Şanse pentru Gopo
Create după modelul premiilor Cesar, Bafta sau Goya, Premiile Gopo (eveniment dedicat cineastului român Ion Popescu-Gopo) vor merge şi în acest an către cele mai bune filme de lungmetraj, scurtmetraj şi documentare româneşti ce au fost lansate în cinematografe în anul precedent.
Mai este puţin până în martie, când va avea loc (la Bucureşti) cea de-a 12 ediţie a galei Gopo, aşa că se fac deja previziuni vizavi de posibililele producţii care vor intra în cursa pentru râvnitele premii.
Haideţi să vedem, înainte ca juriul format din profesionişti în domeniu să facă nominalizările oficiale (cu o lună înainte), care ar fi filmele ce îndeplinesc condiţiile de a fi nominalizate (produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, premieră pe marile ecrane din ţară în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent etc.)!
Conform premiilegopo.ro, la categoria „cel mai bun film românesc al anului 2017”, sunt şanse să se dueleze: „Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer (câştigătorul Ursului de Argint), „Fixeur”, de Adrian Sitaru, (propus pentru nominalizare la Oscar), „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, „Hawaii”, de Jesús del Cerro, ”Mariţa”, de Cristi Iftime, ”Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu. În timp ce pentru titlul de ”cel mai bun documentar românesc” se vor bate cu siguranţă „Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu, „Ţara moartă”, de Radu Jude, „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, şi „Lovesc, deci exist”, de Marius Barna.
Vom afla însă nominalizările în februarie iar câştigătorii, în martie. 450 de profesionişti din toate domeniile industriei de film româneşti (care vor vota pentru desemnarea câştigătorilor) vor fi ”răspunzători” pentru victorioşi.