Psiholog Constantin Cornea: Facebook-ul poate deveni o adicţie. Dacă sunt dependent de Facebook sau de alcool, din punct de vedere personal, e acelaşi lucru. - LIFE.ro
Prima pagină » Psiholog Constantin Cornea: Facebook-ul poate deveni o adicţie. Dacă sunt dependent de Facebook sau de alcool, din punct de vedere personal, e acelaşi lucru.
Psiholog Constantin Cornea: Facebook-ul poate deveni o adicţie. Dacă sunt dependent de Facebook sau de alcool, din punct de vedere personal, e acelaşi lucru.
Trăim în era social media, în special în era Facebook. La nivel mondial sunt 2,13 miliarde de utilizatori de Facebook, iar în România numărul este de 6,7 milioane activi şi 9,6 milioane conturi de Facebook.
Apariţia Facebook a fost un adevărat boom pentru dezvoltarea relaţiilor sociale. Dintr-o dată am luat legătura cu foşti colegi, cu prieteni, cu oameni pe care nu-i mai văzuserăm de foarte mult timp, cu oameni plecaţi în străinătate. Dar nu numai atât. Am putut sp vedem poze cu ei, filmuleţe cu ei şi cu familiile lor, am aflat despre ei atât de multe lucruri ca şi cum relaţiile noastre nu s-ar fi întrerupt niciodată. Facebook poate fi o carte deschisă ce prezintă viaţa unei persoane, fie cunoscută, fie necunoscută, fie persoană publică. Dinamica relaţiilor sociale în era Face book este una de neeglalat până în prezent. Însă ce pericole poate ascunde Facebook?
Despre toate acestea am stat de vorbă cu psiholog Constantin Cornea, unul dintre cei mai buni specialişti de la noi. Are o mulţime de explicaţii legate de ce înseamnă Facebook, explicaţii fundamentate ştiinţific. Tratează zilnic foarte mulţi pacienţi din toate ariile, pacienţi cu depresie, anxietate, tulburări de comportament, persoane care se află sub tratament psihiatric, persoane într-o perioadă tulbure a vieţii lor, persoane singure, perosane în relaţii nepotrivite, care nu ştiu să-şi consolideze cariera, care au ticuri, care au adicţii, femei însărcinate, femei care îşi doresc să rămână însărcinate, face terapie de cuplu. Nu tratează copii, căci consideră că aceştia sunt reflexia comportamentelor părinţilor lor şi, de cele mai multe ori „părinţii vin şi îmi spun că e ceva greşit cu copilul şi mă roagă să-l fac bine. Când le spun că nu are nimic copilul şi că ei au nevoie de tratament, refuză”.
Iată cum descrie Constantin Cornea Facebook şi reţelele de socializare şi iată ce sfaturi ne oferă legate de ce înseamnă socializarea în interiorul lor.
Cum descrieţi Facebook-ul şi reţelele de socializare în societatea modernă?
Ca o nevoie a omului modern. În mod evident vin să satisfacă nevoia de socializare a omului modern. Înainte omul nu avea ca şi formă de socializare decât televizorul, un element ce venea doar dinspre mass media spre el. Acum Facebook-ul este o intermediere dintre mass media şi om. Din punctul meu de vedere televiziunea sau toată mass media s-a apropiat de om prin reţelele de socializare.
Sunt ele o formă de interacţiune umană?
Bine înţeles că pot interacţiona.
Prin televiziune nu puteau interacţiona?
Tocmai aceasta este diferenţa. Mass media s-a apropiat de om. Dacă vreţi să urmărim istoria omului din acest punct de vedere, la început eram în ginte, în triburi, omul se cunoştea doar cu oamenii din arealul în care el trăia, ulterior omul s-a dezvoltat, a început să călătorească, să cunoască persoane de alte culturi, apoi s-a dezvoltat mass media, a venit cu informaţii către om, fără ca el să poată trimite un feed back către mass media, ci un feed back doar în mediul lui de referinţă. Acum au apărut aceste site-uri de socializare care pot oferi un feed back în timp real. Astfel, societatea cunoscută lui a devenit mult mai mare. Dintr-odată a reluat legătura cu foşti colegi, prieteni, a cunoscut oameni pe care nu i-ar fi cunoscut niciodată. A putut să ofere feedback persoanelor publice, lucru pe care înainte nu putea să-l facă. Persoanele publice apăreau în mass media, iar omul putea să-şi exprime acordul sau dezacordul doar în mediul lui de referinţă. Prin Facebook, persoanele publice au devenit cu adevărat publice pentru că reprezentarea lor a fost publică.
Sunt periculoase sau nu pentru rlaţiile dintre oameni aceste reţele de socializare?
Ca orice lucru are şi gradul lui de element pozitiv, dar şi gradul lui de element negativ. Cu siguranţă este şi benefic, dar poate face şi foarte mult rău. Acest principiu funcţionează în orice lucru: dacă mâncăm prea puţin avem anorexie, dacă mâncăm prea mult ne îmbolnăvim de obezitate. Totul ţine de echilibrul propriei persoane.
Deci, Facebook ar trebui consumat cu moderaţie…
Dacă omul respectiv este echilibrat, consumul de Facebook sau de reţele de socializare va fi echilibrat. Dacă omul este dezechilibrat se va vedea lucru acesta şi în modul în care omul respectiv apelează la Facebook.
Cum e cu dependenţa?
Dependenţa se dezvoltă aposteriori stimulului. Să spunem că eu am o carenţă de socializare. Nu am posibilitatea să socializez în mediul de prieteni pentru că nu sunt o persoană populară, nu am oportunitatea să fac asta la serviciu pentru că iarăşi nu sunt o persoană populară, pe stradă nu pot socializa pentru că sunt o persoană timidă şi atunci Facebook îmi oferă această posibilitată. Dorinţa aceasta de a avea cât mai mulţi prieteni, în Facebook va exploda ca o floricică de porumb. Acum mi s-a deschis o fereastră pe care înainte doar priveam.
Să înţelegem că cei care sunt foarte prezenţi pe Facebook au o carenţă de socializare?
Au o dorinţă mare de socializare, iar omul şi-a dorit dintotdeauna să socializeze. Mai puţin cei care ascund anumite probleme, anumite tulburări de personalitate. Sunt câteva afecţiuni care se ascund în spatele Facebook-ului şi care pot fi descoperite doar urmărind contul de Facebook al cuiva. Singurele persoane care nu-şi doresc socializarea sau care îşi ascund dorinţa de socializare sunt cele care suferă de personalitate schizoidă. De obicei, persoanele cu această tulburare se ascund în spatele altor conturi, conturi false, contul altcuiva. Ele de fapt îşi doresc o formă de socializare, dar nu-şi doresc să se expună.
Ce rău poate să face Facebook-ului?
În primul rând poate deveni o adicţie şi se încadrează la acelaşi grad de risc. Dacă sunt dependent de Facebook sau de alcool, din punct de vedere personal, se încadrează în aceeaşi categorie. În mod evident am un lucru de care m-am legat, dincolo de posibilitatea mea de apărare faţă de lucrul respectiv. Fiind o adicţie voi fi tot timpul pe Facebook. Fiind tot timpul pe Facebook, voi fi mai puţin atent la persoanele din jurul meu, voi învăţa nevoile celorlalţi în dauna descoperirilor nevoilor proprii, etc.
Ce înseamnă Facebook-ul pentru tineri şi adolescenţi? Poate fi o sârmă subţire?
Din nefericire, da. Preadolescenţii, adolescenţii şi tinerii intră în acest mediu fără a avea acele mecanisme de apărare, gradul de cultură, gradul de educaţie, gradul de maturitate oportun pentru a şti să se şi apere.
Facebook stabileşte o limită de vârstă de 18 ani. Însă nimeni nu ţine cont, la fel cum tot internetul este neprotejat în nici un fel…
Din nefericire, da. Aşa cum este orice element ce ţine de mediul online, la un moment dat se pierd frâiele.
La ce vârstă minimă ar fi potrivit un cont de Facebook?
Vârsta minimă poate varia de la individ la individ şi de la ce reprezintă el. O limită rezonabilă ar trebui să treacă de 14-15 ani.
Noi, părinţii ar trebui să ne îngrijorăm, să fim mai atenţi în ceea ce priveşte accesul copiilor pe Facebook.
Ar trebui să fim foarte atenţi. Din punctul meu de vedere s-a dat drumul unui mecanism în societate ce strică foarte tare relaţia parentală, neoferindu-se posibilitatea părinţilor de a controla lucrurl acesta. Este ca şi cum mi-aş da copilul la şcoală, iar în şcoală este permisă prezentarea de droguri, alcool, prostituţie, arme, eu nu am cum să controlez lucrul acesta, dar dacă copilul meu ia o armă şi face un gest necugetat, sunt judecat pentru asta. Din punctul meu de vedere strict profesional, ar fi trebuit să putem oferi posibilitatea adulţilor să controleze cotloanele prin care copilul ajunge. Copilul poate fi extrem de uşor sedus înainte ca eu să pot cultiva adevăratele valori ale copilului meu.
Cu aţi caracteriza o relaţie amoroasă începută pe Facebook. Are viitor, nu are, poate fi considerată o relaţie sănătoasă?
Poate fi, ca orice tip de relaţie. Dacă intru într-o relaţie cu o persoană cunosctă pe Facebook sau intru într-o relaţie cu o colegă de la serviciu pe care am cunoscut-o acum 3 luni, posibil ca pe persoana de pe Facebook să o cunosc mult mai bine. Este un element negativ doar dacă persoana respectivă nu are un cont de foarte mult timp şi nu pot urmări istoricul ei. Poate fi o problemă dacă persoana respetivă suferă de o tulburare de personalitate. Poate avea o personalitate psihopată, o tulburare care de cele mai multe ori este însăcută şi care îl face pe cel ce o posedă să prezinte o imagine a sa extrem de bine lucrată, astfel încât ulterior, nu mă mai pot apăra de persoana respectivă.
Dar, pentru oamenii normali, Facebook-ul este acelaşi lucru cu un nou job.
Dar este totuşi o carte deschisă…
Da, mai mult sau mai puţin. Psihologia este mult mai complexă şi sunt multe lucruri ce prezintă importanţă. Omul când intră într-o relaţie, intră cu tot istoricul lui de viaţă şi uneori putem fi minţiţi.
Pe Facebook se pot pot întâlni două persoane ce nu vor conştientiza nici boala proprie, nici boala celuilalt decât prea târziu. Dar asta se întâmplă şi în realitatea conexă.
La ce ar trebui să fim atenţi atiunci când cunoaştem o persoană pe Facebook?
Sunt doi paşi:
1. Să ne cunoaştem pe noi destul de bine. Prima dată ar trebui să ştiu despre mine, cine sunt, care sunt dramele prin care am trecut, ce tipar de personalitatea sunt, ce caracter sunt, ce îmi doresc eu de la o eventuală relaţie, ce am eu de oferit, înainte de a căuta o altă persoană. Marea majoritate a oamenilor caută într-o altă persoană ceva ce crede că îl poate face să treacă peste drama proprie.
2. După ce m-am cunoscut pe mine, pot să trec la a încerca să descoper dacă persoana respectivă suferă de o tulburare de personalitate. Cum fac asta? Sunt două tulburări la poli opuşi: tulburarea schizoidă şi tulburarea psihopată. Tulburarea schizoidă este caracteristică unor persoane ce nu-şi doresc sub nici o formă să socializeze, unor persoane singuratice, unor persoane cu o melancolie sub clinică, depresivă. Pot recunoaşte aceste persoane după faptul că intră de pe alte conturi, par mai tot timpul melancolice. Femeile sunt atrase de obicei de bărbaţi aflaţi într-o stare melancolică. Tulburarea schizoidă este una gravă, te poţi trezi cu o persoană ce nu-şi doreşte să iasă din casă, nu-şi doreşte să fie vizitat, nu-şi doreşte decât să fie cu tine, la început îţi place asta, după care ajunge pur şi simplu să te sufoce.
Personalitatea psihopată este caracterizată celui care ştie foarte bine să cucerească pe absolut oricine, ştie ce trebuie să spună pentru a te cuceri, ştie foarte clar ce are de făcut, ştie cum să-şi prezinte calităţile într-un mod fastuos şi încet încet crează o pânză în jurul victimei sale. Un singurl element îl dă de gol: aşa cum schizoidul nu-şi doreşte să interacţioneze cu nimeni, dar nimeni, psihopatul este cel care nu precupeţeşte nici un efort să cucerească pe absolut oricine. Poţi să-ţi dai seama că tot ceea ce face pentru tine, de fapt face, în aceeaşi formă, cu toate persoanele. El are o piesă de teatru pe care o prezintă oricărei persoane ce i se pare lui importantă, pentru că psihopatul nu are sentimente.
Se spune, mai ales în marketing, că dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti…
Persoanele publice, pentru prima dată, pot să-şi prezinte viaţa lor şi pot primi feedback. Facebook-ul mă expune, pe Facebook pot expune aceleaşi idei ca la televizotr şi mă pot trezi cu comentarii extrem de negative. Din punctul meu de vedere, televiziunea a dezvoltat o formă de narcisism, fără posibilitatea de a primi un feedback real.
Facebook-ul, din punctul meu de vedere ar trebui să se împartă în două: persoanele care au de transmis un mesaj public şi persoanele care îşi caută prieteni, pur şi simplu. Amândouă ar trebui să existe, dar pentru surse diferite.
Dumneavoastră sunteţi pe Facebook?
Da, dar nu stau niciodată să urmăresc, pentru că nu am timp.
De ce psiholog şi nu neurolog sau cardiolog?
Cred că a fost o greşeală. Am fost mai înclinat spre discuţii, deşi după primii ani de psihologie mi-am pus problema dacă nu ar trebui să mai fac o facultate şi să mă îndrept spre neurochirurgie. Mi s-a părut mult mai simplu să tai decât să spun. Neurochirurgia este mult mai matematică şi dacă ar fi să o iau de la capăt aş alege neurochirurgia căci rezultatul poate fi măsurat foarte exact.