.

Cum vă gestionați dvs frica?

Adrian Marinescu: Frică nu-mi este, categoric. Toți suntem atenți, focusați, îngrijorați, nu este deloc un moment să stăm relaxați. Cred că și oamenii ar trebui să fie la fel, deloc relaxați, ci îngrijorați, atenți, vigilenți.

Cum s-a schimbat rutina zilnică a dvs acum?

Adrian Marinescu: S-a schimbat foarte mult, activitatea este mult mai intensă, apar situații neprevăzute, organizatorice de rezolvat. Și nu numai la noi, ci în orice spital care devine interfață cu bolnavii în acest moment.

Important este că vrei să faci treaba asta și te gândești că este o luptă din care vrei să ieși învingător, pas cu pas, bătălie cu bătălie, până când vom ajunge în punctul în care vom vedea că am biruit.

Și ajungem să vedem care va fi momentul când curba îmbolnăvirilor va coborî?

Adrian Marinescu: Asta se întâmplă ținând cont de niște factori și nu este valabil doar pentru România. Dacă la nivelul granițelor lucrurile se vor securiza foarte bine, dacă fiecare individ își va lua foarte bine aceste măsuri, strict cu grijă pentru toate detaliile, probabil că într-o lună și ceva, undeva spre 1 mai ar trebui să ajungem în punctul maxim, de unde ne așteptăm ca lucrurile să scadă.

Dacă îmbolnăvirile vor scădea ca număr, nu înseamnă că măsurile vor fi mai puțin restrictive. Deci vom avea un altfel de Paște, dar vom avea și o altfel de vacanță de vară pentru că lucrurile nu pot fi relaxate.

Mulți spun în lume că este un mare semn de întrebare. Undeva prin iunie numărul de îmbolnăviri va scădea, aceste măsuri de securitate își vor arăta efectele, căldura va ajuta, chiar dacă nu radical, dar se vor vedea și de acolo niște efecte, dar există și riscul ca undeva spre sfârșitul anului să apară și episodul II.

Depinde de noi să ne ținem în continuare de aceste măsuri foarte stricte câteva luni de acum încolo, așa încât să se stingă cu totul, să nu rămână un focar care să mocnească.

De ce acreditați episodul II?

Adrian Marinescu: Pentru nu se va rezolva Covid 19, iar când relaxezi niște măsuri, există riscul de apariția altor infecții. Pentru că oamenii vor rămâne cu infecții, nu e ca și cum apăsăm pe un buton și s-a stins infecția.

Așa putem vorbi despre episodul 4 sau 10, ca la gripă, nu?

Adrian Marinescu: Toate scenariile sunt posibile, dar dacă ne uităm la SARS I, Covid 19 este SARS II, vom vedea că tot așa s-au stins lucrurile. A apărut episodul II, mai puțin amplu, iar cazurile s-au rezolvat pas cu pas și pe urmă au dispărut. Dar mult timp după aceea s-a vorbit despre SARS I, doar că nu mai apăreau în presă.

Cum vă imaginați că se va schimba lumea după acest episod?

Adrian Marinescu:  Lumea nu se va schimba. Cu siguranță vor apărea problemele economice, iar asta se va vedea în timp.

Dacă avem ceva de învățat din asta? Mă gândesc la următorul sezon: dacă la gripa sezonieră ne vom vaccina cât mai mulți, vom lua măsuri de igienă, vor fi lucrurile mult mai în regulă, nu vom ajunge la epidemie de gripă, cum s-a întâmplat în ultimii ani și cum s-a întâmplat și anul ăsta. Dar nu sunt convins că se va întâmpla, fiindcă din păcate noi oamenii uităm destul de repede. Depășim momentul greu, după care uităm.

De ce ați ales, când ați decis să fiți medic, exact boli infecțioase?

Adrian Marinescu: Fiindcă această specialitate este destul de amplă, are o grămadă de noutăți în orice moment, nu există vreodată ceva prea vechi, fiindcă apare oricum ceva nou și, așa cum ați văzut în istorie, din cele mai vechi timpuri bolile infecțioase au dat niște bătăi de cap și au avut nevoie de rezolvare. Că ne gândim la gripa spaniolă din 1918, la o grămadă de boli care făceau ravagii până când a apărut antibioticul, vaccinurile și așa mai departe. Deci bolile infecțioase este o specialitate non-chirurgicală care include un spectru larg de afecțiuni: hepatite, pneumonii, meningite și așa mai departe. Este întotdeauna foarte interesant și ai ce să faci.

De ce ați ales meseria de medic?

Adrian Marinescu: E ceva ce mi-am dorit de mic, din familie. Părinții m-au încurajat în sensul ăsta, așa încât de foarte mic consultam colegii la grădiniță, apoi și mai târziu până la liceu mă jucam astfel, am tot făcut asta.

De prin liceu, chiar înainte de a intra la facultate, mă uitam la medicii importanți din țară și nu ascund faptul că mentorul meu a fost profesorul Streinu-Cercel, pe care-l știu și l-am urmărit de când eram licean. Era exact ce-mi doream să fiu, de la tipul de om, la felul în care este el ca om de știință.

Din familie cine v-a inspirat să fiți medic?

Adrian Marinescu: Tatăl meu, Alexandru Marinescu, și-ar fi dorit să facă Medicina, doar că în regimul comunist, descendența lui din familii de preoți l-a împiedicat, așa că a făcut biologie și a devenit profesor Universitar, a predat în București, apoi a avut catedră și la Pitești.

Tot timpul și-a dorit să fie medic, așa că ne-a încurajat și pe noi, pe mine și pe sora mea. Eu sunt medic aici, sora mea este medic în Germania. De când eram mici asta ne-am dorit și nu a fost nevoie să ne împingă cineva de la spate.

Înțelesesem destul de repede că medicul este un om important, care îi ajută pe cei din jur și că este meseria cea mai importantă. Bine, tata spunea că cele mai importante meserii în societate sunt cele de medic, arhitect și avocat. Cred că se gândea la rolurile în societate: medicul salvează vieți și ajută, avocatul luptă pentru dreptate, iar arhitectul construiește. Așa era discuția de atunci. Acum cred că toate meseriile sunt importante, fiecare trebuie să facă ce simte să facă.

Iar mama?

Adrian Marinescu: Mama, Dorina, a fost tot biolog, ei s-au cunoscut în facultate.

Cum arăta casa copilăriei dvs.?

Adrian Marinescu: Părinții erau niște oameni cu cărțile pe masă tot timpul. Deci asta am făcut și noi. Sigur, medicina la început nu este un lucru ușor de înțeles.

Dar când eram mic, îmi plăcea să mă văd consultând pacienți, îmi plăcea ideea de medic, mă gândeam la asta și încercam să-mi găsesc un model. Mă amuzam, desigur, dar făceam asta, luam tensiunea, foloseam stetoscopul.

De unde aveați stetoscop în liceu?

Adrian Marinescu: Erau cele de jucărie, toată lumea avea. Cred că și băiatul meu, care are 10 ani și pentru care îmi doresc aceeași profesie, are stetoscop, îmi face operații. Sigur, mai ezită și uneori spune că ar vrea să facă și altceva. Însă eu tot sper că va rămâne la ideea de medic.

Este adevărat că ce înveți de mic, se uită mai greu. De când a început perioada asta cu Covid19 toată lumea vorbește despre niște reguli de igienă, dar eu l-am învățat pe Filip de mic să tușească niciodată în palmă, să se spele des pe mâini, iar dacă mergeam undeva toată lumea spunea: se vede că este copilul tău.

Cum îl cheamă?

Adrian Marinescu: Îi spunem Filip dar are și numele meu, Adrian.

Soția dvs. este tot medic?

Adrian Marinescu: Nu. Iar dacă ne gândim la maniera în care vedea tata lucrurile, ea trebuia să fie ori arhitect, ori avocat. Este arhitect. (râde)

Cum v-ați cunoscut? Medicul lucrează mult, arhitectul…

…cel puțin la fel de mult. Era greu să fi lucrat unul mai puțin și altul mai mult, ne-am fi plictisit. E mai bine așa.

Dacă am avea prea mult timp liber, nu ar fi în regulă. Dacă mă gândesc la pensie, sincer mi-aș dori să nu vină niciodată sau cât mai târziu. Cred că este și o chestiune de percepție, despre vârsta de pensionare a medicilor: 70 sau 75. Eu am zis nu 75, ci 80 fiindcă știu că mă voi plictisi acasă și voi simți că nu mai sunt de folos celorlalți.

Am cunoscut-o pe soția mea la spital. Mama ei avea nevoie de ajutor și mi-a fost pacientă. Și făcând un lucru bun pentru mama, am impresionat-o și pe fată în acest fel.

Lucrurile s-au legat și cred că s-au legat frumos.

Știți cum se zice, sănătoși să fim și, mai nou, și de Covid19 să scăpăm!

Soția, copilul, familia dvs. cum văd boala, proximitatea dvs. de boală. De câte ori vă sună în fiecare zi?

Adrian Marinescu: Sigur că eu le explic cât să înțeleagă lucrurile așa cum sunt, dar sunt influențați și de alți factori. Imediat ce are o jenă, o doare gâtul mă întreabă: ești sigur că nu este nicio problemă? Iar eu îi răspund: sigur nu este nicio problemă.

Și eu, dacă aș fi în locul ei, la fel m-aș gândi.

Când ești medic nu este vorba de certitudini care anulează riscurile. Dar gândești lucid și știi că măsurile luate, foarte stricte, te ajută să nu ai nicio problemă și să mergi mai departe. Este exact discuția legată de chirurgul care se teme să nu-i tremure mâna până când chiar se întâmplă.

Sunt ani buni de când fac meseria asta și nu mi s-a întâmplat niciodată nimic. Infecții au fost peste tot și în orice moment în spitalul de boli infecțioase. Și nu este o loterie, nu ține de hazard, ci de măsurile de protecție luate.

Câți ani au părinții dvs și când i-ați vizitat ultima dată?

Adrian Marinescu: Se apropie de 77, 78 de ani și nu am mai ajuns la ei de 3 săptămâni. Vorbim la telefon, dar ideea să nu ne vedem nu-mi aparține mie. Chiar mi-a spus tata: ne descurcăm, totul este în regulă, hai să mai amânăm întâlnirea. (râde)

Dincolo de asta, persoanele vârstnice ar trebui ferite cât se poate de mult. Paza bună trece primejdia rea de cele mai multe ori.

Cât se poate de mult până la deloc?

Adrian Marinescu: Acest deloc să-l gândim pentru următoarele două-trei săptămâni când trebuie să ne concentrăm să rezolvăm lucrurile. Când vor începe să scadă îmbolnăvirile, lucrurile se vor așeza mult mai bine. Acum este momentul când trebuie toți să facem ceva. Dacă totuși trebuie să ajungem la vârstnici trebuie să fim foarte atenți la măsurile de igienă: fără îmbrățișări și păstrăm distanța regulamentară, într-un loc din cameră, la distanță. Iar dacă avem o simptomatologie respiratorie, viroză, gripă, clar îi ferim și nu ne ducem deloc la ei.

Știu că nu faceți lucrurile speculativ, dar ce veți face dacă vă veți contamina?

Adrian Marinescu: Dacă se va întâmpla, sunt absolut convins că va fi o formă ușoară, pentru că știu că 97% dintre noi dezvoltăm forma ușoară. Nu am nici afecțiuni preexistente, nu am nici vârsta de risc deci am toate datele să știu că va fi o formă ușoară.

Apoi știu că îmi iau toate măsurile de protecție, care sunt exagerat de draconice: costumația înseamnă că ne punem și două rânduri de mănuși, suntem îmbrăcați din cap până în picioare, lucrurile sunt clare și fără dubiu la nivel de protecție, dar dacă se întâmplă, m-aș izola din prima clipă și aș urma aceiași pași pe care îi urmează orice pacient. Cred că fiecare medic în viața lui ajunge în această postură, măcar că ajunge la stomatolog.

De ce se sperie lumea de izolare?

Adrian Marinescu: Izolarea la domiciliu nu este o formă atât de rea. Băiatul meu este în izolare la domiciliu. O percepe ca pe o vacanță, se mai plictisește din când în când, face teme, citește, dar nu e nimic rău în asta.

Izolarea poate fi o problemă dacă intrăm în carantină, suntem departe și nu avem toate condițiile necesare. Dar nici dacă mergem la spital nu este cel mai grozav lucru.

Cred că vă ajută să munciți pe frontul bolii, fiindcă aveți o relaxare de a privi lucrurile care dau toate breaking-news-urile din aceste zile!
Adrian Marinescu: Nu este relaxare, este responsabilitate. Știu că lucrurile făcute cum trebuie nu au cum să dea erori. Iar panica nu ajută la nimic, nici pe cei de acasă, cu atât mai puțin pe medici.