„Privire de sus”, o nouă expoziţie Francisc Chiuariu, la AnnArt Gallery
Galeria AnnArt vernisează pe 11 octombrie o expoziţie-eveniment, cu unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani. Expoziţia Francisc Chiuariu: Privire de sus, este al treilea solo-show al pictorului la AnnArt şi, în acelaşi timp, expoziţia cu numărul 50 din portofoliul galeriei.
Expoziţia care se vernisează la AnnArt (str. Paris 39) reuneşte un fond impresionant de 58 de lucrări în ulei pe pânză, alături de o bogată mapă de schiţe de pictură. Tot sub semnătura artistului, va fi prezentat şi proiectul video Levitate.
Noua serie (precedată de Shadows, în 2012 şi Teoria cercului, în 2013) este realizată pe parcursul a trei ani. Aceasta adânceşte şi extinde teme predilecte de reflecţie ale artistului – tensiunea existenţială a omului contemporan, urbanul ca refugiu şi loc al neliniştii, şansa desprinderii din terestrul comun către văzduhul angelic. Complexitatea abordării acestor teme este dată şi de cromatica de forţă, desfăşurată pe formate de dimensiune mare – de la 100 x 150cm şi 140 x 220cm – până la vârful de lance, 160 x 310 cm. Un număr restrâns de lucrări din noua serie au fost prezentate în preview la Art Safari în mai 2016 unde s-au bucurat de un puternic impact public, context în care s-au realizat şi primele vânzări, către colecţionari din Franţa şi România.

Expoziţia este curatoriată de criticul şi istoricul de artă Magda Cârneci şi va fi însoţită de un catalog în ediţie trilingvă, cu lansare la Bucureşti şi Viena. Pe parcursul expoziţiei, AnnArt va prezenta o serie de evenimente conexe – de muzică, design şi film – inclusiv un proiect al tinerei artiste vizuale Ana Chiuariu, fiica artistului.
Francisc Chiuariu este un artist format imediat după 1989. El îmbină pe planuri multiple fotorealismul cu neoexpresionismul, acrilicul şi cerneala tipografică, iconografiile urbane cu suprafeţele abstracte. Lucrările sale au fost remarcate în licitaţii locale, unde au atins o cotă puternică, dar şi în expoziţii, la Moscova, Liverpool sau Tel-Aviv, şi se află în colecţii private din România, Franţa, Rusia, Elveţia, Israel, Canada şi Africa de Sud.

Privire de sus va fi prezentată la AnnArt în perioada 11 octombrie – 19 noiembrie 2016. Din din 29 noiembrie, timp de două luni, o selecţie extinsă a fondului de lucrări va fi prezentată la Viena, de către galeria FivePlus Art Gallery.
Intrare liberă, de luni până sâmbătă, între orele 11:00 – 19:00. Fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin Galeria AnnArt. Detalii pe annartgallery.ro