Cântăreţul Rod Stewart a spus că se simte ca „în al nouălea cer”, după ce a fost înnobilat de prinţul William, duce de Cambridge, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham, informează BBC, citat de News.ro.
Cunoscutul cântăreţ a fost inclus pe lista de onoruri regale, publicată cu ocazia zilei de naştere a reginei Elizabeth a II-a, în semn de recunoştinţă pentru servicii deosebite aduse muzicii şi operelor de caritate.
Rod Stewart a fost felicitat de prinţul William pentru cariera sa îndelungată şi a spus că şi-ar fi dorit ca părinţii lui să fie încă în viaţă pentru a asista la momentul înnobilării sale – în urma căreia cântăreţul va purta titlul de Sir Roderick.
Artistul a fost însoţit la ceremonia oficială de soţia lui, Penny Lancaster, şi de cei doi copii ai cuplului, Alastair şi Aiden.
Cântăreţul i-a mulţumit şi reginei Elizabeth a II-a, într-un mesaj transmis suveranei înainte de debutul ceremoniei.
Rod Stewart se va întâlni şi cu regina Elizabeth a II-a în această seară, la o recepţie ce va avea loc la Royal Academy of Arts.
Printre celelalte personalităţi recompensate la ceremonia de marţi de la Palatul Buckingham s-a aflat şi actorul de culoare David Oyelowo, care a primit Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofiţer.
Actorul, care poate fi văzut în această perioadă pe marile ecrane în filmul ”The Queen of Katwe”, în care joacă alături de actriţa Lupita Nyong’o, a spus că acest titlu îl face să se simtă ”mândru că este britanic”.
Actorul a primit în tinereţe un grant de la o fundaţie patronată de prinţul William şi spune că acel ajutor financiar s-a dovedit esenţial pentru reuşita carierei sale.
Vanessa Kingori, prima femeie de culoare care a devenit editor-şef al revistei britanice GQ, a fost la rândul ei premiată şi a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic.