Primul iaht de lux pentru femei, estimat la 210 milioane de lire sterline
La Belle nu este un personaj de poveste, cum poate ne-ar face să credem, la prima vedere, numele. Ci un iaht de lux, primul din lume proiectat pentru femei.
Creat de designerul Lidia Bersani – cunoscută mai cu seamă pentru proiectele sale de design interior din care nu lipsesc materialele preţioase gen jacardul, ţesăturile din mătase naturală, catifeaua – „La Belle” este un iaht extrem de elegant prevăzut cu cristale, aur, pietre peţioase.
„Acest super-iaht de 80 de m lungime nu este pentru cei slabi de inimă, şi nici pentru iubiţii lui Laura Ashley (n.r. – designer vestimentar şi businesswoman, care a murit în 1985), spune Lidia Bersani despre această bijuterie de apă despre care declara iniţial că “nu va fi deloc ieftină” dar care acum este estimată, conform „The Sun„, la 210 milioane de lire sterline.
Mozaicuri de aur, sidef, candelabre de cristal Swarovski, pietre preţioase, onix şi mobilier din lemn făcut la comandă sunt câteva din elemetele ce se regăsesc pe acest vas, al cărui design este definit de linii netede, modele florale, multă sticlă şi culori precum albul strălucitor, ivoire-ul şi auriul.
Nava este prevăzută cu şase cabine deluxe în care pot dormi confortabil 12 persoane, o terasă prevăzută cu mochete în modele florale şi perdele groase, alte cinci apartamente, saloane, spaţii destinate mâncatului.
Ca să demostreze că acest iaht este destinat exclusiv femeilor, designerul a eliminat total elementele masculine ce se regăsesc, de regulă, la iahturile pentru bărbaţi, precum mesele de billiard sau butoaiele cu bere.
A proiectat în locul loc (în stilul care o defineşte, “romantic şi cald”) o zonă de spa, saună cu infraroşu, piscină cu hidromasaj, o cameră cu zăpadă şi fântâni cu gheaţă, un mic club de fitness, jacuzzi, bibliotecă cu şemineu, centru de înfrumuseţare, club disco, sală de cinema, baruri. Fiecare din cele cinci punţi are câte o zonă de relaxare, există lift şi scări, o zonă special amenajată în partea superioară a vasului pentru aterizarea elicopterelor.
De la bordul acestui iaht, unde opulenţa şi confortul sunt surori de suflet, cu siguranţă şi cerul şi apa par de aur.