Din decembrie 1989, România a avut 25 de prim-miniştri, dintre care 13 au fost propuşi de PSD. Iar ultimii patru au fost numiţi în cei doi ani de când PSD deţine majoritatea parlamentară.
Profilul premierului în funcţie a fost, de la început, ţinta ironiilor şi contestării în spaţiul public. La patru luni de guvernare, Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru din istoria României, este încă titrată pentru gafele de limbaj, de logică sau de protocol.
Aşa se face că apare întrebarea legitimă: cât de importante sunt educaţia, abilităţile de comunicare, valorile personale, principiile temeinice, capacitatea de a conduce în ascensiunea şi formarea politică a unui prim-ministru.
Am stat de vorbă cu un specialist în comunicare strategică, Oana Marinescu, cu un expert recruter, George Butunoiu şi cu un fost prim-ministru, despre atuu-rile pe care le are sau trebuie să le dovedească un politician de acest calibru, administratorul unui stat european, precum şi despre calităţile care îi compun acţiunile, mesajele şi strategiile.
George Butunoiu este ceea ce americanii numesc un « head hunter » (vânător de capete), adică un abil expert în resurse umane. Este, de asemenea, cotat ca cel mai bun specialist în recrutare din România şi a consolidat acest statut din 1992, când a lansat această ”industrie” în România.
Iată cum vede el atuurile unui bun prim-ministru:
”Schematizând până la esenţe, orice job managerial are două componente majore: una conceptuală, în care se lucrează cu concepte şi cu tot felul de entităţi abstracte, care se materializează în obiective, planuri şi strategii, şi una operaţională, legată de activităţile şi acţiunile efective, materializate în decizii.
Desigur, ponderile celor două componente diferă de la o extremă la cealaltă de la un job la altul, pot să difere fundamental metodele şi instrumentele de lucru, însă structurile şi logica lor internă rămân aceleaşi de fiecare dată.
După zeci de ani de observaţii directe, adesea chiar din mijlocul lucrurilor şi evenimentelor, de analize, de studiu şi de lungi discuţii cu oameni deştepţi din toate mediile (academic, politic, business, cultură etc.) o concluzie clară s-a desprins: o ţară nu numai că poate să fie condusă ca o mare corporaţie, însă ar fi şi cel mai eficient model posibil şi, în consecinţă, un profil de prim-ministru sau de important conducător politic se construieşte exact la fel ca acela al unui conducător executiv de mare corporaţie. Nu am găsit nicio diferenţă fundamentală între aceste profiluri, dar absolut niciuna de concept şi de logică a construcţiei, diferenţele sunt de formă, de ponderi şi legate doar de moment şi de context.
Dintre grupurile principale de activităţi operaţionale ale unui mare manager, pentru un prim-ministru cele mai importante mi se par a fi: analiza, monitorizarea şi controlul, execuţia strategiei (operaţiunile curente), dezvoltarea (iniţierea şi lansarea noilor proiecte), raportarea (comunicarea publică), „people management” – şi aici vorbesc nu doar despre aparatul guvernamental, ci de toată administraţia şi toţi cei „de la stat” şi, probabil înainte de toate celelalte, cea de „client service”, unde „clienţii” sunt toţi cetăţenii tării, desigur.
Componenta conceptuală, cea de analiza şi strategie politică, având ca sistem de referinţă o filosofie politică validată electoral (sau nu?), nu are nevoie de vreo descriere.
Construcţia oricărui profil managerial (inclusiv politic) porneşte întotdeauna de la cele două prime întrebări: ce trebuie să ştie omul acela şi cum trebuie să fie. Când ai un candidat în faţă şi vrei să vezi dacă se potriveşte, răspunsul la prima întrebare vine preponderent din analiza educaţiei şi a parcursului profesional, e cu totul exclus ca la acest nivel să dai teste, examene sau să faci interviuri structurate (chiar dacă acei candidaţi sunt „intervievaţi” prin parlament de diverşi ciudaţi). Răspunsul la cea de-a doua întrebare e uluitor de simplu de dat.
Aşadar, ca să poţi înţelege (înainte de toate!) un job de prim-ministru, şi să-l mai şi duci la capăt, ai nevoie de câteva calităţi intelectuale care trebuie să fie foarte, foarte apropiate de limita maximă posibilă: inteligenţa, capacităţi de analiză, de sinteză şi de raţionament abstract, de învăţare (nu e deloc atât de evident şi de la sine înţeles pe cât pare!), imaginaţie, creativitate.
Cultura generala e absolut decisivă în prestaţia şi performanţa unui prim-ministru, desigur! Fără cunoştinţe teoretice semnificative în următoarele domenii, dintre care măcar o parte validate academic sau printr-o experienţă practică relevantă, mi-e greu să cred că un prim-ministru şi-ar înţelege rolul, darămite să mai facă şi ceva util sau măcar să nu strice prea mult: filosofie generală, filosofie şi stiinţe politice, drept constituţional, psihologie socială, sociologie, istorie, geografie, economie generală, management, marketing, resurse umane, project management, limbi străine (cel puţin trei: engleza perfect, franceza bine, germana sau spaniola la nivel mediu, cel puţin, sau poate ca o alta limba), planning şi organizare, standarde curente de lucru.
Alte calităţi care ţin (şi) de imagine şi de interacţiunea socială, tot la nivelul cel mai ridicat cu putinţă: charismă, eleganţă, rafinament, comunicare (inclusiv comunicare inteligentă si spirituală!), stabilitate emoţională, rezistenţa la frustrare, autocontrol, adaptabilitate şi flexibilitate. Şi să încerc un rezumat mai plastic: în România zilelor pe care le trăim, cu siguranţă că am avea nevoie pentru acest post de prim-ministru de un mare intelectual care să ştie cum să se deghizeze într-un gospodar.
Despre sănătate, rezistenţă fizică şi puterea de munca nu prea se vorbeşte în public, în general, însă e bine de ştiut că o ţara o poate duce mai bine sau mai rău în funcţie de cum stă prim-ministrul cu ficatul şi cu energia şi diferenţele nu sunt atât de nesemnificative pe cât ar părea la prima vedere.
Morala? Înainte de orice, puţini înţeleg că acela/aceea, trebuie să fi citit mult, mult de tot pentru asta, şi de gândit după aceea încă şi mai mult. Însă poţi sa fii moral şi din întâmplare, nu zic că nu…
Şi publicaţiile, nu în ultimul rând: eu nu aş da o ţară pe mâna cuiva care nu a publicat un volum semnificativ de texte valoroase. Sub nicio formă!
Pe ce filiere educaţionale şi profesionale ar fi mai probabil să ajungi la un astfel de profil, deci? În primul rând, fără două facultăţi (întregi, adică de 5 ani) şi un doctorat sau o facultate întreagă (cu master în acelaşi domeniu), un master excepţional (într-un alt domeniu) şi un doctorat, mi-e greu să cred că poate confirma cineva un astfel de nivel. Una dintre facultăţi ar trebui să fie într-un domeniu care iţi formează raţionamentul abstract (matematică, fizică, filosofie, drept, însă şi altele, desigur, în funcţie şi de nivelul lor), iar a doua, obligatoriu, de ştiinţe politice. Nu poţi face politică adevărată fără să faci o facultate de ştiinţe politice sau fără să citeşti atât de mult ca şi când ai fi făcut-o. Abia după ce pui mâna pe câteva cărţi de filosofie şi teorie politică iţi dai seama că habar nu ai despre ce e vorba în politică şi că nu ai putea conduce nici măcar un oraş de provincie, darămite un judeţ sau o ţară întreagă.
Experienţa: desigur, cea mai mare încrederea aş avea în cineva care a condus cu succes mai multe corporaţii foarte mari şi dificile sau poate cineva cu rezultate sistematic pozitive într-o administraţie publică mare şi dificilă, adică doar oameni care au făcut management greu şi nu puţin.
Greu de gasit aşa ceva? Desigur, însa nu atât de greu pe cât cred mulţi, nici vorbă!
Bun, şi ce se întâmplă dacă pui un prim-ministru care nu are acest profil, toate aceste cunoştinţe şi calităţi? Le are la jumătate, deci face treaba pe jumătate? Poate ca da! Le are pe sfert, sau o zecime, şi atunci face un sfert sau o zecime de treaba? Nu, atunci face un dezastru!”
