Între artă și afaceri: cum a dărâmat Ramona Pintea toate prejudecățile despre artiști și a transformat mentalitatea românească într-o poveste de succes internațional

Ramona Pintea este artist, deși până acum 10 ani s-ar fi prezentat ca antreprenor.

Ramona Pintea a plecat din România la câteva luni de la Revoluție și a început în Anglia o nouă viață, în care a avut șansa să se dezvolte ca artist, dar și ca om de afaceri. 30 de ani mai târziu, Ramona este din nou în România, a renunțat la afacerea în care era implicată și s-a dedicat unei călătorii care o tenta de multă vreme: pictura.

Ai copilărit în Comunism…

Ramona Pintea: Da, am trăit în Comunism și imaginile acelea mi-au fost impregnate în fiecare celulă: alimentarele goale, unde găseai doar rafturi întregi de borcane cu mazăre, sare și conserve de pește, statul la cozi fără să știi că, de fapt‚ s-au băgat doar tacâmuri de pui, rațiile de jumătate de franzele de persoană pe zi, rația lunară de 1kg de zahăr, unul de făină și un litru de ulei, care era de rapiță și făcea bulbuci când îl foloseai. Eu sunt din Brașov, și în Brașov era foarte rău, mai ales în ultimii ani după revolta din ‘87. Când aveam vreo 12 ani, am văzut o carte cu picturile lui Michelangelo. A fost ca un moment din acela pe care-l vezi în filme, când am știut în inima mea că eu am să plec cândva spre o lume unde este astfel de culoare și de frumusețe. Mă uitam în acea carte la picturile din Capela Sixtină și știam că voi ajunge acolo. Iar când am împlinit 30 de ani, chiar de ziua mea, mă aflam acolo, la Vatican, și-mi curgeau lacrimile pe obraz admirând în realitate capodoperele lui Michelangelo.

Cum ai plecat?

Ramona Pintea: Imediat după Revoluție, au ajuns în Poiana Brașov niște englezi, la schi. Ne-am întâlnit în Poiana Brașov, ne-am împrietenit și m-au invitat la ei, în UK. Am stat la coadă o săptămână la ambasada din București să-mi iau viza de UK. Așa se stătea la coadă, câte o săptămână! În iunie am împlinit 18 ani, iar în august am plecat.

Ce aveai în bagaj?

Ramona Pintea: Câteva haine și 200 de lire sterline, toți banii pe care îi avea familia mea la acel moment. Am ajuns în Wales la cei care m-au invitat, iar după 2 săptămâni am realizat că nu pot să locuiesc la ei și m-am mutat la Londra. Ei aveau 3 copii cam de vârsta mea și cred că s-au speriat când au văzut că eu vreau să rămân acolo, singură printre străini. Am luat un bilet de autobuz și am plecat la Londra.

Căutând ce?

Ramona Pintea: O modalitate să rămân în Anglia. Voiam neapărat să nu mă mai întorc în România. Am crescut într-o familie care era total împotriva Comunismului.

Deci tu mergeai la Londra să muncești și să înveți…

Ramona Pintea: Da. Și să rămân. Primul lucru… m-am înscris la școală: College of North-East London. Am plecat în clasa a 11-a din România, deci nu îmi terminasem studiile. M-au primit acolo unde mi-am dat A Levels, echivalentul Bacalaureatului. Inițial am intrat la clasă cu străinii, dar era prea lent ritmul și m-am mutat la clasa cu englezi. Eram șocată că acolo puteam învăța ce vreau eu. La Brașov făcusem Șaguna, liceu de Matematică- Fizică. Eu, fiind mai artistă, am tras tare să țin ritmul. La Londra am putut să-mi aleg clase de pictură, de textile, era o cu totul altă lume. Când am luat contactul cu pictura, mi s-a deschis Universul. Orele erau atât de bine structurate, variate, interesante și practice. M-am îndrăgostit imediat de pictură.

Cum te-ai simțit când ai ajuns în UK?

Ramona Pintea: Contrastul a fost de neimaginat. Nu cred că tineretul din ziua de azi își poate imagina cum era Brașovul în 1990. Totul era gri, nu exista culoare nici în cărți, pentru că toate erau alb-negru: cărțile, manualele școlare, revistele, TV-ul , nu erau nici reclame colorate cum vezi astăzi peste tot. Blocurile erau gri, străzile prăfuite, magazinele goale, toată lumea purta gri, negru sau albastru închis (pentru că nu se murdărea așa de ușor ca niște culori deschise). Imaginează-ți că erai într-un film alb-negru. Țin minte când am ajuns în UK și am intrat prima dată într-un magazin de genul Carrefour. Nu puteam să înțeleg de ce sunt atâtea produse, de ce sunt atâtea feluri de unt sau de lapte? De ce este nevoie de așa de multă varietate? Nu înțelegeam cum de nu se termină mâncarea niciodată? Cum de este marfă acolo tot timpul? La nesfârșit? Nu se strică? Apoi, când am mers prima dată singură în Londra, prin acel labirint interminabil de metrouri, trenuri, autobuze. Mi-a luat mai mult de 2 ore să străbat Londra de la Nord la Sud și este doar un singur oraș. Nu puteam să înțeleg cât de mare este acest oraș, când de la Brașov la București faci 2 ore și jumătate cu trenul. Mi-am predat pașaportul și am devenit azilant sau emigrant. Noi ăștia din estul Europei sărace și din Commonwealth eram azilanți. Nu eram priviti bine, dar eu m-am adaptat ușor. Am înțeles repede că dacă am pielea albă și învăț să vorbesc fără accent, această problemă dispare. Este umilitor acest statut de azilant. Cu totul diferit de statutul de expat, pe care îl au străinii din Vest, veniți în țara noastră, sau cel de repat- ceea ce sunt acum. Pe de altă parte, UK are la bază un sistem social foarte bun și ajută oamenii în orice moment al vieții lor. În momentul în care devii imigrant, ei îți dau posibilitatea să te duci la școală, să înveți, să te integrezi și te susțin financiar în primii ani. Îți dau o cămăruță unde să locuiești și 20 de lire pe săptămână. Nu înțelegeam nimic. Nu aveam conceptul unui sistem care are grijă de oameni, unde să poți face cursuri de limba engleză, de calculatoare, ba chiar mai mult, poți să-ți termini școala și să mergi la facultate. Au fost sacrificii, clar, dorul de casă și de familie era foarte mare. A durat 7 ani să-mi fac actele și să pot să mă întorc în Romania în vizită, dar eu am considerat că ce mi s-a oferit în schimb a meritat.

Cât ai rămas acolo?

Ramona Pintea: Am făcut doi ani de școală să îmi termin liceul, am descoperit pictura, m-am integrat foarte ușor. Mi-am făcut prieteni, mi-am găsit un job într-un magazin unde vindeam haine de piele. Primii doi ani eram ori la școală, ori la job. Am lucrat în magazin, am impărțit flyere. Noaptea pictam. Eram liberă doar luni dimineața și aveam atâta timp cât să-mi cumpăr mâncare pentru săptămâna aia și să-mi spăl rufele. Munceam foarte mult, de dimineața până noaptea, ori la școală, ori la muncă, dar a fost o perioadă fericită, pentru că simțeam cum cresc. Învățam lucruri care mă interesau, care îmi plăceau. Făceam pictură, cursuri creative. Dar tot timpul îmi era dor de casă.

Cum te-a schimbat Londra?

Ramona Pintea:  La începutul anilor 2000 am intrat în zona de personal development, care m-a ajutat foarte mult. Eu am venit cu o minte foarte negativă din România. Aveam numai gânduri negre, sumbre. Am început să citesc cărțile lui Louise Hay din primii ani, iar când mergeam la job, îmi repetam afirmațiile pozitive. Nici nu mai țin minte ce gânduri negative aveam, dar știu că erau foarte sumbre. În vara lui 2001 am fost la primul seminar Tony Robbins. Atunci lumea mea s-a schimbat cu totul. În septembrie 2001, în timpul lui 9/11, eram la o conferință Robbins în Hawaii și acolo am descoperit într-adevăr capacitatea noastră de a ne crea propria fericire, de a trăi viața din plin, pentru că nu știi ce se întâmplă mâine. După Robbins am cutreierat lumea pentru a vedea și a asculta marii filozofi, marii înțelepți ai timpurilor noastre. Mulți veneau la Londra, dar pentru alții am mers în America sau Italia să-i văd. De la Jim Rohn, la Wayne Dyer, Deepak Chopra, Brandon Bays, Dr. Brian Weiss, Neale Donald Walsch. Apoi am studiat NLP, Reiki, shamanism, energia Vortex, Theta Healing. Toate astea pentru propria mea dezvoltare, pentru a mă înțelege pe mine și a-mi construi viața așa cum o vreau. Toate aceste studii au devenit un mod de viață care continuă și astăzi.

Să pleci singur într-o lume cu totul nouă e o mare libertate, dar și o mare responsabilitate. Cum te formează asta ?

Ramona Pintea: Cred că formarea am avut-o de acasă. Cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți. Am întâlnit droguri, petreceri, băutură, oameni alături de care puteam să o iau pe alt drum, dar am știut că ăla nu e drumul meu. Am renunțat la facultate nu pentru că eram eu delăsătoare, ci pentru că mergea prea încet pentru planurile mele. Iar asta a fost educația de acasă, “foamea” de a excela, de a realiza ceva în viață o aveam de la mama și de la bunicul meu. Responsabilitatea și libertatea sunt bagaje cu care vii, nu pe care ți le schimbă o țară. E foarte ușor să pici pe o cale. E mai greu să stai pe drumul tău, dar depinde din ce material ești făcut.

Monice a fost primul tău business?

Ramona Pintea:  Da, primul. Businessul de pictură este al patrulea. Pentru că până la urmă și pictura este un business. Trebuie să plătești chirie, să cumperi materiale, trebuie să vinzi picturi, deci tot un business este.

Ce s-a întâmplat cu Monice?

Ramona Pintea: A fost grozavă perioada Monice. Ne oferea foarte mult. Dar dincolo de libertate și responsabilitate, pentru mine era important să simt că mă dezvolt, că evoluez. Eu îmi doream să creștem afacerea. Aveam deja 7 angajați și lucram cu câteva fabrici care ne făceau produsele, dar eu aveam visuri mari. Prietena mea voia să fie un business pe care să îl stăpânim noi, eu voiam să angajăm un business manager, iar noi să ne concentrăm pe design și pe creștere. Am început să avem viziuni diferite față de ceea ce ne doream de la acest business. Am ajuns la un moment de răscruce, eram în burnout și nu mai făceam cu plăcere acel business. Dar Janice a fost și a rămas cea mai buna prietenă a mea, așa că am ales prietenia în favoarea businessului. Eu am vrut să mă retrag, ea a zis că nu poate continua fără mine și am închis Monice. Dar a fost așa cum a trebuit să fie, am trecut într-o altă etapă a vieții. Amândouă ne-am căsătorit, am făcut copii, băiatul ei este cu 8 luni mai mare decât fata mea, iar ea este nașa fiicei mele. Am rămas cele mai bune prietene, iar ea iubește România, vine aici apoape în fiecare an. A fost pe Valea Prahovei, la Brașov, urmează să o duc în Deltă.

Soțul tău este de acolo ?

Ramona Pintea:  Soțul meu este român de la Oradea, plecat și el la 24 de ani. El are o poveste foarte diferită de a mea. El nu a vrut niciodată să plece din România, dar l-a dus destinul…..ca să mă întâlnească pe mine. Când ne-am cunoscut, el făcea facultate de business în Londra și noaptea lucra în baruri. Eu aveam Monice. Când ne-am cunoscut, eu i-am spus că nu mă întorc niciodată în România, iar el a zis că nu rămâne în Anglia în ruptul capului. I-am spus că atunci nu începem o relație, dar el a rămas, iar peste ani, m-a adus pe mine aici. Avem o fetiță împreună, pe care o cheamă Venice, dar nu, nu a fost concepută în Veneția.

De ce v-ați întors ?

Ramona Pintea: Ne-am întors în 2008, pentru că eram la al doilea burnout. După ce am închis Monice, am dormit vreo 3 luni de zile, eram extenuate. Apoi am făcut copilul, a fost o perioadă frumoasă, m-am odihnit, mi-a plăcut să fiu însărcinată, dar pe când a făcut ea vreo 3 luni deja nu mai aveam răbdare, voiam să lucrez ceva. Simțeam că dacă mai merg la încă un baby-club și mai port o conversație despre scutece îmi mor celulele din creier. Când avea asta mică vreo 3 luni, a venit un trend să ”flipp houses”, adică să cumperi și să vinzi. Și îmi luam copilul, îl puneam în mașină și mă duceam la licitații de case. O alăptam înainte de a intra în licitație, intram cu ea în sala aia și cumpăram o casă, apoi mergeam la toaletă și îi dădeam iar să sugă, mă duceam acasă și mă apucam de încheierea procesul de cumpărare, care acolo durează vreo trei luni. Apoi o renovam și o vindeam cu un preț mai mare. Făceam toate astea cu bebelușul după mine. Dar în 2008, când a venit criza, am avut noroc că nu ne-a prins cu proprietăți. Eram la un al doilea burnout, așa că am hotărât să ne luăm un an Sabatic și să ne plimbăm prin lume. Nu am reușit să vedem așa de multe locuri cum ne-am imaginat. Am plecat din București cu mașina și pe unde ne plăcea, ne opream câteva zile. Dacă nu ne plăcea, mergeam mai departe. A fost super, spontan, interesant și foarte distractiv. Era înainte de Booking și de Google Maps. Aveam harta de hârtie, ne opream prin centrul orașelor, mai întrebam pe la cafenele unde am putea poposi peste noapte, sau căutam un internet caffee ca să găsim online un hotel. Am făcut toată Coasta Mediterană și ne-am oprit în Spania vreo lună de zile. Apoi ne-am plictisit. Când ești obișnuit să lucrezi la un ritm intens nu prea poți să stai în vacanță luni de zile. Ne-am întors în Romania și ne-am așezat. A început să ne placă România. Ritmul mai lent, faptul că oamenii pun mai mult preț pe familie și pe viața personală decât pe job sau business, oamenii pe care i-am cunoscut erau calzi, deschiși, prietenoși. Nu ne propusesem să stăm definitiv și ne făceam planuri în fiecare an că “la vară ne întoarcem în UK” .

După atâția ani de UK cum te-ai reintegrat ?

Ramona Pintea: În 18 ani de Anglia, nu am avut prea multă legătură cu România. Veneam două-trei zile să-mi văd familia și cam atât. Pierdusem contactul cu țara și nu am asistat la schimbările majore care s-au petrecut aici în acești ani. Când am venit în România nu știam de unde să cumpăr un bec. Țara asta era cu totul diferită de cea din care plecasem cu 18 ani în urmă. Ne-am stabilit în București, unde nu aveam prieteni sau familie. Eram ca un expat. Singura diferență era că eu vorbeam limba română. Iar comunitatea de expați din București m-a ajutat foarte mult să mă integrez. I-am cunoscut la gradinița la care am dus-o pe fetița mea. Și multă vreme m-am întrebat dacă am o problemă, dar fac nazuri, dacă sunt ignorantă și nu îmi plac românii. După o perioadă mi-am dat seama că românii au prietenii lor din copilărie, din școală, din vecini și nu-și caută prieteni noi. Este mai greu să te împrietenești cu românii. Pe când expații au nevoie de comunitate, de lume și atunci te integrezi cu ei, te împrietenești. Partea proastă este că după câțiva ani ei pleacă.

Și acum a urmat un nou business ?

Ramona Pintea: Da, după câteva luni de acomodare, iar am început să mă plictisesc și-mi doream să fac ceva nou. Am făcut o listă cu 20 de businesuri pe care le-aș putea deschide în România. Pe numărul 5 era design de interior. Am deschis compania Riva, de design interior. Într-un an de zile am apărut în multe reviste și am câștigat Five Star Award at the European Property Awards în Londra.

Ce rost a avut tot ocolișul ăsta ?

Ramona Pintea: Cred că e o combinație. Unu: a trebuit să mă dezvolt pe mai multe planuri pentru a ajunge aici. Doi: a fost fain drumul. Mi-a plăcut.

Copilul tău ce vrea să facă ?

Ramona Pintea: Regie de film. În septembrie va pleca la Londra la facultate. Iar eu îmi trăiesc a doua tinerețe, picturile fiind copiii mei.

Ce se întâmplă cu Ramona care a zis că nu se mai întoarce în România niciodată ?

Ramona Pintea: Am învățat că never say never și că lasă soarta să te ducă acolo unde trebuie să ajungi. Și să nu ai preconcepții. România pe care am găsit-o era cu totul alta: cu oameni educați, cu oameni deschiși, calzi. Era altceva. Și mi-a plăcut. Dar în 2018 ne-am întors iarăși în UK, pentru că trebuia să închidem cercul ăla. Rămăsese deschis, pentru că noi plecaserăm cu gândul că ne vom întoarce. A trebuit să plecăm din nou ca să realizăm că, de fapt, ne place România. Și mai aveam și responsabilitatea părinților noștri, care au ajuns la o vârstă la care chiar au nevoie de noi, și eu și soțul meu fiind singurii pe care se pot baza. Am stat un an și în septembrie 2019 ne-am întors, din nou, în România. Am avut mare noroc să ne întoarcem înainte de pandemie. A fost îngrozitor în UK în timpul pandemiei. Au avut 9 luni de lockdown și aproape toate cu ploaie în fiecare zi. Pe când aici, pentru mine a fost OK în timpul pandemiei. Vremea a fost însorită, am vizitat multe locuri frumoase din România, am fost foarte prolifică cu pictura, inițiind seria de picturi Urban Queen, care s-a transformat în campania globală #wearyourcrown, pe care am lansat-o la Washington pe 8 martie 2021.