Revista Rolling Stone, "biblia contraculturii", îşi caută cumpărător
Rolling Stone, una dintre cele mai apreciate reviste dedicate ştirilor, interviurilor şi recenziilor muzicale, este scoasă la vânzare, scrie The New York Times, care apreciază că publicaţia a fost cândva “o biblie a contraculturii”.
Anunţul a fost făcut ieri de Jann Wenner, cel care a înfiinţat Rolling Stone, alături de Ralph Gleason, în 1967, şi care a decis acum să pună în vânzare restul de cincizeci şi unu la sută din revistă (după ce anul trecut a vândut 49% din acţiuni unui start-up de muzică şi tehnologie din Singapore). Motivul? Reputaţia şi veniturile publicaţiei au fost puternic afectate începând cu 2014, când Rolling Stone a publicat un articol despre un presupus viol în grup de la Universitatea din Virginia. În lipsa unei documentări serioase, care ar fi trebuit să stea la baza articolului, revista a fost nevoită să retracteze articolul şi să plătească daune financiare în urma unui proces în care a fost acuzată de defăimare.
De atunci, Wenner a cedat controlul companiei şi al activelor sale fiului său, Gus, care este acum preşedintele companiei care susţine revista, Wenner Media. „Este sfârşitul unei epoci dar este începutul unei noi ere incitante„, a spus Gus Wenner.
![](https://life.ro/wp-content/uploads/2741/33971/17214847/3-lennon.jpg)
Jann Wenner – care al începutul anului a vândut pentru American Media, Inc. (care deţine, printre altele, The National Enquirer) şi alte două reviste pe care le avea în portofoliu: US Weekley şi Men’s Journal – nu a declarat dacă se află în discuţii cu potenţiali cumpărărtori pentru Rolling Stone. A precizat doar că îşi doreşte să asigure „cea mai bună poziţionare a brandului pentru o creştere viitoare„, în condiţiile în care revista are totuşi un număr de 60 de milioane de cititori în fiecare lună.
Suntem tare curioşi pe mâinile cui va ajunge această revistă iconică, pe coperta căreia au fost Jim Morrison, Kurt Cobain, Bob Marley, Madonna şi Lady Gaga, preşedinţi şi papi, şi care a făcut cunoscuţi în întreaga lume oameni precum fotografa Anna Leibovitz, a cărei imagine incredibilă cu John Lennon şi Yoko Ono, din 1981, este una dintre cele mai memorabile fotografii ale revistei.