„Răspunsul universal al tatălui meu era: „N-am!”. Am descoperit bani schimbați în valută ascunși sub saltea, prezervative folosite în mașină”. Cum a trecut Eduard Andrei Vasile peste o copilărie marcată de durere și lacrimi pentru a ajunge astăzi profesor

„Răspunsul universal al tatălui meu era: „N-am!”. Am descoperit, în nenumărate rânduri, bani schimbați în valută ascunși sub saltea, prezervative folosite în mașină. Adăugăm certuri zilnice și milogeli în genunchi în fața mamei, plânsetele zilnice ale mamei, inclusiv în timpul sarcinii cu sora mea mai mică”, așa își descrie Eduard Andrei Vasile copilăria. Una greu încercată cu un tată prezent doar fizic, cu certuri, presiuni și multă durere. 

Locuia cu părinții, bunicii și sora mai mică într-un apartament de două camere din Titan. Tatăl său a recunoscut după Revoluție că dacă ar fi știut că putea să aibă buletin de București și fără să fie însurat cu cineva din capitală, nu ar început o relație cu mama lui Eduard. O relație care a început cu o minciună și a continuat cu certuri, injurii și multe lacrimi. 

Dar Eduard Andrei Vasile a trecut peste această traumă. A avut o educație aleasă. O relație minunată atât cu mama, cât și cu bunica sa. A terminat Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, cel în care s-a filmat „Liceenii”. Este de profesie economist, cu un MBA româno-francez, predă engleză într-un mod creativ, pe ritm de Boney M sau BZN și ești consilier în dezvoltare personală – cu un program de mentorat în relații de cuplu și relații de familie. De altfel, primul job pe care l-a obținut ca profesor de engleză i se datorează bunicii sale care, la 82 de ani, a văzut un anunț postat de o școală particulară din nordul Capitalei la care a aplicat imediat printr-un mail. 

Ce le spune Eduard Andrei Vasile oamenilor care trăiesc într-o relație toxică? Și ce îi sfătuiește pe copiii care sunt martori la o astfel de relație foarte periculoasă? 

Eduard, ești de profesie economist, cu un MBA româno-francez și, cu toate astea, faci cu totul și cu totul altceva: predai engleză și ești consilier în dezvoltare personală – cu un program de mentorat în relații de cuplu și relații de familie. Cum s-a întâmplat această trecere?

Am avut adevărate modele în liceul pe care l-am absolvit, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”. Ah, și mereu menționez că este locul unde s-a filmat „Liceenii”. Am fost inspirat de fiecare dascăl în parte și mă consider un norocos. Pe de altă parte, mi se pare că în astfel de situații ai datoria morală de a da mai departe ceea ce ai primit bun și frumos. Nu, nu m-aș vedea făcând altceva.

Începuturile din multinaționale erau departe de ce visam eu să fac. Am simțit că pot aduce o schimbare, dar nu acolo. Nu era pentru mine. Acum ajut copii, adulți să fie mai buni, să își depășească temerile, limitele și să fie echilibrați în tot ceea ce gândesc și fac.

Cât de greu îți este să consiliezi sau să lucrezi cu un cuplu care trece printr-o relație complicată, dacă nu chiar toxică?

99% dintre motivele pentru care oamenii vin la consiliere sunt legate de relații. Problemele sunt similare, în mare parte. Rolul meu nu este de a pune etichete privind toxicitatea sau lipsa ei, ci de a-i face pe oameni să realizeze singuri dacă pot funcționa împreună sau nu. Nu mi-aș putea asuma urmările alegerilor lor. Este dificil, mai ales că atunci când ești în miezul furtunii, cam greu să te gândești la cer senin.

Eduard Andrei Vasile: „Am descoperit, în nenumărate rânduri, bani schimbați în valută ascunși sub saltea, prezervative folosite în mașină”

Povestește-ne puțin despre copilăria ta, una destul de încercată…

Am fost crescut de bunicii materni. Tata lucra, mama lucra. Am primit o educație aleasă, atât eu, cât și sora mea și nu aș putea să pun un semn de mai mic sau mai mare între mama și bunica.

Tata a fost prezent fizic. Nu știa ce clasă suntem, ce învățăm, dacă dau teste, teze, dacă sunt trist, bucuros, dacă am nevoie de ceva. Răspunsul universal al tatălui meu era: „N-am!”. Am descoperit, în nenumărate rânduri, bani schimbați în valută ascunși sub saltea, prezervative folosite în mașină. Adăugăm certuri zilnice și milogeli în genunchi în fața mamei, plânsetele zilnice ale mamei, inclusiv în timpul sarcinii cu sora mea mai mică. 

Nu știu ce mecanism de conservare și protejare am, că de vorbit n-am vorbit niciodată cu nimeni despre aceste probleme când eram mic. Le-am dus singur, le-am oferit un sens, am încercat să le depășesc cu pagube minime.

Violențele au fost doar psihice?

Nu îmi amintesc momente de violență fizică, dar pot spune, cu tristețe, că aș fi preferat asta. Pagubele psihice sunt incredibil de greu de reparat.

Cât de greu a fost să locuiești cu părinții și sora ta mai mică într-un apartament de două camere din Titan?

Patru persoane cu nevoi diferite în 44 de metri pătrați este greu. Eu dormeam cu mama și sora în sufragerie. Bloc vechi, apartament mic, copii în creștere și certuri zilnice. Un peisaj nu tocmai agreabil, dar acestea au fost posibilitățile de atunci.

Citește și: Ioana Burtea: „Abuzul cel mai insidios și manipulator te debusolează, fiindcă părinții sunt prima legătură pe care o stabilești cu lumea, sunt reperul tău de încredere”

Cum era relația dintre părinții tăi?

Începută înainte de Revoluție pentru buletin de București. Asta își dorea tata. A recunoscut după Revoluție că dacă ar fi știut că se dau buletine fără să fii însurat cu cineva din București, n-ar fi luat-o pe mama. Ce putea rezulta bun?

Conflictele făceau parte din meniul zilnic. Îmi doream ca tata să fie plecat cât mai mult timp de acasă. Astfel evitam jignirile aduse la adresa mamei, fără ca ea să facă ceva.

Toate certurile pornite de el și toate cuvintele de ocară aveau un motiv fictiv, mama fiind chiar ușă de biserică. Spre deosebire de el, mama tăcea. Apoi veneau implorările în genunchi când încercam să adorm. Chiar și acum, la vreo 16-17 ani distanță, tot mă mir cum de-am rezistat. Și noi, și mama. 

Dar cea dintre tatăl tău și bunicii tăi?

Bunica a mirosit totul de la bun început. Nu a fost de acord cu această căsnicie, bașca tata o mințise pe mama că tatăl lui e primar și că tot ce vede în comuna lui natală îi aparține. În realitate avea doar un Oltcit cu care impresiona, într-adevăr. 

Nu e tocmai plăcut să îți vezi copilul cum imediat după majorat se căsătorește. Au suferit mult bunicii mei. Bunicul era mai permisiv, un boem, înțelegea bucuriile vieții, dar astfel de decizii pot schimba mai multe vieți decât ai crede.