S-a născut în Italia, dar trăiește de peste 20 de ani în România. Și-a întâlnit iubirea vieții în trenul Budapesta-Veneția. A ajuns să-și transforme dragostea pentru dans într-o meserie după moartea surorii sale. Valentina De Piante: „Zilnic spun Rugăciunea Inimii”

Artistă. Femeie. Străină. Mamă. Valentina De Piante vine din Friuli, din nord-estul Italiei și a venit în România acum mai bine de 20 de ani. Cum a ajuns în aici? Valentina De Piante spune că „a fost exact ca într-un basm! M-am îndrăgostit de un tânăr bucureștean, student la arhitectură și foarte legat de țara lui”. Era solistă în compania de dans contemporan Szegedi Kortars Bale atunci și trebuia să plece din estul Europei în vest cu trenul, dar destinul avea alte planuri pentru ea. „Tocmai atunci, viața mea a trăit o derapare, căci în trenul Budapesta-Veneția m-am întâlnit cu iubirea vieții mele, iar el m-a adus pe cal aici în România”.

Ca cetățean italian emigrat spune că este o excepție. Și ne povestește că atunci când a mers la Consulatul Italiei nu aveau „decât o cerere de căsătorie pentru cuplu format de un el – bărbat italian – și de o ea – femeie româncă”.   

Spune că a moștenit energia tatălui și intuițiile mamei. A ajuns să danseze sprijinită fiind de Parva Lupieri și de mama sa care au susținut-o și „mi-au dat câte un șut atunci când voiam să mă las”. Dar a transformat pasiunea sa într-o meserie odată cu un eveniment extrem de dureros, după moartea surorii sale.

Iar astăzi ne vorbește despre legătura sa cu natura în cercetarea performativă ROOTS înseamnă un grup eterogen format din coregrafi, artiști vizuali, filosofi, psihoterapeuți și experți în neuroștiință, care explorează tema rădăcinilor și legătura dintre microcosmos și macrocosmos. 

Cum arată viața unei italience în România? Cum își găsește pasiunea, inspirația și motivația în artist? Ce le spune studenților, tinerilor artiști de astăzi? Care este cel mai mare vis al său? Și pe cine ar invita la cină? Aflăm toate răspunsurile de la interviul cu Valentina De Piante de mai jos: 

Cine este Valentina De Piante? Povestește-ne puțin despre tine…

Sunt o artistă friulană din Italia, stabilită în România. Sunt mai multe lucruri deodată și alchemizez rolurile trecând de la unul la altul. Ca profesie, sunt coregraf și profesoară la UNATC. Împletesc arta cu viața în fiecare zi. Am norocul unei familii extrem de dinamice, atât cea din origine, cât și cea de aici și, de asemenea, unor colegi artiști extraordinari. 

Cred ca au fost multe Valentine de-a lungul timpului: unele s-au pierdut pe parcurs, altele au crescut, iar altele zac uitate. De treizeci de ani mă interesează tema conștiinței și cum ea se împletește fabulos cu corpul. 

Am scris o carte, „Corpul Cunoscător”, la editura UNATC, și ghidez grupe eterogene să se cunoască prin corporalitate. Am moștenit energia tatălui meu și intuițiile mamei. Sunt pe un traseu plin de contradicții, de neajunsuri care devin instrumentele mele transformative pentru a lucra ca și coregraf. 

Încerc să fiu sinceră cu tot ceea ce este mai fragil în mine: artista femeie, străina și mama. Folosesc, ca artistă, dialogul cu experți din diverse domenii și practici experimentale împreună cu alți artiști. Sunt un pionier în România în disciplina somatică, fiind primul practician al metodei Feldenkrais. Ca și cetățean italian emigrat sunt o excepție la regulă, deoarece, de obicei, femeile românce pleacă în Italia să se căsătorească și nu și invers. Astfel încât la consulatul Italiei nu aveau decât o cerere de căsătorie pentru cuplu format de un el – bărbat italian – și de o ea – femeie româncă.  

Îmi place singurătatea și mă activez în grup, fac parte din colectivul Areal. Ca o sămânță, pentru a cultiva proiecte, am nevoie de întuneric și de singurătate. Iubesc invizibilitatea și tăcerea.

Valentina De Piante: „Viața mea a trăit o derapare pentru că în trenul Budapesta-Veneția m-am întâlnit cu iubirea vieții mele, iar el m-a adus pe cal aici în România”

Ai un nume foarte interesant. Care este istoria lui? 

Vin din Friuli, din nord-estul Italiei. Iar numele se referă la un loc denumit astfel. Etimologic, Piante înseamnă plante, deci se pretează proiectului din plin. Vin dintr-o familie care mergea câte trei luni la munte, cu mult urcuș și natură. Am copilărit cu o familie extinsă, cu cei 7 verișori ai mei, unchi și bunici materni. De acolo știu ce este o comunitate. Urcam pe munte cu câte un pepene roșu în spate ca să facem picnic-uri într-o pajiște și să mâncăm pepene și sandwich-uri cu salam țărănesc. Port prenumele străbunicii mele, Valentina, femeie din popor, care a născut 11 copii și a vorbit doar friulana. Bunica maternă, Malvina, a fost al cincisprezecelea copil. În interior semăn mult cu ea. Iar bunicul meu patern, Silvio, s-a născut în America, în Colorado. 

Ai absolvit studii de limbi clasice și dans clasic și contemporan tot în Italia. Și, în 1998, ai ajuns în România. Cum s-a întâmplat acest lucru?

A fost exact ca într-un basm! M-am îndrăgostit de un tânăr bucureștean, student la arhitectură și foarte legat de țara lui. Fac un scurt rezumat la ceea ce făceam atunci. Eram solistă în compania de dans contemporan Szegedi Kortars Balet sub direcția lui Tamas Juronics și intenționam să plec din estul Europei ca să ajung în vest. Tocmai atunci, viața mea a trăit o derapare pentru că în trenul Budapesta-Veneția m-am întâlnit cu iubirea vieții mele, iar el m-a adus pe cal aici în România. 

Trăiești deja de mai bine de 20 de ani în România, cum te-a primit țara noastră?

Persoanele de aici sunt foarte primitoare, comunicative, poliglote și atașate de cultura noastră comună latină, de frumusețea Italiei. Am empatizat cu multă lume, deopotrivă încercată și foarte generoasă. A fost foarte bine că în prima perioadă, imediat cum m-am stabilit și în timp ce mă pregăteam la limba română ca să pot da admiterea la Facultate, mi-a fost oferit un proiect de către Cosmin Manolescu care lucra ca artist și manager în cadrul Arcub-ului. 

Dar a schimba țara nu e un proces ușor, deoarece îți pierzi în primul rând limba. Iar eu vorbeam două: friulană și italiană. Limbile materne sunt strâns legate de mentalitate, comunicare și comportamente, de o altă cultură. Când treci printr-o astfel de schimbare, pierzi o parte din tine. Reconstrucția cere timp, auto-cunoaștere. După șapte ani, am simțit din interior o acceptare a situației și o abandonare a conflictului intern. Dar fricțiunea dintre societate și mentalitatea din România versus Italia nu pot să nu o văd și să nu o simt în corp. Uneori mă simt un outsider, un spectator. M-am ciocnit și mă ciocnesc și acum, nu doar de sistemul macroscopic, dar și cu diverse viziuni, filtre comportamente, ale oamenilor. Ritmul de viață din capitală și situația financiară nu sunt deloc ușoare. Iar puțini cunosc puterea corpului și a auto-cunoașterii ca resurse. 

Dar aceste dificultăți de integrare a mea au venit cu alte experiențe, toate puternice și revelatoare: deveneam mamă de trei ori, aveam proiecte, studii universitare, doctorat, specializări, rezidențe coregrafice.

Valentina De Piante: „Mă întorc în Italia împreună cu copiii mei și cu soțul, în vacanță. Copiii mei sunt foarte legați de țara lor și Lorin la fel. Din punctul meu de vedere este important să simtă și rădăcinile lor îndepărtate, unde totul este mai așezat și mai organizat. Mie personal îmi este dor de limbă, de oameni, de comunicare”

La doar un an după ce ai venit în România, ai început studiile la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, unde acum ai ajuns să predai. De ce ai simțit nevoia să studiezi și în România? Și cât de diferit este sistemul de la noi în comparație cu cel din Italia? 

Cum am spus, când am ajuns în România, eram balerină solistă de dans contemporan și simultan urmăream cursurile la distanță la Facultatea DAMS de studii performative din Bologna. Aceste studii nu erau atunci transferabile în sistemul din România. Așa că am făcut un an de pregătire la limbă română, după care am dat la UNATC, la coregrafie. Am terminat după 4 ani, timp în care le-am și născut pe Silvia și pe Olga.

În ceea ce privește învățământul, sistemul actual universitar de la UNATC fiind axat pe cercetare și interdisciplinaritate, pe noile modalități creative, favorizează o cunoaștere holistică, stimulând asocierea dintre cunoașteri. Există foarte multe proiecte de cercetare între domeniul artistic și științific între instituții, universități din țară și din străinătate.

Totuși, ceea ce am observat prin cei trei copii ai mei este că sistemul de învățământ românesc mizează pe performanța individuală, pe multă competiție. Dar în acest fel, uită de importanța altor forme de învățare creativă timpurie: de importanța jocului, a greșelilor, a procesului și nu a rezultatului, a întrebărilor, a brain-storming-ului, a lucrului în echipă, a răbdării, a procesului de a învăța prin a face. Se creează o dihotomie între cea ce este corect și ceea ce este greșit. Nu se lucrează destul nici cu corpul, nici cu sentimentele lui, cu emoțiile care au nevoie de mișcare ca să fie conștientizate și alchimizate. Aș propune cursuri de filosofie de la primele clase, deoarece copiii mici sunt filosofi și biologi din naștere. Folosesc întrebări despre lume ca metodă epistemologică. Capacitate pe care o pierd dacă nu e cultivată.

ROOTS aduce printre altele o componentă puternic educațională, deoarece cercetează faptul că noi, biologic vorbind, evoluăm prin cooperare, iar noi vom disemina aceste studii în rândul studenților și persoanelor interesate prin 5 ateliere, 4 conferințe și 2 open studio-uri. ROOTS este un proiect creat în parteneriat cu Institutul italian de Cultură, cu universitățile UNATC, Facultatea de Filosofie – UNIBUC și cu Facultatea de Psihologie Spiru Haret.

Nu te-ai gândit niciodată să te întorci în Italia? 

Mă întorc în Italia împreună cu copiii mei și cu soțul, în vacanță. Copiii mei sunt foarte legați de țara lor și Lorin la fel. Din punctul meu de vedere este important să simtă și rădăcinile lor îndepărtate, unde totul este mai așezat și mai organizat. Mie personal îmi este dor de limbă, de oameni, de comunicare. M-am întors în Italia și cu ocazia studiilor: am terminat o specializare internațională în metoda Feldenkrais la Istituto Feldenkrais IsFel, la Milano, sub direcția lui Mara Della Pergola. Am avut rezidențe de creație. Iar în cadrul proiectului ROOTS lucrez cu o dramaturgă italiancă, Greta  Pieropan.

Valentina De Piante a ajuns să-și transforme dragostea pentru dans într-o meserie „după moartea surorii mele, la scurt timp după aceea mi s-au deschis ușile către o companie profesionistă”

Îți propun să ne întoarcem puțin în timp. Cum ai început călătoria ta în lumea dansului?
În dans trebuie ca cineva să te sprijine și să te descopere. Trebuie un maestru care să poată pune mâna în foc pentru tine. Eu le-am avut pe Parva Lupieri și pe mama, care m-au susținut și mi-au dat câte un șut atunci când voiam să mă las. Dansul face parte din meseriile de nișă, unde nu doar talentul contează, ci și pregătirea intelectuală, capacitatea de lucru în echipă, disciplina, răbdarea, încrederea, să faci față epuizării și să știi cum să nu hrănești dușmanii interni. 

Când ți-ai dat seama că vrei să transformi pasiunea pentru dans într-o meserie? 

În acest caz intervenise un eveniment extrem de dureros, după moartea surorii mele. Iar la scurt timp după aceea mi s-au deschis ușile către o companie profesionistă.

Cine au fost persoanele care te-au ajutat și te-au inspirat cel mai mult în carieră?

În cadrul universitar, mentor mi-a fost dna. profesoară Raluca Ianegic. În același timp am fost fascinată de cercetători din alte discipline: din neuroștiințe, din somatică, din fizică cuantică. Iar sprijinul și inspirația au venit dinspre colegii cu care colaborez, din partea soțului, care continuă să mă surprindă. Și nu în ultimul rând, copiii mei au fost muzele mele.

Care au fost cele mai mari provocări sau obstacole pe care le-ai întâmpinat în drumul tău profesional?

Traseul meu profesional a fost presărat cu multe obstacole. Multe au fost de natură interioară. Dar am avut tot timpul familia și colegii cei mai apropiați care m-au susținut.

Citește și: Cum poate ajuta terapia prin dans pacienții diagnosticați cu Parkinson? Și cum putem lupta împotriva rușinii, a sentimentului de vină și a tabuurilor? Coregrafa Irina Marinescu: „Dacă aș fi trăit într-o societate în care oamenii cu diferite sensibilități, „nebuni”, ar fi fost considerați speciali, sensibili, problemele de sănătate mentală nu ar fi dus la izolarea persoanei cu dificultăți”

Ce te inspiră în munca ta de coregrafă? Cum îți găsești și îți păstrezi creativitatea?

Jonglez cu ritmuri diferite: de la căutările în singurătate deplină, la interacțiuni cu familia, clanul meu răspândit pe două teritorii. Lucrez în echipe de profesioniști foarte buni. Aleg mentorii cei mai pregătiți. Studiez cât de mult pot și experimentez metode corporale care se adresează întregii persoane. Practic, predau de asemenea metoda Feldenkrais. Zilnic spun Rugăciunea Inimii. Gătesc. Merg în natură. Practic acțiuni de iubire. 

Cercetarea performativă ROOTS înseamnă un grup eterogen format din coregrafi, artiști vizuali, filosofi, psihoterapeuți și experți în neuroștiință, care explorează tema rădăcinilor și legătura dintre microcosmos și macrocosmos. Povestește-ne puțin despre acest proiect foarte interesant…

Tema centrală sunt rădăcinile dar și opusul, dezrădăcinarea, într-un teritoriu unde co-există plantele, animalele și oamenii.

În această rezidență, studiem rădăcinile ca un termen polisemantic privit din punctul de vedere al celor mai recente teorii revoluționare ale biologiei – Biologia Cognitionis și Simbiogeneză, ale filosofiei – Metafizica Fuziunii, ale psihologiei transpersonale – Arborele genealogic. În același timp, tema – rădăcinile, are o putere evocativă autobiografică și imaginativă care cântă în interiorul celulelor noastre. Cuvântul rădăcină, pentru un străin ca mine, uneori marginalizat, uneori vulnerabil, are ecouri foarte diferite în povestea corpului și a spațiului.

Mă consider fiica spirituală a lui Edgar Morin, filosoful complexității. El vorbește despre sisteme complexe și despre cum funcționează, adică prin acele strategii de gândire multi-dimensionale unde se creează modele noi.

Iar acest proces creează mai multe puncte de vedere. Aceste sisteme rezonează cu teoria Santiago a lui Varela și Maturana, care ne spune că toate sistemele vii sunt sisteme cognitive și că există o identitate între viață și gândire.

De aceea, când încep un proiect, îl inițiez creând o echipă, care poate studia un fenomen din mai multe perspective, cu varii metode și experiențe personale și profesionale. În acest proiect artistic lucrez cu 3 coregrafe: Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld și Tímea Kovács; două artiste vizuale: Irina Ușurelu și Lena Ciobanu; compozitoarea Lala Misosniki; foto-terapeuta Ema Alexandrescu și dramaturga Greta Pieropan, din Italia. Toate au un înalt grad de profesionalism și de experiență. Alături de ele vor exista intervenții ale conferențiarilor, precum Drd. Irina Bobei, Dr. Raffaele Rufo, profesorii Dragoș Cârneci și Carlo Brentari. Aceștia vor ajuta cercetarea să meargă în profunzime. De asemenea, avem o echipă organizatorică, grafică și de comunicare valoroasă: Maria Bârsan, Anca Spiridon și Bianca Stăncescu.

Deci în cadrul ROOTS fiecare artist va funcționa ca un sistem integrat într-un sistem și mai complex. Metodele pe care le vom folosi fac parte din bagajul fiecărui artist, care la rândul său le va împărtăși echipei. Iar liantul dintre aceste sisteme complexe vor fi poveștile biografice, pe care le vizualizez ca ciocniri ale unor plăci tectonice. Deoarece există corespondențe continue între mine ca individ, grupul din care fac parte, teritoriu și cosmos, evenimente necontrolate, rupturi, catastrofe, exact ca în natură. Iar cum există familii, cuprinse în arbori genealogici, există familii ale arborilor și ale animalelor.

Vom ține ateliere nu doar pentru echipă, ci și adresate studenților. Pentru noi, această circularitate de informații, o educație care aduce împreună puncte de vedere diferite, este baza oricărei forme de gândire complexă. Cercetarea, astfel stratificată prin colaborări dintre artiste, va fi îmbogățită de conferințe din domeniile ecologiei, somaticii, studiilor culturale, bilogiei, filosofiei, neuroștiințelor.

Valentina De Piante: „Cu care animal, plantă, copac găsim cele mai mari asemănări?”

Echipa coordonată de tine reunește coregrafi și artiști vizuali, dar și filosofi, antropologi, psihoterapeuți, terapeuți prin artă și experți în neuroștiință. Cercetarea voastră a pornit de la patru perspective teoretice: Autopoiesis a biologului Francisco Varela, Simbiogeneza a biologei Lynn Margulis, Psihologia transpersonală și Metafizica Fuziunii ale filosofului Emanuele Coccia. Cum a început acest proiect? 

Cum am spus, central a fost un sentiment de lipsă – lipsa rădăcinilor, dezrădăcinare, de a nu te regăsi în spațiu. Vorbind cu Tímea Kovács, am ales rădăcinile ca nucleu. De aceea, ROOTS este și despre rădăcini și despre relația noastră cu spațiul, cu teritoriul, teren comun cu animalele și plantele. Teritoriul este în strânsă legătură cu arborele genealogic, cu relațiile afective timpurii. De aceea vor exista continue corespondențe de la corp la spațiu și viceversa. De la arborele uman, la cel vegetal. De la familia umană, la cea vegetală, la cea animală. De aceea ROOTS (rădăcinile ascunse sub pământ) aduce la suprafață dimensiunile noastre încă neconștientizate: ceea ce nu se vede, dar se simte, ceea ce este uitat, ceea ce este în imaginarul nostru viitor. Operăm precum operează arheologia.

Lucrând pe hârtie la acest proiect, am accesat o minte poetică, care vede legături.  

S-au asociat cuvinte cheie, cum este acela de conexiune, care vine din limba latină – cum netere (a împleti). Vom construi și o instalație propriu-zisă, grație colaborării cu artista Lena Ciobanu, împletind simultan spații concrete, poetice și simbolice. 

Această cercetare performativă a moștenirii ancestrale își propune să deschidă discuția despre conexiunea cu natura pe care suntem pe cale să o pierdem. Cum arată legătura ta cu natura? Și de ce crezi că relația pe care o avem noi cu natura este pe cale de dispariție?

Natură vine din cuvântul latin nascere: a naște și a da naștere. Din perspectiva antică, reluată de gândirea filosofică și eco-somatică actuală, noi facem parte dintr-un ecosistem unde umanul este conectat cu lumile organice și non-organice, cu vegetalul, animalul și cu însuși omul. Noi suntem Bios, suntem un conglomerat de memorii: suntem memoria personală, transgenerațională și a speciei.

Cuvântul latin nascere are traducerea în limba greacă genesys, a genera. Biologa Lynn Margulis propune teoria Simbiogenezei a genera împreună, a evolua prin cooperare. Pentru Margulis, noi, oamenii, am evoluat cu organisme care nu sunt noi, ci pe care le-am asimilat. Avem în noi elementele virușurilor, bacteriilor, non-self-urilor care au fost înglobate pentru a deveni apoi parte din noi.

Metafizica Fuziunii a lui Emanuele Coccia reia gândirea lui Anaxagoras cu pan en panti, totul în toate, conceptul de hibriditate între lumi. 

Coccia spunea că „a fi într-un loc înseamnă să găsești acest loc în tine”. Suntem într-o metamorfoză continuă unde părinții ne dăruiesc un corp care nu este al nostru. Și este un corp în care, în timp ce unele părți din noi mor, altele se regenerează. 

Această hibriditate nu trebuie doar cunoscută, ci și întrupată. De la hibriditate la embodiment. Ce simte o plantă, ce simte un animal și despre ce animal vorbim? Căci sunt și aici multe specii, multe familii. Iar percepția lor este foarte sofisticată. Noi în schimb am pierdut din simțurile noastre native.  

Cu care animal, plantă, copac găsim cele mai mari asemănări? 

Valentina, cum te-a ajutat dansul în viața ta de zi cu zi?

Mintea este în corp. Disciplina numită Embodied Cognition ne dă dovezi continue.

Iar eu sunt zilnic martoră a schimbărilor fizico-mentale ale persoanelor cu care lucrez: devin mai conștiente, mai echilibrate, mai active, mai fericite.

Dansul este un act cognitiv, existențial, este legat de cunoaștere și de faptul că, pentru a cunoaște, avem nevoie să fim conștienți de faptul că prin dans, întregul sistem corp-minte comunică până la nivel celular.

Mai apoi, dansul înseamnă întâlnirea cu limita, dar și posibilitatea de a transforma starea conștiinței, atât de importantă în toate studiile creativității. Acestea ne arată că metodele cele mai interesante nu derivă din ceva pre-existent, ci din procedee și intuiții noi. 92% din comunicarea noastră este non-verbală. A lucra cu corpul înseamnă a transforma, a conștientiza, a potența această comunicare. Printre multiplele lui avantaje, se adaugă și faptul că pune în circulație o farmacopee a substanțelor pozitive, care ne ajută să avem energie, vitalitate, minte limpede, să dezvoltăm sensibilitate, concentrare, putere, intuiție. Personal, simt că integrez părți diferite din mine: latura intuitivă cu cea mai intelectuală, latura relațională cu cea afectivă, latura imaginativă cu cea pragmatică. 

Citește și

▶️ Povestea unui alcoolic abstinent, preotul Liviu Burlacu, care conduce un centru de recuperare pentru dependenți, din Bacău

▶️ Geanina Petre, femeia de etnie romă care lucrează în televiziune și scrie a doua carte despre Ferentari. Și povestea cartierului în care a văzut bătăi cu macete, violență, abuzuri verbale și mame care puneau droguri în gențile copilelor sale

▶️ Anca Ciliac, femeia care traduce terapeutic, prin dans Parkinsonul și Alzheimerul

Ești profesoară universitară, ce sfaturi ai pentru tinerii aspiranți în dans sau în domeniul artistic care își încep călătoria în acest domeniu? 

Că nu sunt singuri. Că există un arbore genealogic al coregrafilor, al artiștilor. Îi sfătuiesc să își formeze o echipă. Să fie într-o stare permanentă de neajuns, de lipsă, deoarece doar atunci vor continua să caute. Să studieze diverse metode  corporale, dar și teoria artelor spectacolului, să vizioneze și analizeze spectacole, alte arte, să pună în practică propriile vise și să își creeze propria hartă, propriile repere care nu sunt tot timpul aceleași, dar sunt ancorele vieții.

Care este cel mai mare vis al tău?

Să creez ceea ce încă nu există în această formă.

Dacă ai putea lucra cu oricine, pe cine ai alege și de ce?

Aș colabora cu fizicieni din câmpul fizicii cuantice, care lucrează cu energia într-un dialog subtil cu materia. Cum ar fi să montez în scenă un eveniment probabil cu potențial cuantic?

Dacă ai organiza o cină la care poți invita 5 oameni (trecut, prezent, viitor). Pe cine ai alege și de ce?

Pe Președintele țării, pe Miniștrii Sănătății și Învățământului, pentru a pregăti un program de implementat în școli și în spitale la nivel național, unde oamenii se pot regăsi în propriul corp și unde să fie fericiți. I-aș invita și pe soțul meu și pe tatăl meu, pentru a vorbi despre ceea ce nu am vorbit niciodată împreună.  

Și, ultima întrebare, cum i-ai descrie dansul unui om care nu a dansat niciodată?

Când începi să dansezi, treci printr-un caleidoscop de modificări fiziologice, emoționale, cognitive, de percepție. 

În concret, începi să percepi multe senzații, stări plăcute, te simți mai viu, devii mai flexibil, vezi viața printr-o altă lentilă. Prin dans devii mai sensibil și ți se ascut simțurile. Dezvolți împreună cu dansul și atenția. Simți că ai mai multă energie și poftă de acțiune.

Dansul nu este doar cel exterior, ci se întâmplă un dans și în interior, care este o cale a autocunoașterii, iar Japonezii o numesc DO.