Staţiunea Azuga este prima de pe Valea Prahovei unde iubitorii sporturilor de iarnă pot schia în acest sezon, trei tronsoane de pârtie cu strat de zăpadă de 30 de centimetri fiind deschise în prezent. În staţiunea Buşteni, autorităţile pregătesc pârtia Kalinderu pentru a o deschide weekend-ul viitor.
Potrivit reprezentatanţilor administraţiei locale, trei porţiuni de pârtie care fac parte din domeniul schiabil al staţiunii prahovene Azuga sunt practicabile în acest weekend, Azuga fiind prima dintre staţiunile de pe Valea Prahovei unde se schiază în acest sezon
Astfel, pe pârtiile Cazacu Începători şi Cazacu Şcoală, dar şi la baza pârtiei Sorica este un strat de aproximativ 30 de centimetri de zăpadă naturală şi artificială, care permite practicarea sportuirlor de iarnă.
Conform administratorilor domeniului schiabil al staţiuniii Buşteni, autorităţile pregătesc pârtia Kalinderu şi au pus tunurile de zăpadă artificială în funcţiune, astfel încât şi în această staţiune să se poată schia la sfârşitul săptămânii viitoare, anunţă news.ro