Prinţului Harry şi Meghan Markle pot sta liniştiţi. Regina le-a dat consimţământul
Toată lumea aşteaptă cu nerăbdare nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle, care va avea loc pe 19 mai la Capela St. George a Castelului Windsor, reşedinţă regală localizată în vestul Londrei. Însă, aceasta nu ar avea nici o valabilitate fără consimţământul pe care monarhul trebuie să-l dea pentru o astfel de căsătorie, potrivit legii britanice (mai exact pentru personale care se numără printre cele şase în ordiena succesiunii la tron).
Şi iată că mult aşteptatul consimţământ al Reginei Elisabeta a II a fost dat: „Îmi declar consimţământul la un contract de căsătorie între preaiubitul meu nepot Prinţul Harry Charles Albert David de Wales şi Rachel Meghan Markle„, a scris regina ieri, 15 martie, într-o scrisoare adresată Consiliului Privat la Palatul Buckingham.
Consimţământul Reginei vine după ce Meghan Markle a fost botezată în ritul Bisericii Anglicane, săptămâna trecută (decizie luatîă de fost actriţă din respect pentru Regină care este lider al confesiunii).
Cu toate acestea, fanii familiei regale au speculat imediat faptul că declaraţia Maiestăţii Sale – „pecetluit cu Marele Sigiliu” şi păstrat în registrul Consiliului privat, un vechi organism al consilierilor care datează de sute de ani – nu este la fel de caldă ca cea dată pentru căsătoria principele William cu Kate Middleton, în 2011. Şi asta pentru că Regina s-a referit la Kate ca la ”iubita noastră Catherine Elizabeth Middleton”, în timp ce referitor la Meghan a menţionat doar numele ei de naştere „Rachel Meghan”.
Se poate să fie adevărat, dar să nu uităm, totuşi, că americanca Meghan Markle este prima logodnică regală care şi-a petrecut Crăciunul alături de Regina Elisabeta a II-a!