Pregătiţi pentru Jocurile Olimpice de iarnă?
Mai sunt câteva zile până la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă. Anul acesta sunt organizate pe teritoriul Coreei de Sud, la Pyeongchang şi se vor desfăşura între 9 şi 25 februarie. România va fi prezentă cu 25 de sportivi.
Sportivii români vor participa la şapte discipline: schi alpin, schi fond, biatlon, săritura cu schiurile, bob, sanie şi scheleton.
La Jocurile Olimpice de iarnă din acest an vor fi incluse 102 evenimente sportive la 15 discipline din 7 sporturi: patinaj (patinaj artistic, patinaj viteză şi patinaj viteză pe pistă scurtă), schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinata nordică, sărituri cu schiurile şi snowboard), bob (bob şi scheleton), biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie.
”Oricum, lista sportivilor noştri mai poate fi completată cu 2 sportivi. Pentru că mai pot apărea surprize dacă o altă ţară renunţă la participare şi România are sportivi pe un loc eligibil. Este vorba despre bob 2 persoane la feminin. Aşa că am putea avea în final 27 de sportivi, acum nu ne rămâne decât să aşteptăm”, a afirmat Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, citat de Libertate.
Mascota acestor Jocuri Olimpice este un tigru alb cu zâmbet larg, tigrul alb fiind un animal important în cultura coreană.