Recep Tayyip Erdogan a ocupat funcția de prim-ministru al Turciei între 2003 și 2014 și a fost ales președinte al țării în 2014. De atunci reprezintă cea mai mare putere în Turcia și mulți îl văd ca pe un lider de temut al lumii. Relațiile sale controversate cu Vladimir Putin, dar și cu Donald Trump, i-au adus mai multă popularitate decât probabil spera, iar azi și-a asumat un rol de negociator pentru tratativele ce țin de invazia Rusiei în Ucraina.
Cine este Recep Tayyip Erdogan?
Născut la Istanbul, Turcia, în 1954, Recep Tayyip Erdogan s-a implicat în politică chiar din timpul facultății. A fost primul islamist ales primar al Istanbulului și s-a remarcat prin câteva măsuri populare: a redus poluarea și a îmbunătățit infrastructura orașului, dar a fost închis sub acuzația de incitare la ură religioasă. Ulterior, Erdogan a îndeplinit trei mandate ca prim-ministru, timp în care a îmbunătățit considerabil situația economică a Turciei, dar a atras critici pentru presupusa preluare a puterii. A fost ales președinte al țării în 2014, iar după ce a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat militară în iulie 2016, a fost reales doi ani mai târziu să conducă acest stat, fost mare imperiu cândva.
Primii ani din viața lui Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan s-a născut pe data de 26 februarie 1954, în cartierul Kasimpasa din Istanbul, Turcia, părinții săi fiind Ahmet și Tenzile Erdogan. Și-a petrecut o parte din copilărie în Rize, unde tatăl său a lucrat pentru paza de coastă, înainte ca familia să se întoarcă la Istanbul, când băiatul avea vârsta de 13 ani.
Crescut fără prea mulți bani, Erdogan a vândut pe străzi limonadă și chifle cu susan în adolescență. Fotbalist talentat, a jucat acest sport mulți ani și a atras interesul cluburilor de top, dar a fost împiedicat să urmeze această cale de către tatăl său. Erdogan a urmat în schimb școala religioasă Imam Hatip din Istanbul, unde s-a implicat în Asociația Națională a Studenților Turci și a promovat examenele pentru a obține o diplomă și de la Liceul Eyup.
Începuturile carierei politice pentru Erdogan
Influențat de învățăturile liderului Partidului Salvării Naționale, Necmettin Erbakan, Erdogan a fost ales șef al Filialei de Tineret Beyoglu și al Filialei de Tineret din Istanbul în 1976. Partidul a fost dizolvat în urma unei lovituri de stat militare din 1980 și după ce Erdogan și-a obținut o diplomă de licență la Facultatea de Economie și Științe Administrative a Universității Marmara în 1981, a lucrat ca contabil și manager în sectorul privat.
Erdogan a revenit în politică odată cu formarea Partidului bunăstării în 1983, devenind șeful districtului Beyoglu, în 1984. În anul următor, a fost votat șeful provinciei Istanbul și numit în Consiliul executiv central. Însărcinat să îmbunătățească prezența la vot, Erdogan a fost creditat pentru succesul partidului la alegerile municipale din 1989.
Recep Erdogan primar al Istanbulului, succes umbrit de condamnarea la închisoare
Recep Tayyip Erdogan a fost ales primar al Istanbulului în 1994. Primul islamist care a ocupat acest rol, el și-a demonstrat angajamentul religios interzicând alcoolul din cafenelele din oraș. De asemenea, a abordat cu succes lipsa de apă a orașului, a redus poluarea și a îmbunătățit infrastructura, ajutând la modernizarea capitalei țării.
Însă Erdogan a fost criticat serios în decembrie 1997, după ce a recitat public o poezie care includea versurile „Gasamul reprezintă cazărmile noastre, cupolele coifurile noastre, minaretele baionetele noastre și credincioșii soldații noștri”. Acuzat de încălcarea dreptului secularist și de incitare la ură religioasă, el a fost forțat să demisioneze din funcția de primar și a fost exclus din funcția publică, în cele din urmă, ispășind patru luni de închisoare pentru faptele sale, în 1999.
Erdogan, prim ministru al Turciei
Odată ispășită pedeapsa cu închisoarea, Erdogan a co-fondat Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) în 2001. AKP a revendicat o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare din 2002, iar Erdogan și-a restabilit în curând puterea datorită unui amendament constituțional care i-a anulat interdicția politică. A devenit prim-ministru al Turciei pe data de 9 martie 2003, iar ulterior a fost reales în această funcție de încă două ori.
În calitate de prim-ministru, Erdogan a îmbunătățit considerabil situația economică a Turciei. El a controlat inflația și a încurajat investițiile străine, ceea ce a dus la o creștere a venitului pe cap de locuitor, ratinguri de credit mai puternice și legături strânse cu aliații occidentali. Cu toate acestea, Erdogan a devenit, de asemenea, din ce în ce mai cunoscut ca un lider autoritar. În 2013, el a dispus închiderea pe viață a mai multor înalți oficiali militari pentru că au complotat pentru a răsturna AKP și a ordonat, de asemenea, armatei să zdrobească demonstrațiile pașnice din parcul Gezi din Istanbul. În anul următor, după ce a condamnat utilizarea rețelelor sociale, el a blocat pentru scurt timp accesul Turciei la Twitter și YouTube.
Recep Erdogam președinte al Turciei
După ce și-a atins limitele mandatului ca prim-ministru, Erdogan a devenit candidatul AKP la primele alegeri directe din Turcia pentru președinție și a fost instaurat în funcție pe data de 28 august 2014. Deși anterior rolul fusese mai mult unul ceremonial, Erdogan și-a indicat intenția de a stabili noi puteri în calitate de președinte. Scopul său a fost împiedicat temporar când AKP nu a reușit să obțină o majoritate la alegerile parlamentare din 2015, dar după ce încercările de a forma un guvern de coaliție s-au oprit, AKP a recâștigat majoritatea la alegerile din noiembrie.
Tulburările crescânde s-au răspândit sub forma unei tentative de lovitură militară în noaptea de 15 iulie 2016. Erdogan, care se afla în vacanță cu familia sa, a evitat problemele când hotelul său a fost percheziționat și a evadat cu succes la Istanbul. Ferit de pericol, a folosit aplicația de video chat FaceTime pentru a-și implora compatrioții să lupte cu unitățile militare renegate. El a fost susținut în mare măsură de oficiali guvernamentali cheie și de personalități influente, iar în câteva ore lovitura de stat, care a dus la peste 400 de morți și alte 1.400 de persoane rănite, a fost anulată.
Erdogan a pus revolta pe seama adepților lui Fethullah Gulen, un cleric turc care trăiește în exil în Statele Unite, și a cerut extrădarea clericului. Odată cu încarcerarea a mii de militari, a dispus ca zeci de mii de polițiști, judecători, funcționari publici și profesori să fie suspendați, reținuți sau puși sub anchetă. Apoi a declarat starea națională de urgență, dând credibilitate ideii că va folosi experiența pentru a-și înlătura dușmanii cunoscuți și pentru a pretinde și mai multă putere.
Aceste temeri au fost realizate odată cu votarea unui referendum constituțional în aprilie 2017, care a eliminat postul de prim-ministru și i-a oferit președintelui Turciei noi puteri executive, inclusiv capacitatea de a numi judecători și oficiali.
Erdogan ajunge să dețină aproape puterea supremă
După ce Erdogan a cerut alegeri anticipate în 2018, partidele de opoziție au depus o luptă plină de spirit în încercarea de a opri consolidarea puterii sale. Cu toate acestea, titularul a obținut un raport de 53 la sută din voturi la alegerile din 24 iunie, suficient pentru a evita un al doilea tur de scrutin cu Muharrem Ince. Și în timp ce AKP-ul său a câștigat mai puțin de 50 la sută din votul parlamentar, alianța sa cu Partidul Mișcării Naționaliste a asigurat și acolo o coaliție majoritară.
În acea noapte, cu rezultatele încă în curs de procesare, dar arătând spre victorie, Erdogan a ținut un scurt discurs în fața uneia dintre reședințele sale din Istanbul. „Se pare că națiunea mi-a încredințat datoria de președinție și pentru noi o responsabilitate foarte mare în legislatură”, a spus el. „Turcia a dat o lecție de democrație cu o prezență de aproape 90 la sută la urne. Sper că unii nu vor provoca pentru a-și ascunde propriul eșec”.
Relația cu Vladimir Putin și cu Donald Trump
„Este o persoană care se ține de cuvânt – un bărbat”, a spus Vladimir Putin despre președintele turc Recep Tayyip Erdogan la conferința de presă anuală maraton din decembrie 2020. „Nu-și urmărește coada. Dacă crede că este avantajos pentru țara lui, merge până la capăt. Există un element de predictibilitate și este foarte important să înțelegeți cu cine aveți de-a face.”
În Turcia, Erdoğan nu a pierdut timp în a returna complimentul. El a spus că cuvintele lui Putin au fost „exact așa cum l-am cunoscut pe domnul Putin, de când l-am cunoscut prima dată. Este direct și se ține de cuvânt.” Arătând clar că alianța depășește cu mult ceea ce este personal, el a adăugat: „Este rar să avem relații atât de puternice cu vreun stat”.
Această alianță dintre Turcia și Rusia, rivali istorici încă din vremurile otomane și țariste, a fost una dintre cele mai dramatice evoluții geopolitice din ultimii ani, răsturnând calculele strategice vechi de ani de zile și luând constant observatorii prin surprindere, depășind crizele la care s-ar fi putut ajunge. A ridicat întrebări cu privire la viitorul Turciei în cadrul NATO, a influențat rezultatele conflictelor din Siria până în Caucaz și a apărut ca o durere de cap aproape constantă pentru factorii de decizie din Occident. Dar este parteneriatul o alianță strategică de durată care va continua să influențeze geopolitica în regiunea Eurasiatică pentru anii următori? Sau a fost un gest temporar de oportunitate politică a doi rivali istorici ale căror diferențe fundamentale nu vor fi niciodată depășite? La aceste întrebări nu s-au aflat încă răspunsurile.
Citește și: Viața lui Vladimir Putin. De la copil timid și frustrat, la informatorul KGB și până la președintele Rusiei, pe viață
Printre primii pași pe care i-a luat Erdogan în al doilea mandat a fost formarea unui răspuns la tarifele președintelui american Donald Trump la importurile turcești de oțel și aluminiu. În august 2018, Turcia și-a anunțat propriile tarife pentru o serie de mărfuri americane care includeau mașini și alcool, în timp ce Erdogan a ținut un discurs în care a cerut boicotarea produselor electronice americane.
Erdogan s-a lovit din nou de administrația Trump în anul următor, după ce Turcia a profitat de retragerea trupelor americane din nordul Siriei pentru a împinge o operațiune militară dincolo de granițele promise și în zone care amenințau forțele kurde. Răspunzând amenințării cu sancțiuni a lui Trump, Erdogan a spus: „Ne fac presiuni să oprim operațiunea. Ei anunță sancțiuni. Scopul nostru este clar. Nu ne îngrijorează nicio sancțiune”.
Cert este că încă de la începutul războiului din Ucraina, Erdogan a încercat să-și asume rolul de mediator în relația occidentului și a NATO cu Rusia, însă rezultatele nu sunt deloc vizibile.
Un vizionar ar fi tentat să spună că poate acesta este sfârșitul domniei lui Putin, venit la scurtă vreme după sfârșitul mandatului lui Donald Trump, lucru care îl va propulsa pe Recep Erdogan în fruntea clasamentului conducătorilor cu vederi dictatoriale.
Fotografiile din acest articol ne-au fost furnizate de Depositphotos.com
Pe aceeași temă
Citește mai multe
