Regizorul Yuri Kordonsky le dezvăluie tinerilor actori români un altfel de Cehov
Despre teatrul rus se ştie, în general, că este unul perfomant, cu montări dintre cele mai neaşteptate, cu scenografi, actori şi regizori extrem de talentaţi. Aşa cum, este, spre exemplu, actorul şi regizorul Yuri Kordonsky, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai momentului, care a jucat, regizat şi predat în întreaga lume începând cu 1989 (în prezent este profesor la Yale School of Drama din New Haven, Connecticut).
Yuri Kordonsky va împărtăşi din tainele artei teatrale şi tinerilor actori români (27 au fost selectaţi), pentru care va susţine un laborator de teatru pe baza unor texte de A. P. Cehov, între 22 şi 28 iulie, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB).
Masterclass-ul – numit ”Cehov/Kordonsky. Laborator de teatru” şi organizat de Festivalul Naţional de Teatru (FNT) şi Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală ”Ion Sava” – va consta în abordarea inedită a unor texte de A. P. Cehov, în care elementele de teorie se vor îmbina cu lucrul concret pe scene din piesele ”Pescăruşul”, ”Trei surori”, ”Unchiul Vania” şi ”Livada de vişini”. Tinerii actori vor avea, astfel, parte de o experienţă unică oferită de unul dintre cei mai premiaţi regizori de teatru contemporani (multe din piesele sale fiind adaptate după Cehov: ”Fatherlessness”, „Pescăruşul” etc.) şi unul dintre cei mai apreciaţi profesori de regie şi actorie (a predat în ţări precum Rusia, Germania, Spania, Italia şi România).